Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Proiectul noului Cod de procedură fiscală: Penalităţi URIAȘE pentru nedeclararea corectă a taxelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Proiectul Codului de procedură fiscală aduce o noutate absolută: penalitatea de nedeclarare a obligaţiilor fiscale. Practic, cumulată cu accesoriile – dobânzi şi penalităţi de întârziere – , va însemna o supraimpozitare de aproape 40%.

falimentSumele stabilite suplimentar de organele de control se vor supraimpozita. De exemplu, dacă vin în control şi stabilesc o diferenţă suplimentară de impozit pe profit de 100.000 lei, iar suma declarată iniţial de contribuabil a fost de 490.000 lei, se vor plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere 14,6% pe an (14.600 lei) şi penalitate de nedeclarare de 25% (25.000 lei). Prin urmare, într-un singur an suma plătită pentru nedeclararea celor 100.000 lei va ajunge la 39.600 lei, adica 39,6% din suma nedeclarată“, explică Sorin Istrate, Managing Partner, Contexpert pentru capital.ro.

Nedeclararea corectă a taxelor se va penaliza:

– Cu 5% din taxele nedeclarate dacă suma stabilită de control nu depăşeşte 25% din valoarea taxei declarate
– Cu 25% din taxele nedeclarate dacă suma stabilită de control depăşeşte 25% din valoarea taxei declarate
– Cu 100% dacă nedeclararea are ca rezultat săvârşirea unor fapte de evaziune fiscală
– Penalitatea se plafonează la 1.000.000 lei, ori de câte ori prin aplicarea metodelor de stabilire, suma depăşeşte 1.000.000 lei

Limita nu se aplică dacă sumele nedeclarate sunt rezultate din fapte de evaziune fiscală. Dobânda şi penalitatea de întârziere scad fiecare la 0,02%, pe zi, față de 0,03%, rezultând un nivel total al accesoriilor de 14,6% anual care se adaugă penalităţii de nedeclarare

În expunerea de motive a proiectului, autorităţile spun că „această măsură este menită să ajute la obţinerea unui nivel mai mare de conformare (depunerea de declaraţii fiscale corecte în termen şi plata sumei corecte atunci când este datorată), cu impact direct în combaterea evaziunii fiscale”.

În schimb, mediul de afaceri o contestă. Principalul motiv este scepticismul faţă de modul în care sunt întreprinse controalele. De aceea, penalitatea trebuie privită în contextul mai larg care include atât legislaţia fiscală – nu de puţine ori neclară şi interpretabilă -, cât şi controalele efective care sunt guvernate de subiectivismul inspectorilor.

Penalitatea de nedeclarare este o ipoteză legală criticabilă. Orice impunere suplimentară are la bază, implicit, nedeclararea cu titlu de impozit a respectivelor sume, dar nu se poate face distincţie între intenţie şi eroare“, consideră Emanuel Băncilă, director executiv E&Y.

În aceste condiţii, introducerea penalităţii ar trebui să fie dublată de reformularea întregii legislaţii fiscale, astfel încât prevederile să fie clare, iar controalele să garanteze, pe cât posibil, echitatea de tratament şi un raport echilibrat cu administraţia fiscală.

Efortul de rescriere a Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală ar trebui să rezolve problemele. Însă, deşi autorităţile admit, conform expunerii de motive, că, acum, metodologia de verificare prin sondaj nu este aplicată unitar şi că nu există un criteriu obiectiv de selectare a contribuabililor pentru inspecţie fiscală, modificările din proiectul Codului de procedură nu sunt de substanţă, fiind, mai degrabă, o reformulare şi o reorganizare a textului existent.

De altfel, lipsa de proceduri nu este reclamată doar de mediul de afaceri, ci şi de rapoartele Curţii de Conturi care, de-a lungul timpului, au arătat că analiza de risc a contribuabililor, eşantionarea pentru control, metodologia şi procedurile sunt neunitare şi lipsite de obiectivitate. Inclusiv în cel mai recent document al instituţiei din februarie anul acesta, criticile sunt reluate. Practic, înseamnă că inspecţia fiscală este insuficient reglementată, lăsând deciziile la latitudinea inspectorilor.

În practică, lipsa de procedurizare şi de unificare a practicilor de control îi fac pe inspectori suverani. Au interpretările lor, uitând de procedură, aducând influenţe negative până la închiderea businessului“, spune Dragoş Doroş, Director, Taxation Services, KPMG.

În concluzie, controalele depind în mare măsură de „experienţa profesională, flerul şi inspiraţia inspectorilor fiscali“, după cum constata Curtea de Conturi.

Potrivit capital.ro, noul Cod de procedură fiscală ar trebui să sufere schimbări de amploare – analiza de risc să pornească de la date statistice, nu de la cazuri concrete, eşantionarea să fie unitară, etapele şi termenele precise, raportul de inspecţie justificat cu documente anexate -, în caz contrar, penalitatea de nedeclarare va creşte riscul de abuzuri, ameninţând supravieţuirea unor afaceri.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea