Proiecte educative la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud
La Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” din municipiul Aiud reuşitele didactice se împletesc armonios cu activităţile extraşcolare, cu participările şi implicările în diverse proiecte iniţiate la nivel naţional sau local. În acest context, şcoala s-a înscris în proiectul naţional „Europa – casa noastră”, care urmăreşte promovarea valorilor europene în rândul elevilor. În acest sens s-au derulat următoarele activităţi: marţi, 10 mai – Ziua Europei, cu prezentări power point despre valorile europene, despre semnificaţia istorică a zilelor de 9 şi 10 mai pentru români, organizat de prof. Elisabeta Gheţie şi prof. Diana Lupşan; vineri, 13 mai a avut loc o întâlnire cu vicepreşedintele Consiluilui Judeţean Alba, Sorin Bumb, fiind prezentate instituţiile Europei unite, valorile culturale comune şi drepturile europenilor, reuniune organizată de prof. Daniela Caizer şi prof. Mariana Mărginean; marţi, 17 mai s-a desfăşurat o dezbatere despre Europa, în concursul „Lider european”, la nivelul şcolii şi în prezenţa elevilor, a profesorilor de istorie şi discipline socio-umane şi a domnului G. F. Fraccarollo, de la Centrul Cultural Italian din Alba Iulia, organizată de prof. Zamfira Costan, prof. Elisabeta Gheţie şi prof. Szekely Elena. În cadrul Zilelor Europei, s-au prezentat şi activităţi pe teme de interes general, ce vizează educaţia antidrog. La concursul antidrog „Împreună”, înscris pe agenda de activităţi a colegiului, a participat un echipaj format din patru eleve din clasa a X-a B (Oana Chioreanu, Delia Lie, Emilia Petridean, Anca Turc) şi un profesor coordonator – Zamfira Costan. Echipajul a adus în prim plan o prezentare power point – Confesiunea – care s-a adăugat unei serii întregi de activităţi antidrog, cum ar fi: concurs de eseuri, distribuire de fluturaşi, realizarea unui avizier informativ, desene etc. În cadrul Proiectului „Eu am ales Sănătatea”, desfăşurat pe parcursul acestui an şcolar, sâmbătă, 14 mai, a avut loc ultima activitate inclusă în acest proiect, deplasarea cu bicicletele la Cheile Vălişoarei, a unui grup de elevi şi a profesorilor Răzvan Brudiu şi Zamfira Costan – director adjunct al Colegiului Naţional „Titu Maiorescu” Aiud; în cadrul incursiunii în natură au fost observate flora şi fauna locală, subliniindu-se importanţa mişcării şi a aerului curat pentru sănătatea omului, a protecţiei mediului de viaţă. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Portofel cu bani, documente și carduri bancare, furat în Autogara Alba Iulia: Victima, o turistă din Cehia. A fost recuperat de jandarmi
Portofel cu bani, documente și carduri bancare, furat în Autogara Alba Iulia: Victima, o turistă din Cehia. A fost recuperat de jandarmi Jandarmii din Alba au recuperat în această dimineață, 1 iulie 2026, un portofel din zona Autogării, pierdut de o turistă din Republica Cehă. Mai exact, în jurul orei 06:15, un echipaj de jandarmi […]
FOTO | Salvan-Ancău Remus-Ioan, elev la Școala Gimnazială Micești din Alba Iulia, cea mai mare medie din Alba la Evaluarea Națională 2026
Salvan-Ancău Remus-Ioan, elev la Școala Gimnazială Micești din Alba Iulia, cea mai mare medie din Alba la Evaluarea Națională 2026 Cea mai mare medie din Alba la Evaluarea Națională 2026 a fost obținută de un elev de la Școala Gimnazială Micești, din Alba Iulia. Este vorba de Salvan-Ancău Remus-Ioan, care a obținut media 9,87. El […]
Rezultate Evaluare Națională 2026 în Alba: 5 note de 10 la Limba și Literatura română și o notă de 10 la Matematică. De la ce școli provin elevii
Rezultate Evaluare Națională 2026 în Alba: 5 note de 10 la Limba și Literatura română și o notă de 10 la Matematică. De la ce școli provin elevii La Evaluarea Națională 2026, în județul Alba au fost obținute 5 note de 10 la Limba și Literatura română și o notă de 10 la Matematică. Citește […]








