Actualitate

PROIECT: Fonduri europene de 40.000 de euro pentru fiecare tânăr fără loc de muncă și fără studii, care vrea să-și deschidă o afacere

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Dezvoltării Regionale a scos în dezbatere publică două propuneri de ghid pentru solicitanți ai Programului de susținere a antreprenoriatului pentru tineri NEETs, în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Conform documentelor, tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, care vor să își deschidă un mic business vor primi fonduri europene de 40.000 de euro, dacă nu au un loc de muncă și nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ. Dacă nu se încadrează în condițiile de acordare a sumelor, tinerii pot cere înscrierea într-un program de consiliere, îndrumare și formare profesională.

La depunerea solicitărilor vor fi avantajați, pe baza punctajelor obținute, tinerii care au terminat un liceu tehnologic sau o școală profesională, chiar dacă nu au absolvit cu bacalaureat. Tinerii incluși în program vor urma și cursuri de calificare, îndrumare, educație pentru antreprenoriat și vor fi ajutați să ocupe un loc de muncă:

Tinerii NEET care au finalizat învățământul obligatoriu

  • vor fi plasați de către AJOFM pe un loc de muncă vacant;
  • sau vor fi cuprinși într-un program de sprijin financiar pentru înființarea de întreprinderi și consiliere și formare în domeniul antreprenoriatului;
  • sau vor putea opta pentru programele formare profesională.

Tinerii NEET ușor ocupabili

  • vor fi plasați de către AJOFM pe un loc de muncă vacant
  • sau vor fi cuprinși într-un program de sprijin financiar pentru înființarea de întreprinderi și consiliere și formare în domeniul antreprenoriatului sau program de formare profesională.

Pentru a obține fondurile europene de 40.000 euro, dacă nu sunt cuprinși într-un program de formare profesională sau consiliere precum cele sus-menționate, tinerii trebuie să solicite banii prin intermediul unor instituții de stat (inclusiv ministere și universități), asociații profesionale, organizații de tineret, sindicale și patronale sau ONG-uri, pentru proiecte de cel mult 3 milioane de euro, care să dureze până la un an.

Tinerii NEET care vor să devină patroni trebuie să facă, mai întâi, cursuri de antreprenoriat de 5 luni, în cadrul cărora vor fi ajutați să își creeze propriile planuri de afaceri. Dacă vor avea planurile selectate, tinerii vor urma apoi un stagiu de practică în cadrul firmei existente, care trebuie să fie de același profil cu cel din planul de afaceri.

După acordarea ajutorului, tinerii vor trebui să angajeze, în cadrul noii firme, cel puțin două persoane, în termen de cel mult 6 luni de la semnarea contractului de finanțare.

Ghidurile vor sta în dezbatere publică timp de câteva zile, apoi vor fi adoptate prin Guvern.

Sursa Legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se răcește vremea în România: Ce arată cele mai noi estimări ANM pentru septembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se răcește vremea în România: Ce arată cele mai noi estimări ANM pentru septembrie 2026 România intră treptat într-o perioadă cu temperaturi mai apropiate de valorile normale pentru această perioadă a anului, însă răcirea nu va fi una bruscă la nivelul întregii țări. Cele mai recente estimări ale Administrației Naționale de Meteorologie indică o […]

Citește mai mult

Actualitate

Banii pentru Programul „Anghel Saligny” s-au terminat: Plățile se suspendă din 11 septembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Banii pentru Programul „Anghel Saligny” s-au terminat: Plățile se suspendă din 11 septembrie 2026 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, se arată într-un comunicat de presă dat publicității în seara zilei de joi, 10 septembrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Militari români trimiși în Ucraina? Fost ministru al Apărării: „Nu mai speriați românii inutil!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Militari români trimiși în Ucraina? Fost ministru al Apărării: „Nu mai speriați românii inutil!” Mihai Fifor, fost ministru PSD al Apărării și vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, reacționează la informațiile false apărute în mediul online potrivit cărora România ar urma să trimită militari în Ucraina. Social-democratul îi îndeamnă pe români să verifice […]

Citește mai mult