Actualitate

Proiect de lege pentru românii cu datorii: Plafon minim de 3.000 de lei, protejat de popriri

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Proiect de lege pentru românii cu datorii: Sumele sub 3.000 de lei ar putea fi protejate de popriri

Un nou proiect de lege aflat în dezbatere la Senat propune instituirea unui plafon minim de 3.000 de lei în conturile bancare ale persoanelor fizice, sumă care nu va putea fi poprită. Inițiativa aparține deputatei Anamaria Gavrilă, liderul Partidului Oamenilor Tineri (POT), și urmărește protejarea românilor cu datorii față de executările silite agresive.

Citește și: ANAF nu va mai pune poprire pe salariile, pensiile sau indemnizațiile speciale, virate direct în conturile bancare: Poprirea se va face doar la angajator

Potrivit expunerii de motive, măsura are ca scop „protejarea minimului vital al persoanelor fizice, astfel încât debitorii să poată acoperi cheltuielile esențiale pentru trai”. În prezent, Codul de procedură civilă permite poprirea integrală a sumelor din conturi, fără a lăsa o rezervă minimă pentru nevoile zilnice.

„Scopul inițiativei este protejarea minimului vital al persoanelor fizice, astfel încât debitorii să poată acoperi cheltuielile esențiale pentru trai. Totodată, proiectul limitează practicile de recuperare agresivă utilizate de unele IFN-uri, care confiscă sume modeste din conturile debitorilor”, se arată în documentul depus la Parlament.

Autorii proiectului atrag atenția că actuala legislație a generat situații de vulnerabilitate socială, mai ales în rândul familiilor cu venituri mici.

Conform propunerii, plafonul minim protejat de popriri va fi actualizat anual prin ordin al ministrului Finanțelor, în funcție de creșterea salariului minim brut pe economie. Practic, sumele din conturile bancare care sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei nu vor putea fi poprite, acestea fiind considerate fonduri destinate acoperirii cheltuielilor de bază.

Proiectul de lege se află în prezent în dezbatere publică la Senat și urmează să fie analizat în comisiile de specialitate. După votul din Senat, inițiativa va merge la Camera Deputaților, care este forul decizional.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]

Citește mai mult

Actualitate

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează

Ioana Oprean

Publicat

în

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează WhatsApp a introdus o schimbare importantă pentru utilizatorii foarte tineri. Aplicația a început să introducă conturi speciale pentru preadolescenți, cu vârste sub 13 ani, administrate de părinți. Noua funcție WhatsApp este gândită pentru utilizatorii care nu au […]

Citește mai mult