PROIECT: Compensaţii de până la 500 euro/ha anual de la Stat pentru proprietarii de păduri din arii protejate
Conform unui Proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere de Ministerul Mediului, proprietarii de păduri cu funcţie de protecţie sau din arii protejate ar putea primi de la Stat compensaţii de până la 500 de euro pe hectar pe an, pentru masa lemnoasă pe care aceştia nu o pot recolta.
Este vorba de ”instituirea schemei de ajutor de stat pentru acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.
Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt proprietarii de păduri şi asociaţiile de proprietari de păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităţilor forestiere, care sunt stabilite prin amenajamentele silvice.
Ajutorul de stat se acordă în cuantumuri maxime 500 de euro pe hectar şi pe an în perioada iniţială care nu depăşeşte cinci ani şi de maximum 200 de euro pe hectar şi pe an în perioada ulterioară”, după cum se arată în proiect.
Durata de aplicare a schemei de ajutor este de la data primiri Deciziei CE de acordare a ajutorului de stat şi până la 31 decembrie 2020, inclusiv. Ajutorul de stat se acordă anual.
Pădurile incluse în schemă sunt cele cu funcţii speciale de ocrotire a naturii, pentru care prin lege este interzisă orice fel de exploatare de lemn pentru conservarea biodiversităţii (rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii peisagistige, care conservă resurse genetice deosebite) sau unde recoltarea nu este permisă deoarece ar conduce la degradarea terenului, la alunecari şi eroziune (deoarece aceste păduri sunt situate pe stâncării, grohotişuri şi pe terenuri cu eroziune în adancime cu alunecari active precum şi terenuri cu pante de peste 30 grade, terenuri degradate sau nisipuri mobile neconsolidate, pădurile în zone cu pericol de eroziune). De asemenea, sunt incluse şi pădurile cu valoare genetică ridicată, cum ar fi cele de la mare altitudine unde condiţiile de regenerare sunt foarte grele, păduri seculare, virgine, cvasivirgine de valoare deosebită.
Fac obiectul schemei de ajutor de stat numai terenurile forestiere pentru care sunt elaborate amenajamente silvice aprobate prin ordin al ministrului Mediului. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
