Actualitate

PROIECT: Amnistie fiscală pentru persoane fizice cu datorii la Stat

Ioana Oprean

Publicat

în

Amnistia fiscală prin care firmele care își plătesc datoria de bază şi dobânzile scapă de plata penalităţilor de întârziere va fi extinsă şi la persoanele fizice cu datorii la Stat, după cum a declarat ministrul Eugen Teodorovici pentru digi24.ro. Proiectul va fi discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.

Petrecerea Divorțaților

plata baniÎn plus, statul va scuti, suplimentar, şi o parte din dobânzile datorate, iar contribuabilii vor plăti doar o dobândă egală cu cea la care se împrumută acum statul român de pe pieţele internaţionale. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„A fost la început prevăzut şi partea pentru persoane fizice. Guvernul a avut ambele zone de acoperit. Este vorba de datoriile faţă de ANAF, faţă de stat”, a declarat Eugen Teodorovici.

Proiectul de amnistie fiscală pentru firme a fost discutat în şedinţa Guvernului de ieri. Potrivit acestuia, companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligaţiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Finanţe.

În acest moment, dobânzile aferente datoriilor bugetare sunt de 0,03% pe zi, ceea ce înseamnă o rată anuală a dobânzii de 10,95% pe an. Or, acum statul român se împrumută de pe pieţe cu mai puţin de 3%. Aceasta va fi şi dobânda percepută acum firmelor şi populaţiei care au plătit datoria istorică de bază. Diferenţa de peste şapte puncte procentuale va fi scutită de la plată.

Pentru a vedea dacă se încadrează în condiţiile pentru ştergerea acestor penalităţi şi dobânzi, contribuabilii vor trebui să depună la direcţia de finanţe o cerere prin care să solicite acest lucru. (Z.U.)

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult