Rămâi conectat

Economie

Programul Rabla: cum se obţine prima de casare pentru autoturismele uzate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În acest an, persoanele fizice care vor să renunţe la maşina veche pentru a-şi lua una nouă pot să obțină de la stat 8.500 de lei, bani nerambursabili. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) primește dosare de la producătorii auto care vor să participe în program, astfel că, după validarea acestora, se vor stabili şi detaliile legate de înscrierea cetăţenilor.

Alba FEST 2025

rablaPersoanele fizice care renunţă la autoturismele mai vechi de opt ani pot solicita, în baza programului guvernamental, prima de casare şi, eventual, un ecobonus, pentru a cumpăra autovehicule noi. Astfel, Guvernul încurajează cetăţenii să folosească maşini mai prietenoase cu mediul şi ajută la îmbunătăţirea calităţii mediului. Prima de casare îşi păstrează cuantumul din anul 2013, adică 6.500 de lei. În plus, se mai adaugă şi câte un ecobonus, cu posibilitate de cumulare, pentru fiecare dintre următoarele caracteristici, astfel: 750 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt; 1.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Cei care aleg un automobil nou ce respectă şi aceste două caracteristici pot primi, în total, 8.750 de lei. Proprietarul mașinii poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind de mai multe prime de casare. Pentru a beneficia de prima de casare şi a-şi cumpăra o maşină nouă persoanele fizice trebuie să parcurgă mai mulți pași. Trebuie depus dosarul de participare, la un producător auto validat de AFM. Apoi, după verificarea documentelor, proprietarul obţine o notă de înscriere. În cel mult 30 de zile de la data emiterii notei de înscriere solicitantul trebuie să predea mașina veche la un colector autorizat, pentru distrugere. Proprietarul mașinii primește un certificat de distrugere. În cadrul aceluiaşi termen de 30 de zile, după casarea autoturismului, persoana fizică trebuie să-l radieze din evidenţa circulaţiei şi să obţină certificatul de radiere (actul trebuie să conţină o menţiune potrivit căreia maşina uzată a fost radiată după dezmembrare). Înainte să expire cele 30 de zile, după radiere, proprietarul trebuie să se întoarcă la producătorul care a eliberat nota de înscriere pentru a depune la dosar certificatul de distrugere (în copie legalizată) şi certificatul de radiere (în original). În perioada de valabilitate a notei de înscriere, în termen de 120 de zile de la emitere, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie, persoana fizică şi producătorul auto trebuie să se ocupe de formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire pentru maşina nouă.

Producătorul scade din preţ cuantumul primei de casare (şi cel al ecobonusului) şi eliberează factura şi certificatul de conformitate. În acest an, persoanele fizice se pot înscrie și în Programul ”Rabla Plus”, în cadrul căruia se poate cumpăra o maşină electrică nouă cu o finanţare nerambursabilă de maximum 20.000 de lei. Cei care sunt acceptați în Programul ”Rabla Plus”, care vor să-şi cumpere maşină electrică prin Programul ”Rabla”, pot cumula ecotichetul de 20.000 de lei cu prima de casare de 6.500 de lei, obţinând 26.500 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă PNRR lansare proiect „DIGITALIZAREA COMPANIEI INTERTRANS DAN SRL”

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat de presă INTERTRANS DAN SRL, în calitate de Beneficiar, a semnat, în data de 20.05.2025, contractul de finanțare cu numărul 6652.1/i3/c9/20.05.2025, pentru proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Apel DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE Obiectivele proiectului Prin […]

Citește mai mult

Economie

Anunț PNRR – Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în comuna Sântimbru, județul Alba

Andreea Ștefan

Publicat

în

Anunț  Modernizarea sistemului comunal de colectare și management al gunoiului de grajd în comuna Sântimbru, județul Alba Primăria comunei Sântimbru, județul Alba, anunță lansarea proiectului: „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C3: Managementul Deșeurilor, în cadrul apelului de proiecte […]

Citește mai mult

Economie

Anunț începere implementare proiect: DIGITALIZAREA ACTIVITATII LA S.C. NATUR S.R.L.

Ziarul Unirea

Publicat

în

Anunț începere implementare proiect: DIGITALIZAREA ACTIVITATII LA S.C. NATUR S.R.L. Numele beneficiarului: NATUR SRL   Apel de proiecte gestionat de MINISTERUL INVESTITIILOR SI PROIECTELOR EUROPENE, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta. C9. SUPORT PENTRU SECTORUL PRIVAT, CERCETARE, DEZVOLTARE .I INOVARE, titlu apel:. DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNA LA 100.000 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea