Programul „Rabla” ar putea începe la jumătatea lunii martie
Programul de stimulare şi înnoire a parcului auto naţional – Rabla, ar putea debuta, în acest an, după jumătatea lunii martie.
Programul „Rabla 2015” dispune de 200 de milioane lei, cu 33 la sută mai mult decât bugetul anului 2014. Mai amintim că posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani îşi pot achiziţiona o maşină nouă prin acest program. Prima de casare va rămâne, în acest an, la 6.500 de lei, iar eco-bonusul destinat celor care vor să cumpere o maşină ecologică a fost majorat de trei ori, de la 500 la 1.500 de lei.
Potrivit ministrului Mediului, vor fi eliberate 25.000 de tichete electronice, din care 20.000 pentru persoane fizice. În cazul eco-bonusului, achiziţionarea unui astfel de voucher se face numai pentru autovehicule noi al căror motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km. Cei care vor să obţină un eco-bonus pe lângă prima de casare trebuie să achiziţioneze autovehiculele noi, al căror motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, autovehicule noi cu sistem de propulsie hibrid şi autovehicule noi, încadrate la norma de poluare Euro 6; înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a acestora trebuie să aibă loc până la 31 august 2015. Dacă maşinile ecologice alese de populaţie respectă una dintre condiţiile enumerate, românii care fac această opţiune vor beneficia din partea AFM de 8.000 de lei, din care 6.500 de lei primă de casare, la care se adaugă un eco-bonus de 1.500 de lei, sumă ce va fi decontată din valoarea autoturismului.
Citeşte şi: Programul RABLA va continua şi în 2015
Un beneficiar care doreşte o maşină ecologică poate obţine maximum două eco-bonusuri, în situaţia în care maşina aleasă respectă cumulat două dintre condiţiile stabilite prin ghid, la acest capitol. Accesarea a două eco-bonusuri va duce la o sumă de 9.500 de lei, pe care AFM o va susţine în sistem nerambursabil. Sistemul electronic de alocare a voucherelor din Programul „Rabla” rămâne valabil şi în acest an, iar persoanele fizice se pot adresa producătorilor sau dealerilor validaţi în program. Proprietarul înscris în program are posibilitatea să cedeze altei persoane dreptul său de beneficiu asupra primei de casare pentru achiziţionarea autovehiculului nou. Cedarea se face numai în favoarea unei persoane fizice care şi-a exprimat clar intenţia de a achiziţiona în nume propriu un autovehicul nou de la producătorul validat emitent al notei de înscriere. În ceea ce priveşte eco-bonusul, acesta nu poate face obiectul cedării.
Citeşte şi: Programul Rabla 2015: 25.000 tichete pentru achiziţia de maşini noi, cu 5.000 mai multe decât anul trecut
Ce condiţii trebuie să îndeplinească proprietarii de automobile
Persoanele fizice care vor să obţină, în acest an, prima de casare vor beneficia de aceasta dacă îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: au domiciliul/ reşedinţa în România; n-au obligaţii de plată la bugetul local; se înscriu la un producător validat în vederea achiziţionării unui autovehicul nou şi obţin nota de înscriere; predau autoturismul uzat unui colector autorizat şi obţin certificatul de distrugere; radiază din evidenţa circulaţiei maşina uzată şi obţin certificatul de radiere; prezintă producătorului validat dovada distrugerii şi a radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat; achiziţionează un autoturism nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]