Rămâi conectat

Curier Județean

Programul Congresului Spiritualității Românești, ediția a XVII-a, Alba Iulia – Zlatna, 28 Noiembrie – 2 Decembrie

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cea de  XVII-e ediție a Congresului Spiritualității Românești se va desfăşura în acest an la Alba Iulia și Zlatna, între 28 noiembrie – 1 decembrie, cu tema ” STAREA ÎNTREGII ROMÂNITĂŢI LA 95 DE ANI DE LA MAREA UNIRE DIN 1918.”. La Congres participă aproximativ 100 de invitaţi, oameni de cultură, reprezentanți ai românilor din mai multe ţări, academicieni, preoţi, istorici, scriitori, traducători, cercetători etc.

PROGRAM eveniment:

28 noiembrie – orele 12.00

■ Conferinţă de presă. Participă conducerea Asociaţiei Congresul Spiritualităţii Romaneşti, conducerile Prefecturii, Consiliului Judeţean Alba şi Primăriei Municipiului Alba Iulia, reprezentanţi ai unor asociaţii din ţară şi străinătate.

Sosirea delegaţilor. 29 noiembrie – orele 10.00

■ LUCRĂRILE IN PLEN (Casa de Cultură a Studenţilor)

■ Imnul Naţional şi al Uniunii Europene.

■ Slujba oficiată cu binecuvantarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, P.F. Daniel, de I. P. S. Irineu Pop, Arhiepiscopul Albei Iulia, pr. Constantin Tarziu – Parohul Catedralei Ortodoxe Romane din Paris, Pr. Marius Maghiaru – Ungaria.

■ Cuvant de deschidere – prof. dr. Victor Crăciun: Congresul nostru la 20 de ani.

■ Saluturi prezentate de domnii:

– Gheorghe Feneser, Instituţia Prefectului judeţul Alba;

– Ion Dumitrei, Preşedintele Consiliului Judeţean Alba;

– Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia.

■ Silviu Ponoran, Primarul loraşului Zlatna .

■ Mesaje din partea oficialităţilor centrale.

 • DEZBATEREA TEMEI CONGRESULUI:

STAREA ÎNTREGII ROMÂNITĂŢI LA 95 DE ANI DE LA MAREA UNIRE DIN 1918.

Rapoarte privind locul, starea individuală, colectivă, numărul, rolul romanilor in ţările de reşedinţă si legăturile cu ţara, prezentate de reprezentanţii şi conducătorii delegaţiilor participante: acad. Mihai Cimpoi – R. Moldova, Vasile Tăraţeanu – Ucraina, Ion Cizmas – Serbia, Ivan Alexandrov – Bulgaria, Mariana Păun – Elveţia, Kopi Kycyku – Albania, Eugen Grebenicov – Rusia, C. Gh. Marinescu, pr. Constantin Tarziu – Franţa, Lelia Ecaterina Băsceanu – Danemarca, Ştefan Breiller – Germania, Cornelia Salvan – Austria, George Cristea – Suedia, Ştefan D. Popa, Ion de Hondol – Belize, acad. Eugen Doga – Rusia, Ligia Podorean Ekstrom – Suedia, Eugen Caraghiaur – Canada, Vasile Grozav – R. Moldova, Maria Iancu – Portugalia, Nicolae Popa – SUA, Ioana Ungureanu – Italia, Liviu Petrila – Finlanda, Ion Magda – Serbia, Ionel Crăciun – Spania, Luminiţa Wagner Brincău – Germania, Ion Astalus – Austria, Pr. Marius Maghiaru – Ungaria, Nicolae Dabija – R. Moldova, Ovidiu Palcu – Grecia, Larisa Bilhac – Grecia, Radu Rey, Cezar Dobre, Theodor Buzu – Cehia, Mircea Chelaru, George CocheciIon Mărgineanu.

• Lansarea proiectului Centenarul Marii Uniri -1918- 2018;

• Discutarea si aprobarea documentelor Congresului: Rezoluţia, Apeluri, Declaraţii;

• Probleme si proiecte ale romanilor e pretutindeni;

• Decernarea trofeelor si premiilor Ediţiei a XVII-a. – orele 18. 00

• Deschiderea Expoziţiei de artă plastică şi fotografie.Va fi expus documentarul fotografic Mihai Viteazul – Pohta ce-am pohtit realizat de artistul fotograf Vasile Blendea, ilustrarea acţiunii din anul 2001 a Ligii Culturale si a Congresului, dedicată personalităţii Marelui si Celui Dintai făuritor, la 1600, al Unirii – prezintă George Cocheci.

• Expoziţiile artiştilor plastici Theodor Buzu – Cehia şi Ioan Oniciuc -Spania, Vasile Rotaru.

• Deschiderea Salonului de carte, lansarea unor volume şi publicaţii editate in ţară şi străinătate.

30 noiembrie – orele 10.00

• SESIUNI ŞTIINŢIFICE: SECŢIUNEA I – 95 DE ANI DE LA ÎNFĂPTUIREA

MARII UNIRI LA ALBA IULIA. (Alba Iulia)

Comunicări privind contribuţia marilor personalităţi la unitatea romanităţii (indeosebi cele aniversate sau comemorate in acest an: Regina Maria, Aurel Vlaicu, Constantin Brancusi, Maria Tănase, Al. Mateevici, ş.a).

SECŢIUNEA a Il-a – REGATUL UNIT AL DACIEI CONSEMNAT PE COLUMNA DE LA ROMA INAUGURATĂ ÎN ANUL 113 (1900 de ani!) SI IDENTITATEA ROMÂNITĂŢII. (Zlatna)

Comunicări privind Dacia Mare a lui Decebal; Războaiele Romano-Dace; Daco-Romania; Aurul dacic – comoară sau blestem; Viitorul Munţilor Apuseni.

orele 13.30

■ Lansarea volumului Zlatna de odinioară, de Cristian Florin Bota, Horia Ciugudean şi Gabriela Mircea.

orele 18.00 COLUMNA LUI TRAIAN SIDECEBAL LA 1900 DE ANI – Expoziţia artistului fotograf conf. dr. Virgil Jireghie.

■ Prezentarea filmului documentar artistic TRACII, Istorie ascunsă – scenariul şi regia: Daniel Roxin.

1 Decembrie – orele 9.00 – Alba Iulia

■ Participarea congresiştilor la manifestările culturale oficiale dedicate Zilei Naţionale a Romaniei si implinirii a 95 de ani de la Marea Unire.

Orele 14.00 – Zlatna – Dezvelirea si sfinţirea MONUMENTULUI DECEBAL,

sculptor Simion Asandi.

■ Cuvant de deschidere: Silviu Ponoran, Primarul localităţii;

■ Omagii, mesaje;

■ Inchiderea Congresului.

2 decembrie – Plecarea delegaţilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie” Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir au organizat duminică, 21 aprilie 2024, o nouă acțiune de ecologizare, în mai multe zone din oraș. Spre surprinderea bikerilor, în zonele pe care aceștia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea