Economie

Program „Google Partners Connect” de sprijinire a IMM-urilor, lansat de Google România

Ioana Oprean

Publicat

în

googleGoogle România a anunţat, miercuri, demararea programului „Google Partners Connect”. Este vorba despre un program prin care se doreşte facilitarea legăturii dintre IMM-urile din România şi specialiştii din mediul online, de la agenţii la web designeri şi consultanţi. Programul va fi lansat în cadrul unui eveniment care va avea loc pe 4 noiembrie, de la ora 09.00, la centrul Willbrook din Bucureşti, invitaţi fiind antreprenori şi manageri din companii de talie medie, interesaţi de oportunităţile pe care le prezintă mediul online.

„Avem peste 10 milioane de utilizatori de internet în România, iar cifra aceasta creşte cu 1 milion în fiecare an. Majoritatea utilizatorilor caută online pentru a se informa despre produse şi servicii seo, iar o treime dintre aceştia cumpără produse online în mod curent. Dacă ne uităm la modul în care românii folosesc internetul – de la numărul de device-uri conectate la internet la numărul de ore petrecute pe YouTube sau la faptul că deja o treime folosesc mobilul pentru a căuta informaţii locale (adrese, review-uri de restaurante) -, constatăm că profilul utilizatorului din România este unul avansat. Mai rămâne ca IMM-urile să îmbrăţişeze această oportunitate (doar 25% dintre IMM-uri au un website faţă de o medie de aproximativ 50% în vestul Europei) şi să descopere metodele cele mai eficiente de a se face cunoscute în fata utilizatorului online. Avem 400 de specialişti în programul Partners gata să ajute aceste IMM-uri să aibă succes online”, a declarat Rareş Rusu, Marketing Manager la Google România.

Programul „Google Partners Connect” va consta din două iniţiative. În primul rând, o serie de evenimente locale (începând cu evenimentul de lansare din Bucureşti), prin care IMM-urile (întreprinderile mici şi mijlocii) sunt puse în legătură cu specialiştii din zona lor. În al doilea rând, folosirea comunităţii Partners ca forum în care IMM-urile pot intra în contact cu specialişti pentru a-şi spori vizibilitatea în mediul online şi a atrage mai mulţi clienţi. Comunitatea Parteners construită de Google reuneşte 350 de agenţii de marketing online şi 400 de specialişti online certificaţi.

În cadrul evenimentului din 4 noiembrie, IMM-urile vor avea ocazia să participe patru workshopuri susţinute de echipa Google România şi consultanţi de business pe teme precum branding, eCommerce, export şi online strategy, dar şi să întâlnească afaceri de succes şi să afle direct de la acestea despre instrumentele şi strategiile de marketing folosite pentru atragerea clienţilor în mediul online. Participarea este gratuită, cei interesaţi se pot înscrie la eveniment accesând http://goo.gl/bH28lO. Fondată în 1998, de Larry Page şi Sergey Brin, Google este astăzi o companie prezentă pe toate marile pieţe globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia. Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

Sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]

Citește mai mult

Economie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

  Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată”   Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă 16 februarie 2026  S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]

Citește mai mult