Actualitate

Program flexibil de muncă pentru angajații români cu copii mici: De când vor fi angajatorii obligați să puna in vigoare directiva UE

Ioana Oprean

Publicat

în

Program flexibil de muncă pentru angajații români cu copii mici: De când vor fi angajatorii obligați să puna in vigoare directiva UE

Angajatorii din România vor fi obligați să transpună până în august 2022 o directivă europeană care acordă angajaților cu copii până în vârsta de 8 ani posibilitatea creării unui program de lucru flexibil care să corespundă cu nevoile acestora astfel încât angajații să le poată purta de grijă celor mici.

Petrecerea Divorțaților

Directiva europeană a fost aprobată în luna august a anului 2019, iar autoritățile legiuitoare din statele membre au termen până la august 2022 să transpună actul european în legislațiile naționale, informează mediafax.ro.

Potrivit directivei, ce vizează drepturile angajaților europeni cu copii mici cu vârsta de până la 8 ani, cei ce se încadrează și vor să beneficieze de prevederile actului european vor trebui să ceară superiorilor crearea programului flexibil.

„Echilibrul dintre viața profesională și cea privată rămâne însă o provocare considerabilă pentru mulți părinți și lucrători care au responsabilități de îngrijire, în special din cauza prevalenței în creștere a programului de lucru prelungit și a orelor de lucru în schimbare, care are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor. Un factor major care contribuie la subreprezentarea femeilor pe piața muncii este dificultatea de a găsi un echilibru între obligațiile profesionale și cele familiale. Atunci când au copii, femeile lucrează, de obicei, mai puține ore în locuri de muncă remunerate și petrec mai mult timp îndeplinind responsabilități de îngrijire neremunerate. Faptul de a avea o rudă bolnavă sau aflată în îngrijire s-a dovedit, de asemenea, că are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor, unele femei ieșind complet de pe piața muncii”, se arată în textul Directivei europene cu nr. 1.158/2019.

Implicit, programul de muncă flexibil vine să încurajeze părinții și îngrijitorii să rămână în câmpul muncii și presupune câteva de flexibilitate a muncii pentru părinți, de la alegerea timpului de început și de sfârșit al programului, la munca de acasă sau o combinație între munca la birou și cea în afara biroului.

„În acest scop și având în vedere nevoile lucrătorilor, aceștia au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopul de a-și adapta modurile de lucru, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este posibil, a unor formule de muncă la distanță, a unor programe de lucru flexibile sau a unei reduceri a timpului de lucru pentru acordarea de îngrijiri”, arată directiva.

Zilele lucrătoare la care se face trimitere se referă la programul de lucru cu normă întreagă, astfel cum este definit de statul membru în cauză.

Rămâne de văzut cum vor decide autoritățile de la București să transpună directiva și dacă angajatorii vor fi dispuși să adapteze nevoile angajaților la nevoile lor.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fondul Științescu Alba 4.0: 125.000 de lei pentru proiecte care aduc știința și tehnologia mai aproape de copii și tineri. Cine poate aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondul Științescu Alba 4.0: 125.000 de lei pentru proiecte care aduc știința și tehnologia mai aproape de copii și tineri. Cine poate aplica Fundația Comunitară Sibiu lansează, luni, 19 octombrie 2026, cea de-a patra ediție a Fondului Științescu Alba, un program de finanțare dedicat proiectelor educaționale care îi apropie pe copii și tineri de știință, […]

Citește mai mult

Actualitate

Curieratul rapid, explicat de la expediere la livrare (P)

Ioana Oprean

Publicat

în

Curieratul rapid, explicat de la expediere la livrare Comanzi ceva online, primești un mesaj că pachetul a fost expediat și începi să verifici telefonul din când în când. Îți sună cunoscut? Curieratul rapid a devenit parte din rutina noastră, însă opțiunile disponibile nu sunt întotdeauna atât de evidente. De la urmărirea coletului până la redirecționarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 1 noiembrie 2026: Când se vor schimba radical condițiile meteorologice. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 1 noiembrie 2026: Când se vor schimba radical condițiile meteorologice. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România se bucură de o încălzire temporară la începutul săptămânii, cu temperaturi maxime de până la 25 de grade Celsius în Crișana și valori de peste 20 de grade […]

Citește mai mult