Prognoza meteo pe o lună: Cum va fi vremea până în 4 noiembrie și cât de tare se încălzește
ANM (Administrația Națională de Meteorologie) anunță valori termice mai ridicate decât normalul perioadei. Potrivit meteorologilor, temperaturile cresc, începând de miercuri, 9 octombrie 2019.
„Începând de miercuri vom înregistra creşteri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi de la o zi la alta astfel încât este posibil din a doua jumătate a săptămânii să vorbim de valori cuprinse între 21 şi chiar 24,
25 de grade în Lunca Dunării. 25 de grade la nivelul unei temperaturi maxime în ţara noastră reprezintă pragul unei zile de vară. Vom mai avea, pe parcursul lunii octombrie, perioade în care mercurul în termometre să ne aducă valori de temperaturi ridicate şi multe zile cu soare”, a declarat Elena Mateescu.
Săptămâna 07.10.2019 – 14.10.2019
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar în toată țara.
Săptămâna 14.10.2019 – 21.10.2019
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
Săptămâna 21.10.2019 – 28.10.2019
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Săptămâna 28.10.2019 – 04.11.2019
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”
Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste” Primăria Sibiu lansează o nouă ediție a concursului „Sibiu, Oraș de Poveste”, prin care îi invită pe locuitori și pe reprezentanții firmelor să contribuie la atmosfera sărbătorilor de iarnă, decorând clădirile și spațiile pe […]
Facturi la curent mai mici pentru consumatorii vulnerabili: Guvernul ia în calcul reducerea TVA la energia electrică
Facturi la curent mai mici pentru consumatorii vulnerabili: Guvernul ia în calcul reducerea TVA la energia electrică Noul Guvern discută posibilitatea diminuării TVA la energia electrică pentru consumatorii vulnerabili, într-un moment în care România se confruntă cu prețuri foarte ridicate la curent. Potrivit surselor citate de Antena 3 CNN, măsura ar putea fi aplicată în […]
,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu Cristela Georgescu a reacționat public după ce instanța a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestului în cazul lui Călin Georgescu, cercetat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu […]
