Prognoza meteo în Alba. Vezi cum va fi vremea în minivacanţa de Paşti
Cei care şi-au făcut planuri pentru minivacanţa de Paşti trebuie să ştie că vremea nu le va pune probleme. Meteorologii anunţă pentru perioada următoare maxime generoase şi precipitaţii aproape deloc.
În Transilvania, temperaturile maxime vor creşte de la 18 grade pe 22 aprilie până în jur de 25 de grade pe 27 aprilie. Apoi, aceste valori vor scădea spre o medie regională în jur de 20 de grade pe 4 şi 5 mai. Între 22 şi 26 aprilie, temperaturile minime vor avea mici variaţii între 5 şi 7 grade, apoi urmează ca ele să crească până la 10 grade pe 28 aprilie. Săptămâna viitoare, media regională a minimelor nocturne va scadea uşor şi treptat până spre 7 grade pe 4 şi 5 mai.
Ploile vor fi slabe sau chiar vor lipsi în intervalul 25-27 aprilie, dar ulterior vor avea o probabilitate mai mare de apariţie, iar începând cu data de 30 aprilie şi până pe 5 mai, se pot semnala zilnic averse izolat moderate cantitativ şi descărcări electrice.
În Alba, vremea va fi frumoasă pe tot parcursul intervalului. Maximele se vor situa în jurul valorii de 25 de grade celsius iar minimele nu vor coborî sub 7 grade celsius. Precipitaţiile vor lipsi cu desăvârşire în această săptămână. În Săptămâna Mare, pe arii restrânse, se vor înregistra câteva averse de ploaie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
13–14 noiembrie 2026 | Eveniment medical și educațional la Alba Iulia dedicat infecției cu virusul papiloma uman (HPV), una dintre cele mai frecvente infecții virale cu transmitere sexuală. Programul
13–14 noiembrie 2026 | Eveniment medical și educațional la Alba Iulia dedicat infecției cu virusul papiloma uman (HPV), una dintre cele mai frecvente infecții virale cu transmitere sexuală. Programul În perioada 13–14 noiembrie 2026, Alba Iulia devine gazda unui amplu eveniment medical și educațional dedicat infecției cu virusul papiloma uman (HPV), una dintre cele mai […]
Tarifele pentru serviciile de salubritate din Sebeș, Zona 2 – Lot 2 Tărtăria, în dezbatere publică. Cetățenii pot trimite propuneri până pe 25 noiembrie 2026
Tarifele pentru serviciile de salubritate din Sebeș, Zona 2 – Lot 2 Tărtăria, în dezbatere publică. Cetățenii pot trimite propuneri până pe 25 noiembrie 2026 Primăria Municipiului Sebeș aduce în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special pentru modificarea tarifelor distincte de gestionare și al tarifelor de facturare pentru serviciile de salubritate […]
Video | Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrările de consolidare vor dura 3 luni. ,,Sunt executate și suportate integral de constructor”
Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrărilele de consolidare vor dura 3 luni. ,,Sunt executate și suportate integral de constructor” Remedierea degradărilor de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda avansează, însă durata lucrărilor nu este una scurtă, urmând să fie finalizate în aproximativ 3 luni, potrivit directorului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian […]
