Profesorul universitar Cristian Păun, despre procesul privind Roșia Montană: „Aurul de la Roșia Montană este pus pe tavă ”gratis” celor de la Roşia Montană Gold Corporation”
Profesorul universitar Cristian Păun, despre procesul privind Roșia Montană: „Aurul de la Roșia Montană este pus pe tavă ”gratis” celor de la Roşia Montană Gold Corporation”
Profesorul universitar din cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, Cristian Păun, a abordat pe pagina de socializare subiectul procesului pentru aurul de la Roșia Montană.
„Cu aurul încă în pământ (circa 300 de tone de aur și 1500 de tone de argint), vom plăti foarte probabil, fiecare dintre noi, circa 110 dolari (440 dolari la o familie de doi adulți și doi copii) drept despăgubiri către RMGC (compania care a câștigat licitația și concesiunea pentrue exploatare) și care deține astăzi, ca proprietar, 1/2 din terenurile aurifere de la Roșia Montană. Datorăm foarte curând (în primăvară va fi sentința pe acest subiect) circa 2 miliarde de dolari. Cam 200 de km de autostradă.

Aurul și argintul de la Roșia Montană valorează în prezent cam 18 miliarde dolari (aurul) și 1 miliard dolari (argintul). Din care statul ar avea redevențe de 1,14 miliarde dolari (6%). Practic, dacă vom plăti această pagubă, aurul de la Roșia Montană va fi dat spre exploatare fără redevențe și fără cea mai mare parte din profitul pe care l-ar încasa statul român din această afacere (are 1/4 din acțiuni la RMGC).
Prin această mișcare ”inteligentă”, orchestrată de politicienii de la noi, aurul de la Roșia Montană este pus pe tavă ”gratis” celor de la RMGC. De fapt, nimic nu este gratis!
Nu m-ar mira să pățim la fel și cu gazul din Marea Neagră, cu aceeași politicieni în spate. Oricum, cu cuprul deja am făcut-o lată, dându-l cadou, pe același calapod, turcilor (fix aceeași politicieni l-au făcut cadou).
Un exemplu de manual pentru ceea ce noi numim ”blestemul resurselor”, a transmis Cristian Păun, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Bunicul polonez, dat dispărut de fiica sa în Alba Iulia, a fost găsit. Salvatorul, un agent de poliție aflat în concediu medical
Bunicul polonez, dat dispărut de fiica sa în Alba Iulia, a fost găsit. Salvatorul, un agent de poliție aflat în concediu medical Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, din Alba Iulia, dat dispărut joi după-amiaza după ce a plecat de la locuință și nu a mai revenit, a fost găsit în siguranță în […]
Răzvan Borza, originar din Cugir, contribuie la descoperirea unui „mecanism necunoscut al vieții”. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Science
Răzvan Borza, originar din Cugir, contribuie la descoperirea unui „mecanism necunoscut al vieții”. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Science Răzvan Borza, originar din Cugir și cercetător la Netherlands Cancer Institute din Amsterdam, a fost coautor al unui studiu publicat în iulie 2025 în prestigioasa revistă Science, despre descoperirea complexului proteic Zincore, un mecanism […]
FOTO | Alertă în Alba Iulia: Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, căutat de polițiști. A plecat de la locuința sa și nu s-a mai întors
Alertă în Alba Iulia: Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, căutat de polițiști. A plecat de la locuința sa și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau […]