Ştirea zilei

Profesorul ASE, Cristian Păun despre ciocolată, cafea și investiții: „Economiile tale zboară instantaneu din borcan”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Profesorul ASE, Cristian Păun despre ciocolată, cafea și investiții: „Economiile tale zboară instantaneu din borcan”

Cristian Păun, profesor al Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, oferă în cea mai recentă intervenție publică un sfat gratuit despre investiții și economii.

Citește și: Profesorul ASE, Cristian Păun, despre active și pasive. Ce este bine să acumulăm: „Pentru a fi cât mai independenți și suverani”

„Suma de bani cheltuită pentru o ciocolată care îmi face ziua mai bună este o investiție? O cafea bună care mă ajută să muncesc mai eficient și să obțin rezultate mai bune din munca mea este o investiție?

O investiție este o sumă plasată în active financiare (acțiuni, obligațiuni, fonduri de investiții, fonduri de pensii, indici bursieri) sau în active reale (terenuri, bunuri de capital, clădiri) cu scopul de a obține un VENIT viitor direct din aceste plasamente. Deci, scopul principal al investiției este VENITUL. El poate fi dividendul unei acțiuni, dobândă, diferență de valoare a unităților de fond, chirie, profit dintr-o afacere (distribuit tot ca dividend) etc.

Investiția nu poate să apară decât dacă ai un capital inițial pe care l-ai economisit, sau l-a economisit inițial altcineva. În cazul în care l-a economisit altcineva, îl vei împrumuta de la cel care l-a economisit și îi vei plăti o rentă pentru asta. Vei împărți câștigurile cu el. Veniturile generate de investiție vor fi mai mici, în cazul acesta.

Economisirea are loc din aceleași resurse rare ca și cele pentru consum. Adică, pentru nevoi, pofte, stări de bine. Care sunt nelimitate. La care se adaugă și această nevoie de economisire fără de care investițiile nu sunt posibile. Veniturile viitoare generatoare de investiții nu sunt posibile.

Economisirea presupune revizuirea poftelor, reprioritizarea nevoilor de consum, renunțarea la unele ”investiții” care ne potențează la maxim starea de bine. E opusul acelei stări de bine pe care o căutăm prin consum. Este neplăcută. Este complicată. Nimeni nu se supune ușor unei astfel de torturi. Tortura devine și mai complicată cu cât economiile tale sunt pe masă, într-un borcan, mereu la îndemâna ta. Și poftele și starea de bine te încearcă mereu. Este suficient să dai de o zi mai complicată și economiile tale zboară instantaneu din borcan.

De aceea, cei mai mulți avem nevoie de educație financiară și de ajutor în procesul de economisire. Educația ne ajută să înțelegem de ce este important să economisim și să investim. Intermediarul financiar ne ajută să stăm departe de economisiri (de borcan) și ne ajută să găsim o schemă cât mai potrivită de economisire și investiții, pe profilul nostru de risc și în funcție de preferința pentru timp (cât de mult vrem să așteptăm).

Cafeaua sau ciocolata ”investite” în starea noastră de bine NU SUNT INVESTIȚII. Sunt consum. Simplu consum. Ca oricare alt consum. Da, când plăcerea pe care o cauți este mai consistentă și nu o poți suporta dintr-un singur venit, apelezi tot la economisire sau apelezi la credit. Dar, în final, tot consum devine. Chiar dacă este pentru starea ta de bine.

Trebuie să economisim și să investim sau trebuie să urmărim mereu doar să ne fie bine în fiecare zi? Să muncim pentru a ne satisface toate poftele și plăcerile zilei sau nu?

Economiștii spun că nu. Orizontul tău de perspectivă trebuie să fie mult mai larg și să includă un plan pe termen mai lung. Încă din primele momente ale vieții tale active din punct de vedere economic. Trebuie să ai un plan, indiferent dacă veniturile sunt mici sau mari. Acest plan are nevoie de resurse. Pe cale trebuie să le pui deoparte în fiecare zi. Renunțând la o infinitate de ”mici” plăceri nevinovate care îți fac viața mai ușoară.

Să aveți zile ușoare și planuri cât mai mărețe!”, transmite profesorul ASE, Cristian Păun, originar din Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba

Ioana Oprean

Publicat

în

INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba La o vulcanizare din municipiul Sebeș roboții fac… singuri aproape toată treaba, a semnalat, miercuri, 28 ianuarie 2026, jurnalistul Iosif Gligor. „Vulcanizare cu ROBOȚI care lucreazǎ singuri, la Sebeș! N-am crezut că a evoluat atât de mult tehnica, încât au ajuns să lucreze […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024

Ioana Oprean

Publicat

în

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024 Producătorul de brânzeturi De Colţeşti (Torockoi), din judeţul Alba, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei, în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș Un bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată a fost depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș.  Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, […]

Citește mai mult