Politică Administrație

Profesoara Gabriela Lupu este noul președinte al conservatorilor din Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Cugir s-a desfăşurat conferința organizației locale a Partidului Conservator, reuniune la care au luat parte ca invitați președintele interimar al organizației județene Alba, Dan Narița și Flaviu Mircea Cozuc, fost prefect de Alba.

sigla Partidul ConservatorConferința  a avut pe ordinea de zi, prezentarea unui raport privind activitatea organizației pe utimii patru ani, precum și alegerea noilor organe de conducere pentru perioada următoare.
Potrivit unor surse din cadrul conducerii organizației, participanții au acordat votul pentru funcția de președinte, profesoarei Gabriela Lupu, director adjunct la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir care îl înlocuiește în această funcție pe Ioan Costinaș – salariat la Fabrica de Arme Cugir.
În biroul executiv au mai fost aleși: ing. Cornel Neghiu – președinte executiv, Mircea Teodorescu – prim vicepreședinte, Mircea Brândușan – vicepreședinte, Octavian Borza – secretar general. (C.P.)

Petrecerea Divorțaților


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult