Procurorul general al României, Augustin Lazăr, la Alba Iulia: DNA, încadrată cu procurori de elită, care desfășoară activități mai dificile. De înțeles că există mai multe achitări
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, vineri, că DNA este încadrată cu procurori de elită în Ministerul Public, care desfășoară activități mai dificile decât procurorii de la alte structuri, fiind astfel de înțeles că au mai multe achitări.
Augustin Lazăr a fost întrebat, la Alba Iulia, dacă este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pe care a descris-o ”foarte sensibilă și foarte dificilă”.
”Direcția Națională Anticorupție e o structură specializată a Ministerului Public care desfășoară o activitate foarte sensibilă și foarte dificilă. După cum se vede, au cele mai complexe dosare care privesc corupția și faptele asimilate corupției, dar de la nivel mediu și înalt, adică cu persoanele cele mai dificile, cu cauzele cele mai complexe. Este de observat că, în ultima perioadă, în contextul în care au apărut unele decizii ale Curții Constituționale, în contextul în care au apărut și niște modificări legislative, pe la instanțe s-au dat soluții de achitare ceva mai multe decât anterior”, a spus Augustin Lazăr.
Întrebat dacă se referă la abuzul în serviciu, care în iunie 2016 a fost parțial dezincriminat, procurorul general a răspuns: ”Exact, pentru abuz în serviciu”.
”Nu pot să reproșez procurorului care a efectuat acte de urmărire penală într-un dosar că ulterior a apărut o decizie a CCR care a schimbat optica. Eu vreau să vă spun că DNA este încadrată în proporție covârșitoare cu procurori la cel mai înalt nivel profesional, sunt procurori de elită în Ministerul Public și ei desfășoară o activitate mai dificilă decât ceilalți procurori de la alte structuri. Și aici este de înțeles și faptul că există un mai mare număr de achitări și de restituiri. Dar, ei, așa cum își desfășoară activitatea, desfășoară o activitate bună”, a mai spus Augustin Lazăr.
Conform deciziei CCR din iunie 2016, infracțiune de abuz în serviciu nu se mai pedepsește penal dacă nu se încalcă o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență.
Procurorul general al României a participat, vineri, la Alba Iulia, la un simpozion cu ocazia sărbătoririi Zilei Europene a Avocaților, organizat de Baroul Alba, în prezența a 160 de avocați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]