Procedurile de avizare a proiectului Roşia Montană nu pot fi accelerate, aşa cum a cerut Băsescu
Noul ministru al Mediului, Attila Korodi, a declarat că procedurile de avizare a proiectului aurifer pe bază de cianuri de la Roşia Montană nu pot fi accelerate, aşa cum cere preşedintele Traian Băsescu, demnitarul spunând că trebuie precauţie în privinţa acestui proiect, informează Mediafax. Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi seară, accelerarea procedurilor de avizare a proiectului aurifer de la Roşia Montană. Attila Korodi spune că legislaţia de mediu trebuie respectată.
„Eu îl înţeleg pe domnul preşedinte, ne cunoaştem de mult timp, punctul dumnealui de vedere nu s-a schimbat. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Mediului, trebuie să ofer clar o implementare a legislaţiei de mediu, a condiţiilor prin care o procedură poate să fie dusă la bun sfârşit, este clar. Ministerul Mediului trebuie să emită un punct de vedere, dacă toate condiţiile din punct de vedere procedural se întrunesc. Cred că legislaţia de mediu nu poate să cuprindă un proiect de anvergură atât de mare din punctul de vedere al mărimii exploatării, să cuprindă fiecare element. Sunt şi elemente de politică şi dezvoltare pe care trebuie să şi le asume Guvernul României. Dar până atunci, ministerul are un rol foarte important: procedurile să se întrunească şi să aibă un punct de vedere final. Eu susţin ca să mergem până la acel moment, pentru că este nevoie”, a declarat, miercuri, noul ministru al Mediului.
„Cred că următoarele săptămâni pentru mine vor însemna o analiză foarte minuţioasă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile pe procedura de evaluare, ca să mă pun la punct cu fiecare element tehnic”, a continuat Attila Korodi. Întrebat dacă trebuie accelerate procedurile în privinţa Roşia Montană, Attila Korodi a precizat că acestea „nu pot fi accelerate faţă de ce ritm au acum”. „Procedurile tehnice merg înainte, au un ritm, sunt teme care se discută de profesionişti, mai mult nu se poate. Dar pentru că ştiu că procedura poate să ajungă într-o finalitate, va veni şi momentul în care va trebui să se abordeze şi din punctul de vedere al politicilor guvernamentale”, a explicat demnitarul.
Attila Korodi mai crede că „aurul de la Roşia Montană, care este o resursă importantă într-un fel sau altul, trebuie exploatat. „Întrebarea este dacă această soluţie, ceea ce se propune acum este bună pentru România, dar din perspectiva conformării cu legislaţia de mediu şi a dezvoltării durabile. La această întrebare căutăm răspunsuri”, a adăugat ministrul.
Attila Korodi a fost învestit ministru al Mediului marţi. El a mai fost ministru al Mediului în 2007, în mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu. El este cel care în 2007 a suspendat procedura de avizare a proiectului de exploatare minieră al RMGC, după ce fusese anulat certificatul de urbanism depus la minister. Pentru această decizie a fost dat în judecată de către RMGC, proces care încă nu s-a încheiat. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]
VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală
Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]