Actualitate

PRO România propune zece măsuri pentru relansarea economică a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Biroul Executiv al PRO România s-a reunit, online, marți, pentru a elabora un plan de 10 măsuri pentru repornirea României. Unul dintre cele mai importante puncte face referire la redefinirea categoriilor vulnerabile, după alte criterii decât cel de vârstă.

Petrecerea Divorțaților

„Este inacceptabil să-i luăm pe toți cei de peste 65 de ani și să-i închidem în hoteluri. Avem de-a face cu jigniri și umilințe inutile și inumane pentru părinții și bunicii noștri. Nu așa se face, nu îi scoți din familie și izolezi. Trebuie redefinite categoriile vulnerabile, iar vârsta nu este cel mai relevant criteriu. Ai persoane de 30-40 de ani cu afecțiuni cronice. Decizia trebuie luată în funcție de starea generală de sănătate”, a declarat președintele PRO România, Victor Ponta.

În ceea ce privește planul pentru relansarea economică a României, BEx a discutat și aprobat o listă de zece măsuri:

1. Deschiderea activităților economice pe 4 mai, școlile pe 11/18 mai, activitățile sportive, culturale, evenimente și restaurante – 1 iunie. Activitatea economică trebuie repornită cu respectarea restricțiilor medicale (mască, mănuși, evitarea activităților care încalcă distanțarea socială).

2. Păstrarea restricțiilor și a carantinei doar în zonele considerate focar – pe durata determinată de maxim 15 zile (cu posibilitatea prelungirii în cazuri justificate).

3. Implementarea Programului Național de testare COVID-19 până la data de 11 mai (41 de centre județene de testare, capacitate de minim 500 teste/zi/județ).

4. Redefinirea categoriilor vulnerabile din punct de vedere medical și social.

5. Program flexibil de activitate pentru instituțiile publice și firmele private (păstrarea celor 40 de ore de activitate săptămânală, dar diferențiat – program zilnic între 8-21, activitate luni-duminică.

6. Achiziționarea de către UNIFARM și distribuirea (la prețul de achiziție) până pe 4 mai, a 100 de milioane de măști și mănuși pentru populație.

7. Acordarea creditelor din programul IMM Invest până pe 15 mai.

8. Programul național pentru sprijinirea agriculturii și industriei alimentare adoptat până pe 4 mai, scutire de impozite și taxe pe parcursul anului 2020 – credite cu dobândă subvenționată de stat – ajutor de stat pentru completarea salariilor.

9. Aprobarea de către Parlament, până pe 15 mai, (la propunerea Guvernului), a programului național de investiții în infrastructura mare, cu fixarea de termene de semnare și demarare a lucrărilor.

10. Demararea programului de școală online/ achiziționarea și distribuirea de laptopuri cu conectare internet și cameră pentru toți elevii, până pe 1 octombrie.

Nu este prima dată când PRO România prezintă public soluții concrete. Pe 9 martie, președintele partidului, Victor Ponta, a prezentat un plan de 10 măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus. În lipsa unei strategii proprii, Guvernul a adoptat și implementat planul propus de PRO România. Și de această dată, în lipsa unei abordări strategice și unitare din partea Executivului, reprezentanții Biroului Executiv PRO România au propus un plan incluziv pentru relansarea economică a țării.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult