Ştirea zilei
Decizie a Curţii de Apel Alba Iulia – fostul şef de post de la Întregalde, Valentin Răbulea, condamnat pentru că a furat 9 bonuri de benzină de la Primărie
Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat la sfârşitul lunii ianuarie pe agentul de poliţie Valentin Răbulea, fost şef de post la Postul de Poliţie Întregalde, la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru furt calificat. Bărbatul în vârstă de 42 de ani este acuzat că în ianuarie 2011 a furat 9 bonuri de benzină de la Primăria Întregalde. Condamnarea a venit după ce iniţial Tribunalul Alba îl achitase pe inculpat pe motiv că, deşi a fost vorba despre furt calificat, fapta a fost izolată şi comisă în interes de serviciu. Anchetatorii au demonstrat însă că bonurile de combustibil au fost utilizate în interes personal.
Furt reclamat de viceprimar
Furtul a fost sesizat şi reclamat de viceprimarul comunei, Sabin Boian. La data de 17 ianuarie 2011 Boian a sesizat sustragerea celor 9 bonuri întrucât, în urmă cu câteva zile, personal, le numerotase cu creionul pentru a se încadra în cota lunară de carburanţi aprobată, iar în acest răstimp nu au mai fost utilizate bonuri. Astfel, în data de 20 ianuarie 2011 viceprimarul a reclamat în scris firmei de distribuţie S.C. Rompetrol Downstream SRL Bucureşti dispariţia celor 9 bonuri, solicitând monitorizarea acestora la nivel naţional. Ulterior, poliţistul Valentin Răbulea a fost identificat ca autor al furtului întrucât a folosit un bon de benzină. Speriat de consecinţe, pe celelalte 8 le-a distrus iar pe parcursul cercetărilor a achitat integral contravaloarea bonurilor sustrase.
Achitat la Tribunalul Alba
Iniţial, Răbulea a fost achitat la Tribunalul Alba şi pus să plătească doar o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei. Poliţistul a reuşit să-i convingă pe magistraţii de la tribunal că de fapt a sustras bonurile de benzină pentru a le folosi în interes de serviciu, motivând că nu putea să-şi facă datoria de poliţist din cauză că nu avea suficient carburant. Magistraţii de la Tribunalul Alba au reţinut că inculpatul a comis fapta în virtutea relaţiilor de prietenie şi profesionale în care se afla cu conducătorii Primăriei Întregalde, având acces la documentele lăsate de aceştia nesupravegheate. De asemenea, judecătorii au considerat că Răbulea nu a furat bonurile de combustibil pentru uz propriu, ci pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile de serviciu, iar prejudiciul a fost ulterior recuperat. La decizia de achitare a contribuit şi caracterizarea de care a avut parte poliţistul din partea şefilor şi a primarului din Întregalde. Ca atare, magistraţii au considerat că „fapta reprezintă un incident izolat, care nu a avut urmări asupra persoanei juridice vătămate, iar comportamentul ireproşabil al inculpatului în calitate sa de poliţist în serviciul cetăţenilor a format convingerea instanţei că prin pronunţarea unei sentinţe de achitare, dar cu plata unei amenzi administrative, constituie un avertisment serios pentru inculpat”.
Curtea de Apel Alba Iulia: „Cu bonurile sustrase, inculpatul şi-a alimentat autoturismul proprietate personală”
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au făcut recurs la decizia de achitare dispusă de tribunal şi au obţinut o agravare la pedepsei aplicată agentului de poliţie Valentin Răbulea la Curtea de Apel Alba Iulia. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2012, magistraţii de aici au casat sentinţa Tribunalului Alba şi l-au condamnat pe poliţist la 6 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei, fiind stabilită o perioadă de încercare de 2 ani şi 6 luni.
„Curtea constată însă că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că prin atingerea minimă adusă valorii sociale apărate de norma penală şi prin conţinutul ei concret fapta este lipsită în mod vădit de importanţă astfel că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aşa încât conform art. 18/1 CP nu constituie infracţiune. Astfel, instanţa de fond nu a ţinut seama de calitatea inculpatului, respectiv de faptul că acesta este poliţist, chiar şef de post, iar în această calitate trebuia să se abţină de la săvârşirea oricărei fapte, mai ales de natură penală. Pe de altă parte, instanţa de fond, la aprecierea pericolului social concret trebuia să ţină seama şi de modalitatea de săvârşire a faptei, de caracterul repetat ale acesteia pentru o perioadă lungă de timp şi de iniţiala nesinceritate a inculpatului, chiar în condiţiile în care a fost cert probată. Inculpatul a săvârşit fapta nu pentru a folosi bonurile de combustibil sustrase în beneficiul instituţiei din care făcea parte, aşa cum a reţinut instanţa de fond, ci în propriul folos. S-a reţinut astfel că inculpatul, folosind bonuri sustrase şi-a alimentat autoturismul proprietate personală, ocazie cu care a şi fost depistat”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia.
Ioana PITICARIU

Ştirea zilei
Cum va fi VREMEA până în 29 mai 2022, în Alba. Temperaturi crescute și șanse reduse de averse, la nivel județean
Cum va fi VREMEA până în 29 mai 2022, în Alba. Temperaturi crescute și șanse reduse de averse, la nivel județean
Săptămâna care urmează va fi una cu temperaturi crescute, dar și cu șanse reduse de averse, la nivelul județului Alba.
La nivel județean, temperaturile maxime se vor situa între 19 și 30 grade Celsius, iar cele minime între 7 și 15 grade Celsius.
Alba Iulia
Luni: maxime de 21 grade Celsius, minime de 8 grade Celsius – șanse de averse
Marți: maxime de 24 grade Celsius, minime de 13 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Miercuri: maxime de 30 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – vreme călduroasă
Joi: maxime de 30 grade Celsius, minime de 15 grade Celsius – predominant însorit
Vineri: maxime de 29 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – vreme cu mult soare
Sâmbătă: maxime de 25 grade Celsius, minime de 11 grade Celsius – șanse de averse
Duminică: maxime de 26 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – șanse de averse
Sebeș
Luni: maxime de 21 grade Celsius, minime de 7 grade Celsius – șanse de averse
Marți: maxime de 25 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Miercuri: maxime de 29 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – parțial însorit
Joi: maxime de 29 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – șanse de averse
Vineri: maxime de 28 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – însorit
Sâmbătă: maxime de 25 grade Celsius, minime de 11 grade Celsius – șanse de averse
Duminică: maxime de 26 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – șanse de averse
Aiud
Luni: maxime de 21 grade Celsius, minime de 7 grade Celsius – șanse de averse
Marți: maxime de 23 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Miercuri: maxime de 30 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – vreme călduroasă
Joi: maxime de 29 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – șanse de averse
Vineri: maxime de 29 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – însorit
Sâmbătă: maxime de 26 grade Celsius, minime de 10 grade Celsius – parțial însorit
Duminică: maxime de 26 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – șanse de averse
Blaj

Ocna Mureș
Luni: maxime de 21 grade Celsius, minime de 7 grade Celsius – șanse de averse
Marți: maxime de 23 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Miercuri: maxime de 29 grade Celsius, minime de 13 grade Celsius – vreme călduroasă
Joi: maxime de 28 grade Celsius, minime de 13 grade Celsius – șanse de averse
Vineri: maxime de 27 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – însorit
Sâmbătă: maxime de 24 grade Celsius, minime de 10 grade Celsius – parțial însorit
Duminică: maxime de 26 grade Celsius, minime de 11 grade Celsius – șanse de averse
Zlatna
Luni: maxime de 20 grade Celsius, minime de 8 grade Celsius – șanse de averse
Marți: maxime de 25 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Miercuri: maxime de 28 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Joi: maxime de 27 grade Celsius, minime de 13 grade Celsius – parțial însorit
Vineri: maxime de 27 grade Celsius, minime de 13 grade Celsius – însorit
Sâmbătă: maxime de 23 grade Celsius, minime de 10 grade Celsius – șanse de averse
Duminică: maxime de 25 grade Celsius, minime de 11 grade Celsius – șanse de averse
Abrud
Luni: maxime de 19 grade Celsius, minime de 7 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Marți: maxime de 22 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Miercuri: maxime de 25 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – predominant noros
Joi: maxime de 24 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – șanse de ploaie
Vineri: maxime de 24 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – însorit
Sâmbătă: maxime de 20 grade Celsius, minime de 9 grade Celsius – șanse de averse
Duminică: maxime de 22 grade Celsius, minime de 10 grade Celsius – șanse de averse
Câmpeni

Cugir
Luni: maxime de 21 grade Celsius, minime de 7 grade Celsius – șanse de averse
Marți: maxime de 25 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – vreme cu nori și soare
Miercuri: maxime de 29 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – parțial însorit
Joi: maxime de 29 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – șanse de averse
Vineri: maxime de 28 grade Celsius, minime de 14 grade Celsius – însorit
Sâmbătă: maxime de 25 grade Celsius, minime de 11 grade Celsius – șanse de averse
Duminică: maxime de 26 grade Celsius, minime de 12 grade Celsius – șanse de averse
Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 mai 2022. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 mai 2022. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 22 mai 2022 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.
*Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Sântimbru, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de execuție, vacante, de guard – cod COR 911201 – Compartimentul administrarea domeniului public și privat.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii gimnaziale/studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
- vechime minimă obligatorie – 6 luni.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 02 iunie 2022: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 15 iunie 2022, ora 11.00: proba scrisă;
- data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Sântimbru, Str. Blajului nr. 187, județul Alba, telefon 0258.842.101, fax 0258.842.133, e-mail [email protected]
*Primăria Municipiului Blaj – Serviciul Public de Gospodărie Comunală, județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, de execuție, vacante, după cum urmează:
- muncitor calificat – mecanic mașini și utilaje – 1 post;
- muncitor calificat – lucrător finisor în construcții -1 post;
- muncitor necalificat (pentru salubrizare căi publice) – 2 posturi;
- muncitor necalificat – 2 posturi.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- muncitor calificat – mecanic mașini și utilaje:
- condiții: studii gimnaziale + curs de calificare sau școală profesională;
- fără vechime.
- muncitor calificat – lucrător finisor în construcții:
- condiții: studii gimnaziale + curs de calificare sau școală profesională;
- fără vechime.
- muncitor necalificat (pentru salubrizare căi publice):
- condiții: studii gimnaziale;
- fără vechime.
- muncitor necalificat:
- condiții: studii gimnaziale;
- fără vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 02 iunie 2022, ora 14.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 10 iunie 2022, ora 11.00: proba scrisă;
- 26 aprilie 2022, ora 10.00: proba interviu.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Primăria Municipiului Blaj – Serviciul Public de Gospodărie Comunală, județul Alba, str. Dr. Vasile Suciu nr. 4, telefon 0752/242.313.
*Autoritatea Rutieră Română, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de:
- inspector de specialitate debutant (S) la agențiile teritolale A.R.R. Alba – Compartimentul inspecție siguranța rutieră
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- pregătire de bază: studii superioare dovedite CU diplomă de licență recunoscute, în una dintre specialitățile construcției și proiectării drumurilor și podurilor, respectiv din domeniile inginerie civilă, ingineria transporturilor sau ingineria autovehiculelor rutiere, ori studii echivalente potrivit prevederilor 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și, în cazul solicitanților care au obținut actul de studii în străinătate, documentul de recunoaștere/echivalare a acestuia emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competentă;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: nu este cazul;
- permis de conducere valabil pentru categoria B;
- nu are mențiuni înscrise în certificatul de cazier judiciar;
- cunoștințe operare calculator: pachetul Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint, Outlook).
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 31 mai 2022, ora 16.30, termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 09 iunie 2022, ora 10.00: proba scrisă;
- 15 iunie 2022, ora 10.00: proba interviu.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., cu sediul în București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, telefon: 021/3134853.
*Primăria Comunei Șibot, județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de muncitor necalificat în cadrul Compartimentului administrativ.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii – școală generală;
- fără vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 25 mai 2022, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 16 iunie 2022, ora 11.00: proba scrisă;
- data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Primăria Comunei Șibot, Str. Principală nr. 153, județul Alba, telefon 0258/760.101.
*Primăria Orașului Zlatna, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de inspector de specialitate, gradul profesional IA, la Biroul DIUIPAP.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
- perfecționări (specializări): competențe profesionale în managementul proiectelor;
- cunoștințe operare calculator;
- vechime în muncă – minimum 5 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 08 iunie 2022, ora 11.00: proba practică;
- data și ora interviului se vot comunica ulterior.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Primăria Orașului Zlatna, Piața Unirii nr. 1 A, Județul Alba, telefon: 0258/856.337.
*Primăria Comunei Albac, județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale, de execuție, vacante, de șofer buldoexcavator.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: studii medii;
- acte de studii privind calificarea și autorizarea în executarea profesiei: mașinist la mașini pentru terasamente;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (șofer): 3 ani;
- permis conducere categoriile: B, C, F.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 08 iunie 2022, ora 10.00: proba scrisă;
- 09 iunie 2022, ora 13.00: proba practică;
- 09 iunie 2022, ora 15.00: proba interviu.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Primăria Comunei Albac, cu sediul în localitatea Albac, str. Cloșca nr. 9, județul Alba, telefon: 0258/777.501.
*Grădiniţa cu Program Prelungit „Step By Step” nr. 12, Alba lulia, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale vacante, de administrator financiar – 0,5 normă.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- Studii superioare în domeniul financiar-contabil.
- Vechime – minimum 7 ani într-un post de administrator
- Expertiză contabilă.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 06 iunie 2022 2022, ora 09.00: proba scrisă;
- 08 iunie 2022 2022, ora 09.00: proba practică;
- 08 iunie 2022 2022, ora 11.00: proba interviu.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Grădiniţa cu Program Prelungit „Step By Step” nr. 12, Alba lulia, Județul Alba, telefon 0258/830.879, în intervalul orar 09.00-13.00, e-mail: [email protected]
*Primăria Comunei Meteș, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcței contractuale, de execuție, vacante, de asistent medical comunitar debutant, în cadrul Compartimentului asistență socială.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: diplomă de bacalaureat, diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă, diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform H.G. nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare;
- certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R., adeverință pentru participare la concurs eliberată de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali;
- vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: fără vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 06 iunie 2022, ora 10.00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Primăria Comunei Meteș, Județul Alba, Str. Principală nr. 43, telefon 0258/849.003.
*Casa Corpului Didactic Alba, județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de profesor metodist.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii universitare, cu diplomă de licență, corespunzătoare funcției didactice din învățământul preuniversitar
- titular în învățământul preuniversitar
- cel puțin gradul didactic II în învățământ
- vechime în muncă de minimum 6 ani, cu competențe dobândite în managementul educațional, managementul de proiect, precum și competențe dobândite în activitatea cu adulții 1h domeniul formării continue
- calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani
- nu a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 14 iunie 2022, ora 10.00: proba scrisă;
- 14 iunie 2022, ora 14.00: proba interviu.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:
Casa Corpului Didactic Alba, cu sediul în Alba Iulia, str. Gabriel Bethlen nr. 7, județul Alba, telefon 0769/638.418, e-mall: [email protected]
Ştirea zilei
FOTO VIDEO| Festivalul ”Fun to fly – Râpa Roşie”, locul din Alba în care pasionații de aeromodelism s-au întâlnit pentru 3 zile. „Oricine poate învăța să zboare”
Festivalul ”Fun to fly – Râpa Roşie”, locul din Alba în care pasionații de aeromodelism s-au întâlnit pentru 3 zile. „Oricine poate învăța să zboare”
Pasionaţi de aeromodelism din toată ţara, dar şi din străinătate, s-au adunat timp de trei zile, la finalul lunii trecute lângă Sebeş, la festivalul ”Fun to fly – Râpa Roşie”.
În fiecare an din 2002 încoace, în preajma zilei de 1 mai, la Râpa Roşie, lângă Sebeş, se adună sute de piloţi, pasionaţi de modelism şi iubitori de natură. Evenimentul reușind să promoveze Râpa Roșie și Sebeșul pe harta aeromodelismului din întreaga țară, cât și în alte țări din Europa.
Rezervaţia Naturală Râpa Roşie este situată la doar trei km de oraşul Sebeş, în partea de nord. Este o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 10 ha. Pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 si 100 m. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide – toate de culoare roşiatică.
„Într-adevăr, am venit la Râpa Roșie pentru prima dată după foarte mulți ani, la o întâlnire cu toți prietenii aeromodeliști și am avut parte de o vreme și de niște condiții frumoase, oameni primitori și ne-am simțit extraordinar de bine. Mă ocup de aeromodelism din 2014, practic de la prima mea vizită aici, la Râpă.
Am pornit pe urmele tatălui meu, care a fost profesor la fosta Casă a Pionierilor din Arad, la Automodele și am continuat pasiunea până acum. Aici, cu mine, sunt 6 aeromodele și mai sunt câteva și acasă.
Fiecare model este unicul în felul lui și fiecare își are utilizarea în funcție de loc, de vreme, inclusiv de companie. Majoritatea sunt cumpărate, dar există opțiunea și de a le construi dintr-un kit. Cumperi un pachet în care materialele sunt pre-tăiate, primești un set de planuri și începi construcția. Eu am cu mine un model construit pe parcursul iernii.
Am desfăcut pachetul de Crăciun și am terminat modelul în martie, când am zburat pentru prima dată.
Am pornit de la o cutie de lemne practic, o rolă de planuri și o rolă de folie de împânzit, am finalizat un model care zboară.
Oricine poate învăța să zboare și personal am învățat mulți copii care puseseră prima oară mâna pe telecomandă. Pentru un copil este mult mai ușor decât pentru un adult, dar sunt convins că oricine, cu puțină dexteritate, poate învăța să piloteze un aeromodel.
Acum, sunt două căi mare prin care poți începe: ori printr-un simulator, ceea ce presupune o telecomandă conectată la un calculator și practic te joci pe acesta folosind telecomanda respectivă și înveți ce face fiecare comandă, sau zborul la dublă-comandă, care presupune două telecomenzi conectate cu un cablu, profesorul și elevul.
Profesorul dă controlul elevului când dorește și, la fel, o ia când consideră necesar. Astfel, elevul zboară cu un model real, în condiții reale și cu riscuri minime pentru model.”, a transmis pentru ziarulunirea.ro Cristian Faur, din Arad.
-
Actualitateacum 2 ore
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
FOTO VIDEO| O carieră pe tocuri, între note muzicale: Georgiana, tânăra din Alba care își încântă publicul la evenimente, împreună cu trupa sa
-
Sportacum 19 ore
Industria Galda, victorie la Daia Română și prelungește suspansul în privința campioanei
-
Sportacum 22 de ore
Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 4-0 (1-0) | Perjeriu, debut în Liga a 3-a; Itu, tatăl și fiul, colegi în defensivă
-
Actualitateacum 6 ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier pe Calea Moților, în Alba Iulia: TRAFIC ÎNGREUNAT și o persoană rănită
-
Sportacum 21 de ore
Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureș 5-0 (3-0) | Iarăși eșec drastic pentru “Soda dragă”, în criză de 5 jocuri!
-
Actualitateacum 21 de ore
CRIMĂ în județul vecin: Un tânăr a ucis în bătaie un cioban și a fugit
-
Actualitateacum 20 de ore
Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO VIDEO| Festivalul ”Fun to fly – Râpa Roşie”, locul din Alba în care pasionații de aeromodelism s-au întâlnit pentru 3 zile. „Oricine poate învăța să zboare”
-
Curier Județeanacum 22 de ore
FOTO| Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, prezenți la BSDA 2022: Expoziţia internaţională dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi private
-
Actualitateacum 10 ore
OMS se reunește de urgență, din cauza virusului variola maimuței
-
Ştirea zileiacum 11 ore
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 mai 2022. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS