Ştirea zilei

Primul campus școlar din mediul rural din România, în satul Strungari din județul Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Primul campus școlar din mediul rural din România a fost finalizat, recent, în satul Strungari din județul Alba. Acesta va găzdui copii care locuiesc în zone montane defavorizate, cu risc de abandon școlar.  

Campus StrungariPrimarul comunei Pianu, Marin Petruse, a declarat, miercuri, că în satul Strungari s-a finalizat primul campus școlar din mediul rural din România, acesta urmând să se inaugureze joi, de la ora 10.00. Campusul școlar cuprinde un internat proaspăt renovat și modernizat, un centru de zi, un loc de joacă, un centru educativ, denumit ”Casa din munte”, și va găzdui, în perioada săptămânii, copii din comune vecine unde nu sunt unități de învățământ.

”Din anul 2002, cu pași siguri și ancorați în realitățile sociale ale zonei, am gândit și dezvoltat  structurile  necesare unui Campus școlar, realizare bazată pe munca în parteneriat cu Asociația ”Sprijiniți copiii” și implementarea de proiecte cu finanțare  nerambursabilă. Campusul este organizat  în vatra satului, o vatră de tip nou, unde  în jurul bisericii și a școlii- piloni statornici ai societății românești –  se dezvoltă serviciile sociale”, a declarat Marin Petruse.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Asociația ”Sprijiniți Copiii” Alba Iulia, comuna Pianu în parteneriat cu Asociația ”Sprijiniți Copiii” Alba Iulia desfășoară proiectul ”Complex de servicii integrate ”, demers prin care s-a reușit modernizarea ”Casei din munte”, înființarea Locului de joacă, dar și a unei rețele de asistență socială școlară la care au aderat zece școli dintre care opt provin din zona montană defavorizată. Proiectul este finanţat prin  Programului RO10 – CORAI, program  derulat  prin  intermediul  Mecanismului Financiar SEE 2009-2014  şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Cu o valoarea a finanțării de 1.943.931,60 lei, proiectul a contribuit la finalizarea primului  campus școlar  din mediul rural din Romania.

”Amestec ciudat de arhaic și modern, satul Strungari este atipic pentru țara noastră și spunem acest lucru având în vedere  acțiunea  strategică și integrată desfășurată aici  pentru  educarea copiilor din zona montană defavorizată.  Până mai ieri, copiii de la sat mergeau să învețe carte la oraș. Acum, datorită dezvoltării Centrului educativ ”Casa din munte”, la școala din Strungari învață și copii din cătunele de lângă orașul Cugir, sau din comunele  învecinate – Săliște și Săsciori, copii care altfel ar trebui să meargă pe jos zeci de kilometri, sau să abandoneze școala, deoarece în localitatea de domiciliu aceasta s-a închis, sau există doar pentru ciclul primar”, arată Asociația ”Sprijiniți Copiii” Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba În cursul zilei de azi, 12 septembrie 2026, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară, în zona Munților Apuseni, o acțiune cu efective suplimentare pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Reabilitarea fostului cinematograf Columna din Alba Iulia, gata… pe hârtie, în așteptarea șantierului: Investiție de 21 de milioane de lei blocată la ordinul de începere. Precizări ale administrației locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Reabilitarea fostului cinematograf Columna din Alba Iulia, gata… pe hârtie, în așteptarea șantierului: Investiție de 21 de milioane de lei blocată la ordinul de începere. Precizări ale administrației locale Deși proiectul de reabilitare a fost finalizat administrativ, finanțarea este asigurată, constructorul este desemnat, iar contractul de proiectare și execuție este semnat, fostul Cinematograf Columna continuă […]

Citește mai mult