Ştirea zilei

Primarul Gabriel Pleșa, după ce STP Alba Iulia a fost obligată de instanță să reia transportul în municipiu: ,,Se arată cine a fost victimă și cine agresorul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primarul Gabriel Pleșa, după ce STP Alba Iulia a fost obligată de instanță să reia transportul în municipiu: ,,Se arată cine a fost victimă și cine agresorul”

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a oferit o primă reacție la scurt timp după ce instanța a obligat societatea STP, prin ordonanță președințială, să reia de îndată transportul public local.

Petrecerea Divorțaților

Gabriel Pleșa: ,,Se arată foarte clar cine are dreptate, cine a fost victimă și cine a fost agresorul”

Gabriel Pleșa a transmis că este mulțumit că ,,instanța a făcut lumină” și a spus că întreruperea transportului a fost abuzivă, fără să fie vorba de o grevă spontană, ci doar o ,,regie” din partea STP: 

„Mă bucur că instanța a făcut lumină și că, încet-încet, se arată foarte clar cine are dreptate, cine a fost victimă și cine a fost agresorul, așa ca o figură de stil, în toată această poveste. Și sper din suflet ca oamenii să înțeleagă că întreruperea transportului a fost abuzivă, că nu a fost niciun fel de grevă spontană, ci a fost o regie, așa cum am bănuit de atunci, care să ne forțeze să dăm niște bani care nu sunt bugetați și din care unele sume, cele de anul trecut, sunt în instanță. Era foarte clar că eu, ca primar, nu puteam, atâta timp cât nu sunt creanțe, nu sunt hotărâri judecătorești care să le dea dreptate, să dau bani, categoric, decât cei care sunt bugetați.”, a explicat Gabriel Pleșa pentru ziarulunirea.ro.

Citește și: STP Alba Iulia, obligată de instanță, prin ordonanță președințială, să reia de îndată transportul în municipiul Alba Iulia

În ceea ce privește execuția bugetului, din punct de vedere al transportului, edilul Gabriel Pleșa a anunțat că sunt ,,la zi”, ba chiar mai mult ,,încă am dat mai mult cu un milion, zic eu”: 

,,În ce privește execuția bugetului, din punct de vedere al transportului, suntem la zi, încă am dat mai mult cu un milion, zic eu. Avem plăți de peste 12 milioane în acest an. Bugetul este de 24 de milioane. Sigur că mai plătim și gratuități. Toate facturile care ne-au venit, în afară de facturile de diferență pe facturile de compensare care le-am returnat, le-am plătit la zi. Deci nu avem niciun fel de datorie.”, a continuat Gabriel Pleșa. 

Gabriel Pleșa: Această sentință ne dă dreptate și obligă să reia transportul

Edilul a continuat prin a spune că instanța a constatat că STP Alba Iulia trebuia să asigure o treime din transport, indiferent de greva pornită de șoferii STP: 

,,Instanța a constatat că este un abuz, ei trebuiau să asigure o treime din transport, chiar dacă intrau într-o, eu știu, grevă, este obligația lor contractuală să facă acest lucru. Categoric trebuie să reia transportul și să reintrăm în normal. Sper din suflet să fac acest lucru, dacă nu, e clar, foarte clar că au o problemă internă de management. Această sentință ne dă dreptate și obligă să reia transportul, care este un serviciu public, care în mod normal nici n-ar fi avut voie să fie întrerupt. Am trecut de două săptămâni de când e întrerupt, și trebuia să fie asigurat conform legii măcar o treime. Nu s-a asigurat acest lucru. ”, a mai spus primarul din Alba Iulia. 

Gabriel Pleșa a menționat și că administrația locală pregătește în continuare internalizarea serviciului de transport în comun, care ar urma să înceapă din luna ianuarie 2027:

,,Noi vom merge în continuare, în toate procesele pe fond. Mergem în continuare și cu pregătirea unui transport decent și la prețuri corecte din bugetul local, cel pe care îl vom începe din nou, ianuarie 2027, după ce încheiem cu acest contract.

Cifrele o să arate de la sine cât ne costă un transport făcut de noi în condiții normale, transparente, cu banul public și cât ne-au costat în ultimii șase ani acest serviciu.”, a mai transmis Gabriel Pleșa. 

,,Societatea nu și-a făcut nici planul investițional pe cei șase ani.”

În încheiere, primarul din Alba Iulia a anunțat că STP nu și-ar fi făcut planul investițional pe cei șase ani, menționând că în prezent ar fi trebuit să ,,aibă cel puțin opt autobuze electrice care nu există”:

,,Societatea nu și-a făcut nici planul investițional pe cei șase ani. La această oră trebuia să aibă cel puțin opt autobuze electrice care nu există. Toate cele 13 pe care le vedeți circulând pe străzile municipiului sunt cele date cu împrumut de către Primăria Alba Iulia. Vă spun că îmi doresc enorm de mult să avem, începând cu 1 ianuarie, un transport ecologic, numai electric, la prețuri absolut decente din punct de vedere al bugetului local și cu abonamente și bilete mai ieftine și, bineînțeles, păstrând gratuitățile pe care le-am avut și până acum.”, a spus, în final, Gabriel Pleșa.

UPDATE Primăria Alba Iulia: 

„Prin ordonanță președințială, publicată astăzi, 2 iulie 2026, Tribunalul Alba obligă STP Alba Iulia să reia serviciul public de transport local de persoane pe traseele stabilite pe raza Municipiului Alba Iulia, conform programului de transport aprobat și contractului existent de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane.

Este cea de-a treia victorie în instanță a Primăriei contra STP. Această decizie este importantă pentru Alba Iulia, inclusiv pentru protejarea sănătății locuitorilor, în special a pensionarilor și persoanelor vulnerabile, lăsați fără transport public în plină caniculă.

Nu în ultimul rând, este o victorie importantă în lupta de protejare a banului public. Tocmai de aceea este de neînțeles poziția Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) în acest proces. În loc să protejeze interesul public al locuitorilor de a avea un transport civilizat și la un cost rezonabil, reprezentanții AIDA-TL se situează constant de partea firmei private STP, deși Alba Iulia și albaiulienii sunt cei care duc greul, suportând peste 80% din cheltuielile cu transportul public din zona deservită de AIDA-TL”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia într-un mesaj postat în mediul online.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea

Ioana Oprean

Publicat

în

Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari

Ioana Oprean

Publicat

în

Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari Parohia Romano-Catolică Vințu de Jos se numără între entitățile care obțin finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în Sesiunea I 2026, Subprogramul Intervenții de Urgență. Raportul final al Institutului Național al […]

Citește mai mult