Ştirea zilei

Primarul Daniel Rusu a demisionat de la şefia ACoR

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Începând cu data de 6 februarie 2012, primarul comunei Şpring, Daniel Rusu, a demisionat din funcţia de preşedinte al Filialei Alba al Asociaţiei Comunelor din România, în care a fost ales în luna martie a anului 2009.

Petrecerea Divorțaților

În demisia sa se arată că „această decizie este strict legată de existenţa unor probleme personale, fapt care mă impiedică să mai indeplinesc îndatoririle acestei funcţii”. Din conducerea ACoR Alba mai fac parte prim-vicepreşedinte – Gheorghe Damian (Ciugud); vicepreşedinţi – Lucian Andreica (Sohodol), Mihăilă Cucui (Cetatea de Baltă), Marian Indreiu (Lopadea Nouă), Alexandru Danciu (Vinţu de Jos), Nicolae Florin Morar (Săsciori), Vasile Puşcă (Valea Lungă), secretar – Traian Gligor (Bistra). Interimatul va fi asigurat de primarul Gheorghe Damian (Ciugud).

ACoR este organism social interesat care are ca obiect de activitate protecţia drepturilor cetăţenilor din comunele României, precum şi buna funcţionare a serviciilor publice administrative.

 R.G.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”! Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea sunt cei doi albaiulieni care au dovedit că atunci când pui pasiune în ceea ce faci, visele nu au limite! Cei doi au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

9.000 de cereri restante, 14.000 de decizii emise și un sistem informatic care a încetinit reforma pensiilor: Ce spun reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba despre întârzieri

Ioana Oprean

Publicat

în

9.000 de cereri restante, 14.000 de decizii emise și un sistem informatic care a încetinit reforma pensiilor: Ce spun reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba despre întârzieri Peste 18.000 de solicitări s-au acumulat în contextul implementării noii legi a pensiilor, pe fondul întârzierilor în dezvoltarea aplicațiilor informatice și al resurselor umane limitate. În perioada octombrie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Porțile Deschise ale Mileniilor la Alba Iulia: Trei porți și două milenii de istorie dezvăluite de arheologi. Prezentare specială pentru militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum”

Ioana Oprean

Publicat

în

Porțile Deschise ale Mileniilor la Alba Iulia: Trei porți și două milenii de istorie dezvăluite de arheologi. Prezentare specială pentru militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Evenimentul „Porțile Deschise ale Mileniilor – Trei porți, două milenii, un singur loc!” a oferit în aceste zile publicului posibilitatea de a vizita șantierul arheologic de pe Bastionul Sf. Ioan […]

Citește mai mult