Curier Județean

Primăria Sebeș: Patru autobasculante cu sărăriță și lamă au intervenit, începând de joi seara, pentru a curăța zăpada de pe carosabil. Numărul de telefon la care se pot face sesizări

Ioana Oprean

Publicat

în

primaria-sebesPrimăria Municipiului Sebeş informează că începând de joi, 5 ianuarie 2017, orele 21.00, în municipiul Sebeş şi în localităţile aparţinătoare (Lancrăm, Petreşti, Răhău), au fost pregătite şi au intervenit, cu prioritate pe arterele principale, un număr de patru autobasculante cu sărăriţă şi cu lamă, care au curăţat zăpada aşternută pe carosabil şi au împrăştiat material antiderapant.

Petrecerea Divorțaților

Municipalitatea dispune, de asemenea, de un buldoescavator cu lamă care intervine pe străzile înguste şi în cartierele de blocuri.

”Reamintim tuturor cetăţenilor, precum şi agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Sebeş, că odată cu răcirea vremii şi apariţia fenomenelor naturale specifice iernii (zăpadă, gheaţă sau polei), în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 229 din anul 2008, au obligaţia de a curăţa perimetrul  proprietăţii (trotuare, rigole, etc.),  pentru a evita producerea de evenimente neplăcute.

Conform buletinului meteorologic emis pentru următoarele 24 de ore, la Sebeş, se vor înregistra ninsori slabe, iar temperaturile vor fi cuprinse între – 9 şi – 16 grade Celsius.

Pentru informaţii sau sesizări, vă rugăm să apelaţi numărul de telefon 0258-731004, care vă stă la dispoziţie în permanenţă”, transmite Primăria Sebeș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

Citește mai mult