Curier Județean

Primăria Municipiului Sebeș: Zeci de sancțiuni contravenționale pentru declanșarea de focuri deschise și pentru depozitarea ilegală a deșeurilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș: Zeci de sancțiuni contravenționale pentru declanșarea de focuri deschise și pentru depozitarea ilegală a deșeurilor

Administrația locală a Municipiului Sebeș anunță că în primele 10 luni ale anului 2019, au fost aplicate un număr de 32 de sancțiuni contravenționale pentru declanșarea de focuri deschise și 29 de sancțiuni contravenționale pentru depozitarea ilegală a deșeurilor.

În anul 2018, pe cele două segmente menționate, au fost aplicate, prin Poliția Locală, un număr de 45 de sancțiuni contravenționale.

Pe fondul incendiilor care au făcut ravagii în ultima perioadă și pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, administrația locală atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

12 septembrie 2026 | Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul În municipiul Aiud vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției Aiud Green Run by DP World, anunță administrația locală printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. Pentru a facilita deplasarea participanților la trafic, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu Investiția de pe DJ 142L intră într-o nouă etapă. Peste 630 de metri de drum județean vor beneficia de infrastructură pietonală modernă, sisteme de colectare a apelor pluviale și accese refăcute pentru proprietățile riverane. Proiectul privind modernizarea infrastructurii pietonale […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Primăria Lopadea Nouă pregătește o investiție de aproape 1 milion de lei pentru modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de drenaj de pe un tronson al DJ107E. Proiectul […]

Citește mai mult