Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia va achiziționa 33 de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud. Proiectul, la aprobat în Consiliul Local

Bera Larisa

Publicat

în

Primăria Alba Iulia va achiziționa 33 de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud. Proiectul, la aprobat în Consiliul Local

Potrivit unui proiect de hotărâre a Consiliul Local Alba, în ședința „ordinară” din luna august 2024, urmează să fie aprobată achiziționarea a 33 de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud.

Citește și: Tarifele pentru înmormântări se majorează în Alba Iulia: Proiectul de hotărâre, în consultare publică. Cât va costa groparul și săpatul locului de veci

Potrivit documentației, municipiul Alba Iulia a depus spre finanțare conform Ghidului Specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR, în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta 10-Fondul local, cererea de finanțare Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea a 33 de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud”.

Prin HCL nr.489 s-a aprobat participării Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea a 33 de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud”, în vederea finantării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local, Subinvestiția 1.1.1 Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).

Pe data de 13 februarie 2023, prin intermediul platformei electronice https://pnrr.mdlpa.ro/pnr, au fost transmise solicitările de clarificări cu numerele 7785 și 7786, în care s-au specificat următoarele:

„Raportat la prevederile Ordinului pentru modificarea și completarea Ghidului Specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR, în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta 10-Fondul local, aprobat prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 999/2022 prin care sunt prevăzute sumele alocate pentru apelul de proiecte (Secțiunea 2.5), cât și faptul că cererile de finanțare vor intra în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității, pe principiul primul venit, primul servit (Secțiunea 5.1), menționăm că pentru cererea de finanțare C10-I1.1-689 având numărul depunerii 67 nu există buget disponibil pentru componenta autobuzelor nepoluante de 10 m. În
acest sens, vă solicităm retransmiterea cererii de finanțare care să cuprindă doar componenta pentru care există sume disponibile, respectiv 5 (buc) microbuze nepoluante în valoare de 1.250.000 euro. În egală măsură, în situația în care UAT solicitant nu dorește menținerea cererii de finanțare.

Având în vedere diminuarea cererii de finanțare la 5 vehicule nepoluante, vă solicităm modificarea titlului proiectului în cadrul aplicației și retransmiterea cererii de finanțare cu modificările aferente. Având în vedere diminuarea cererii de finanțare la 5 vehicule nepoluante, vă solicităm retransmiterea cererii de finanțare cu modificările aferente”.

Municipiul Alba Iulia, în calitate de solicitant, a transmis un răspuns prin care a confirmat menținerea cererii de finanțare pentru o singură componentă, și anume cea destinată microbuzelor nepoluante, având în vedere lipsa fondurilor disponibile pentru componenta referitoare la autobuzele nepoluante de 10 metri.

Astfel, au fost efectuate modificările necesare în cadrul cererii de finanțare, în conformitate cu cele dispuse în cadrul solicitărilor de clarificări. De asemenea, în cadrul răspunsului Municipiul Alba Iulia a subliniat că, în eventualitatea apariției unor situații de nerespectare a obligațiilor asumate prin contractele de finanțare de către anumiți Beneficiari / Lideri de parteneriat, sau în cazul în care anumiți beneficiari sunt în imposibilitatea de a organiza transportul de călători la
nivel metropolitan în baza unui contract de delegare a serviciului de transport public, să fim informați și luați în considerare pentru suplimentarea numărului de microbuze electrice alocat Municipiului Alba Iulia, inclusiv pentru alocarea de autobuze nepoluante de 10 m, întrucât îndeplinim toate condițiile impuse de ghidul solicitantului. Considerăm că un număr de 25 microbuze electrice suplimentar față de cele 5 aprobate și un număr de 10 autobuze electrice de 10 m ar putea contribui semnificativ la atingerea obiectivelor asumate prin proiect.

În urma modificărilor efectuate, noul titlu al proiectului este: „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud”. Indicatorii de proiect prevăd achiziționarea a 5 microbuze nepoluante, care vor deveni proprietatea Municipiului Alba Iulia și vor fi destinate transportului
public de persoane.

Contractul de finanțare nr. 26249/06.03.2023, încheiat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local, I.1.1 „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante)”, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I.1.1, Runda 2, a fost modificat prin semnarea a două acte adiționale.

Primul act adițional, AA nr. 1, înregistrat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sub nr. 182409/25.10.2023, a adus modificări alineatului (1) al articolului 3 – Valoarea proiectului, din contractul de finanțare nr. 26249/06.03.2023.

Al doilea act adițional, AA nr. 2, înregistrat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sub nr. 72014/05.04.2024, a modificat, de asemenea, alineatul (1) al articolului 3 – Valoarea proiectului, prin includerea unor cheltuieli neeligibile în valoare totală de 192.506,12
lei.

Prin reînnoirea materialului rulant de pe rutele de transport public, se vor asigura condiții superioare pentru călători, la standarde ridicate și confort sporit, ceea ce va încuraja locuitorii comunității locale să utilizeze transportul public, și să renunțe la utilizarea transportului privat.

Intervențiile privind înnoirea materialului rulant, propuse prin proiect, vor avea ca principale beneficii:

– Scăderea emisiilor de CO2 produse de transportul public urban la nivelul comunității locale, prin modernizarea flotei cu microbuze nepoluante;
– Reducerea nivelului de zgomot și îmbunătățirea purității aerului, pentru adoptarea actualelor normative și directive ale Uniunii Europene ;
– Reducerea consumului de resurse primare din combustibili fosili.

Valoarea totală a proiectului „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud”, este în cuantum de 6.153.375,00 lei (reprezentând cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență), la care se adaugă TVA în valoare de 1.169.141,25 lei, reprezentând cheltuieli asigurate din bugetul de stat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa A pozitiv: ,,Trei pacienți cu stare deosebit de gravă au nevoie de trombocite grupa A pozitiv”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa A pozitiv: ,,Trei pacienți cu stare deosebit de gravă au nevoie de trombocite grupa A pozitiv” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut luni, 13 iulie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grup A, pentru trei pacienți […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Prima creșă modernă din Zlatna a fost inaugurată: Investiția realizată prin PNRR oferă 40 de locuri pentru copiii din oraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima creșă modernă din Zlatna a fost inaugurată: Investiția realizată prin PNRR oferă 40 de locuri pentru copiii din oraș Orașul Zlatna a marcat un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale locale prin inaugurarea primei creșe moderne destinate copiilor de vârstă antepreșcolară. Evenimentul a avut loc luni, 13 iulie 2026, la noua unitate situată pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Mizeria lăsată după concerte și spectacole în Alba Iulia, taxată scump: Cât vor scoate din buzunar organizatorii și participanții care împrăștie gunoiul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mizeria lăsată după concerte și spectacole în Alba Iulia, taxată scump: Cât vor scoate din buzunar organizatorii și participanții care împrăștie gunoiul Sezonul evenimentelor în aer liber aduce, pe lângă muzică și oportunitățin de socializare, o problemă recurentă cu care autoritățile locale se confruntă de fiecare dată: gestionarea deșeurilor și curățenia spațiului public. În Alba […]

Citește mai mult