Curier Județean

Primăria Alba Iulia sancţionează executanţii lucrărilor de canalizare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primarul municipiului Alba Iulia Mircea Hava s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii SC Apa CTTA pentru evaluarea stadiului în care a ajuns implementarea proiectului de modernizare şi extindere a reţelei de canalizare din municipiul Alba Iulia, parte a unui proiect mai amplu derulat la nivelul mai multor localităţi din judeţ. Veştile sunt şi bune, dar şi rele. Veştile bune sunt acelea că din cei 44 de km de reţea de canalizare până acum au fost finalizaţi 27 de km, iar din cele 2000 de branşamente au fost realizate peste jumătate. Vestea proastă este pentru constructorii acestor reţele. Ei vor primi sancţiuni mergând până la amendă datorită lucrărilor deficitare de reparare a arterelor unde au introdus canalizarea. În urma analizei a rezultat că lucrările de canalizare le-au adus locuitorilor din cartierele Băbăbanţ, Partoş şi Oarda şi bucurie prin conectarea la o utilitate imperioasă pentru secolul XXI, dar şi neplăceri pentru că executanţii lucrărilor nu au refăcut corespunzător străzile nici măcar acolo unde drumul este de pământ, dar era înainte de intervenţia lor, un drum bun. Cea mai neplăcută situaţie este cea din Oarda unde primăria a introdus în regie proprie reţeaua de apă pe 5,5 km şi a refăcut drumul corespunzător, dar unde după ce au terminat lucrarea constructorii reţelei de canalizare situaţie este foarte grea. “Nu le cere nimeni să construiască strada. Dar nici nu este permis să te concentrezi pe obiectul de bază al lucrării fără să ţii seama de neajunsurile ce decurg dintr-o treabă făcută pe jumătate. Chiar dacă dorinţa de a avea canalizare peste tot în oraş este veche, chiar dacă am aşteptat cu toţii posibilitatea de a realiza acest lucru cu bani europeni, nu înseamnă că cineva va trece cu vederea modul precar în care au fost realizate lucrările de refacere. Sunt sigur că se poate mai bine de atât şi că toţi cei implicaţi vor dovedi acest lucru. Primăria îşi va da concursul în acest sens chiar dacă lucrarea nu ne aparţine direct, dar în cele din urmă va fi tot în beneficiul oraşului. Regretăm situaţia neplăcută în care se găsesc locuitorii cartierelor în care se lucrează şi îi asigurăm că lucrurile vor fi aduse pe drumul cel bun”, spune primarul Mircea Hava.
Valoarea totală a lucrărilor de modernizare şi extindere a canalizării în Alba Iulia este de 19 milioane de euro. Termenul de finalizare este luna noiembrie 2012. La acestea se adaugă şi construcţia unei noi staţii de epurare, o lucrare care va dura 24 de luni şi pentru execuţia căreia contractul va fi semnat cel mai probabil în luna februarie. (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult