Primăria Alba Iulia a reziliat contractul cu constructorul pieței agroalimentare din centrul municipiului
După un an de întârzieri și amănâri ale termenului de finalizare pentru construcția pieței agroalimentare din centrul municipiului Alba Iulia, administrația locală a reziliat contractul cu firma care a câștigat licitația, SC Telecerna, din Deva – a anunțat primarul Mircea Hava la o emisiune de la Radio Unirea FM.
”De curând am rupt contractul. De ce doar acum? Pentru că o să vedeți că o să fie 30 – 35 de zile timpi morți. Sunt niște proceduri pe care trebuie să le urmăm. Am avut tot felul de promisiuni din partea constructorului, însă nu le-a onorat. Așa, chiar dacă va trece o lună, o lună jumătate, poate vom găsi un constructor, poate se mai perfecționează și legislația în ceea ce privește achiziția. Prețul cel mai mic la o licitație nu este edificator. Alba Iulia nu a pățit până acum lucrul acesta, dar să știți că în toată țara sunt mari probleme. Noi am pățit-o acum cu piața din centru și cu căminul din Pâclișa, care trebuiau să fie gata de un an de zile. Banii s-au dat numai pe lucrăci, garanțiile au rămas, pe toți îi dăm în judecată și o să vedem ce putem să le luăm, pentru că firmele toate trec repede în insolvență și apoi în faliment. Este încă un semnal de alarmă că legislația privind achizițiile trebuie schimbată”, a spus Mircea Hava.
Reamintim că Primăria Alba Iulia a lansat, în luna ianuarie 2015, licitația pentru lucrările de reabilitare a Pieței agroalimentare din centrul municipiului. Valoarea estimativă a contractului era de 2.824.214 de lei (fără TVA), respectiv 627.854 de euro.
Au depus oferte 3 firme: SC Casido SRL Brăila, SC Pomponio SRL Deva și SC Telecerna SRL Deva, ultima câștigând licitația cu prețul cel mai mic – 2.764.897 de lei. Finanțarea se va face de la bugetul local. Lucrările vizau demolarea totală sau parțială a structurilor existente și construirea unei piețe noi iar termenul de finalizare era la 12 luni de la semnarea contractrului.
La momentul în care trebuia, conform contractului, să fie făcută recepția lucrării, gradul de realizare a construcției era de doar 60% și, deși au început să curgă penalizări, lucrările au înaintat foarte greu.
La începutul acestui an, potrivit administrației locale mai era de executat doar partea de mobilier turnat și mici completări la clădirea principală. Se pare că lucrările s-au oprit definitiv iar municipalitatea a decis să rezilieze contractul și să demareze demersurile pentru selectarea unui alt constructor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
