Primăria Aiud dă „șah” birocrației cu ajutorul lui „Istețilă”. Cine este acesta și cum va ușura viața cetățenilor
Primăria Aiud dă „șah” birocrației cu ajutorul lui „Istețilă”. Cine este acesta și cum va ușura viața cetățenilor
„În câteva zile lansam o platformă online importantă pentru municipiul Aiud, prin care cetățenii vor putea efectua online o mulțime de operațiuni, nefiind necesar să se mai deplaseze fizic la sediul instituției. Astăzi am avut o nouă întâlnire de lucru în urma căreia am stabilit ca platforma să fie lansată pe data de 2 decembrie 2021.
Enumerăm aici câteva dintre serviciile care vor fi disponibile online:
– Programări pentru căsătorie civilă / eliberare acte de identitate;
– Cereri pentru certificat de urbanism;
– Cereri pentru eliberarea de adeverință Registrul Agricol;
– Eliberare certificat de atestare fiscală;
– Cereri de informații de interes public;
Și multe altele.
Practic cea mai mare parte din relaționarea cetățeanului cu Primăria municipiului Aiud se va digitaliza, în urma implementării proiectului „Administrație publică locală eficientă pentru cetățeni”, accesat de UAT Aiud și finanțat prin intermediul Programului Operațional Capacitate Administrativă – cod MySMIS 126063 / cod SIPOCA 512.”, transmiteau în data de 23 noiembrie reprezentanții Primăriei Aiud
„Să mă prezint – sunt Istețilă.
De azi încolo te voi ajuta să relaționezi mai ușor cu Primăria municipiului Aiud. Vom descoperi împreună cât de simplu este să obții acte online, să programezi audiențe, să plătești impozitul online și multe, multe altele.
Să pornim la drum.
Astăzi îți prezint o situație ipotetică: 2 decembrie 2021. Tanti Floare din Păgida, localitate aparținătoare municipiului Aiud, vrea să plătească impozitul. E foarte frig afară și e dificil să se deplaseze la sediul Primăriei. Îi povestește totul nepotului de la Cluj-Napoca. Informat fiind, acesta își amintește că Primăria municipiului Aiud asigură, la un click distanță, plata online a impozitelor. Tocmai de aceea răsuflă ușurat, știind că își poate ajuta bunica atât de simplu.
Îți reamintesc că, din 2 decembrie 2021, foarte multe servicii oferite de Primăria municipiului Aiud vor fi disponibile și online.”, îl prezintă pe „Istețilă” Primăria Aiud în mediul online.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Șofer de 43 de ani, din Galda de Jos, REȚINUT de polițiști: A fost prins ,,mort de beat” la volan, în trafic, la Alba Iulia
Șofer de 43 de ani, din Galda de Jos, REȚINUT de polițiști: A fost prins ,,mort de beat” la volan, în trafic, la Alba Iulia Un șofer de 43 de ani, din Galda de Jos, a fost reținut de polițiști după ce a fost prins ,,mort de beat” la volan, în trafic, la Alba Iulia. […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia pe Calea Moților: Două autoturisme, implicate. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier în Alba Iulia pe Calea Moților: Două autoturisme, implicate Un accident rutier a avut loc astăzi, 12 martie 2026, pe strada Calea Moților din Alba Iulia. Potrivit primelor informații este vorba despre un eveniment rutier cu două autoturisme implicate. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la […]
Magazinele care comercializează pește și produse din pescuit, în vizorul DSVSA Alba, înainte de ,,Buna Vestire”. Cerințele care trebuie respectate de operatorii din domeniul alimentar
Magazinele care comercializează pește și produse din pescuit, în vizorul DSVSA Alba, înainte de ,,Buna Vestire”. Cerințele care trebuie respectate de operatorii din domeniul alimentar Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba va intensifica, în perioada următoare, controalele la unitățile din domeniul alimentar care comercializează pește și produse din pescuit, având în vedere […]
