Primă de inserție de 1.500 de lei. Dacă eşti absolvent, află ce trebuie să faci pentru a beneficia de prima de inserţie
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 500 lei).
Potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare, prima de inserţie se acordă în două tranşe, astfel:
- a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;
- b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
Nu beneficiază de prima de inserţie:
- a) absolvenţii care, la data absolvirii studiilor, aveau raporturi de muncă sau de serviciu;
- b) absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au beneficiat de stimulent financiar în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare;
- c) absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă;
- d) absolvenţii care, în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului, au fost admişi într-unul dintre nivelurile de învăţământ, conform prevederilor legale.
Persoanele care beneficiază de prima de inserţie au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel de-al doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470; 0258/831137 sau e-mail: [email protected]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
6-7 septembrie 2025 | Festivalul Toamnei la Apulum Agraria, pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina. PROGRAMUL
6-7 septembrie 2025 | Festivalul Toamnei la Apulum Agraria, pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina Pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina va avea loc, sâmbătă, 6 septembrie 2025 și duminică, 7 septembrie 2025 Festivalul Toamnei la Apulum Agraria. Târgul va fi deschis în fiecare dintre cele 2 zile între orele 10.00 […]
Un aiudean de 66 de ani, condamnat la aproape 3 ani de închisoare pentru furt și furt calificat, a fost depistat de polițiști și încarcerat
Un aiudean de 66 de ani, condamnat la aproape 3 ani de închisoare pentru furt și furt calificat, a fost depistat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Polițiștii din Aiud au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unui bărbat de 66 de ani din […]
Bărbatul din Ciugud cercetat pentru tâlhărie, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile: A încercat să fure alcool dintr-un supermarket din Alba Iulia și a agresat o angajată a magazinului
Bărbatul din Ciugud cercetat pentru tâlhărie, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile Luni, 1 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Alba au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Ciugud, județul Alba, care era posesorul unui mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, […]