Previziunea sumbră a unui lider de partid din Alba: Monumentul Unirii nu va fi finalizat până la 1 Decembrie
Am intrat în anul de grație 2018, toți românii au intrat în noul an făcându-și urări de sănătate, fericire și bunăstare, dar totodată românii s-au gândit și la faptul că anul 2018 este poate cel mai important an al istoriei recente, poate mult mai important decât anul revoluției din 1989 și au urat din toata inima: La mulți ani România!
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de când la Alba Iulia a început să bată inima României Mari, clopotele reîntregirii au chemat să fie împreună ardeleni, munteni, dobrogeni, moldoveni, într-un cuvânt toată trăirea românească. Pentru unii sunt mulți ani, pentru alții sunt puțini, cel mai important lucru este însă că România este un stat unitar, independent și indivizibil, un stat demn, recunoscut în Europa, spre care se uită mulți, unii nu cu ochi prea buni.
Aș fi vrut să vorbesc cu mult mai mult entuziasm despre anul centenar, dar din păcate sunt câteva motive care mă fac sa fiu puțin mai temperat, daca nu chiar îngrijorat.
Aș începe cu cel mai dureros lucru. Vorbim despre centenarul Marii Uniri, cei care guvernează și se dădeau mândri că sunt români au înțeles în sfârșit necesitatea marcării evenimentului prin construirea unui monument al Unirii, care să-mi fie iertată previziunea, nu va fi finalizat pana la 1 Decembrie. Unii își umflă mușchii de mari patrioți, dar nu văd un lucru: sărbatorim Marea Unire, dar fără Basarabia care era parte a României în anul 1918. Singurul politician care vorbește despre acest lucru -și nu de acum- este Traian Băsescu. Singurul partid care și-a propus ca obiectiv prioritar de țară aducerea fraților de peste Prut înapoi în casa lor România, din care au fost izgoniți, este Partidul Mișcarea Populară.
Oare cum putem să ne simțim împliniți, să ne bucurăm de minunatul eveniment, cum putem să spunem că suntem împreună când alături de noi în marea familie românească nu avem lângă noi toți frații?
Anul 2018, anul în care unitatea trebuie să fie cuvântul de ordine, patriotismul sănătos, fără patimă, dar cu onoare trebuie să ne anime pe toți ne găsește din păcate dezbinați. O guvernare nocivă și incompetentă, cu un partid care conduce România aflat într-o continuă luptă internă, a făcut ca anul centenarului să nu înceapă sub cele mai bune auspicii.
Spuneam mai sus despre unitate și onoare, dar și aceste valori ne sunt atacate, la rădacina acestor deziderate sunt mârșavi care sapă cu nerușinare și fac lucrul acesta de mult timp. Fac referire la mai proaspetele declarații ale unor cetățeni români de etnie maghiară care se dau mari șefi peste tot ce respiră ungurește. Cum spuneam s-a umflat gulașul în acești lideri care încearcă să ne strice sărbătoarea națională, dar nu dezvolt mai mult subiectul pentru că nu vreau să le dau atât de mare importanță, încă.
Ce cred cu tărie însa este faptul că instituțional trebuie să se acționeze prin instituțiile statului. Paradoxal acești oameni sunt demnitari ai statului român și au jurat cu mâna pe Constituție că vor respecta legile României. Mai mult cer Primului Ministru să scoată UDMR din toate structurile guvernării, nu pot să fie în conducerea țării și în același timp să lucreze subversiv la dezbinarea ei.
Nu în ultimul rând, cred că, în anul centenarului unirii, evenimentul major al noastru, al tuturor românilor, trebuie să facem astfel încât să fie un moment de mândrie și onoare și pentru românii care din diferite motive nu mai sunt în țară. România este și va fi țara lor, dar din păcate încă nu am înțeles, sau nu vrem să înțelegem că pentru ai aduce acasă trebuie să facem să le fie bine în țara lor.
Sunt sigur că nu peste foarte mult timp va veni vremea când cei care vor conduce România se vor gândi mai mult la bunăstarea cetățenilor ei, vor avea capacitatea să retrezească sentimentul de mândrie că suntem români pe care alții l-au coborât la nivelul de slogan electoral.
Partidul Mișcarea Populară crede cu tărie într-o Românie a românilor, credem că este vremea unității, credem că este vremea să ne deșteptăm, credem în respect și demnitate, credem în valorile democratice. Vom lupta pentru aceste crezuri.
Președintele PMP Alba
Clement Negruț
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]
Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene”
Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene” Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat recent la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European […]