Politică Administrație

Preț mai mare pentru închiriatul bicicletelor din Cetatea Alba Iulia, dacă aleșii locali acceptă solicitarea AGR

Bogdan Presecan

Publicat

în

Consiliul Local Alba Iulia urmează să supună joi votului aleșilor comunității un proiect de hotărâre privind modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociaţia Green Revolution din România.

Petrecerea Divorțaților

biciclete alba iulia003Mai exact este vorba despre a vota sau nu solicitarea asociației  de a majora cu un leu tariful de închiriere a bicicletelor din proiectul Ivelo, de la centrul situal în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu.

Motivul invocat de administratorii afacerii este faptul că la Alba Iulia a fost aplicat tariful de 3 lei/oră, în condiţiile în care în celelalte locaţii acesta era de 4 lei/oră.  Tariful pe zi urmează să îşi păstreze valoarea de 15 lei/24 ore.

Potrivit dtelor furnizate Asociaţia Green Revolution din România de la inaugurare, au fost puse la dispoziţia locuitorilor şi turiştilor 70 de biciclete. În cele 72 de zile au fost înregistrate 4.100 de închirieri dintre care 1.200 gratuite, pentru pensionari şi copii până la vârsta de 16 ani.

Potrivit raportuui de specialitate, “implementarea proiectului IVelo în Alba Iulia, s-a dovedit a fi un mare succes, nefiind puţine zilele în care, în jurul amiezii, toate bicicletele erau închiriate atât de locuitori ai oraşului cât şi de turişti dornici să viziteze frumoasa şi impresionanta cetate Alba Carolina.

Conform statisticilor preluate de la Asociaţia Green Revolution, din prima zi de inaugurare a staţiei I Velo până în prezent au fost puse la dispoziţia cetăţenilor şi a turiştilor un număr de 70 de biciclete, pe parcursul a 72 de zile de funcţionare. Numărul total de închirieri în această perioadă a fost de 4100 din care 1200 au fost închirieri gratuite (pensionari şi copii până în 16 ani). Se defectează în medie 6 biciclete/zi conducanănd astfel la un număr de 431 de reparaţii la biciclete până în prezent (la fiecare bicicletă intervenindu-se de peste 6 ori).

Având în vedere cele mai sus menţionate şi ţinând cont de faptul că reparaţiile bicicletelor cauzate de utilizarea defectuoasă a acestora de către cetăţeni nu sunt mai prejos decât în celelalte oraşe din ţară, vă solicităm aprobarea armonizării tarifului de închiriat biciclete la nivelul tarifelor practicate în cadrul celorlalte oraşe din România în care a fost implementat proiectul IVelo.

Ţinând cont de considerentele evidenţiate mai sus, propun modificarea Protocolului de Cooperare prin întocmirea unui act adiţional care să reglementeze modificarea tarifului de închiriat biciclete de la 3 lei/oră, la 4/lei pe oră, iar tariful pe zi urmând să îşi păstreze valoarea de 15 lei/24 ore.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult