Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Preşedintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian: Implicarea tinerilor în administraţie poate schimba faţa multor localităţi din judeţul Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pentru mulţi dintre politicienii pe care-i cunoaşteţi, zilele acestea începe campania electorală, un bun prilej de a pune reflectoarele pe ce s-a făcut bine şi pe ce s-a făcut mai puţin bine în localităţile lor. Nu o să mă concentrez foarte mult pe aspecte legate de campania electorală dintr-o credinţă veche potrivit căreia adevărul nu are nevoie de campanie electorală. Mă voi referi însă, în această perioadă, la nevoia unei schimbări de abordare în ceea ce priveşte administraţia publică locală, cea care va trebui să fie mai aproape de cetăţean, deschizând comunităţile locale către proiecte care să le permită dezvoltarea pe termen mediu şi lung. Sigur că discuţia despre infrastructură e necesară, iluminatul public sau accesul la şcolarizare sunt aspecte amplu dezbătute, dar cred că în acest moment trebuie să trecem la un alt nivel de evoluţie prin promovarea unor oameni care să vadă dincolo de un metru de asfalt şi de căminul cultural din centrul de comună. Spun aceste lucruri tocmai pentru că un plan integrat de acţiune locală cu respectarea şi potenţializarea specificului local poate şi trebuie să fie baza dezvoltării pentru anii care vor veni. Administraţia locală are nevoie de dinamică, de viziune şi de raportarea corectă la ceea ce înseamnă nevoia de a fi mai aproape de oameni. Acest tip de politică de resurse umane în cele din urmă ne va face, la nivel de judeţ, să înregistrăm plusuri pe care în acest moment din păcate nu le avem. Dar, pentru a trece de la principiu la aplicarea lui în viaţa de zi cu zi, am să vorbesc azi despre candidatura la funcţia de primar al comunei Ohaba a unui tânăr care a decis să se implice în viaţa comunităţii sale, deşi poate că viaţa de albaiulian ar fi fost ceva mai tentantă. Adrian Mihălţan, un tânăr de doar 23 de ani, crescut într-o familie de oameni muncitori şi cu profund respect pentru o comunitate care avea să-i influenţeze anii copilăriei, absolvent al facultăţii de ştiinţe, specializarea informatică, reprezintă pentru mine şi sper că şi pentru cei cărora li se adresează în următoarele 30 de zile, un exemplu de implicare şi de dedicare cu scopul de a dezvolta o localitate blocată în proiect. Modelul de administraţie pe care acest tânăr îl propune nu are nici o legătură cu modul în care acum arată majoritatea comunelor judeţului, având la bază facilitarea comunităţii la proiecte care să smulgă, dacă vreţi, această comună dintr-un soi de rutină care se întoarce acum împotriva cetăţenilor. Ohaba are neapărată nevoie de dinamica pe care acest tânăr deosebit o poate impune în anii care vor urma, ea fiind, ca structură, o localitate relativ mică, dar care are dreptul său la dezvoltare durabilă. Programul pe care-l suţin şi eu fără nici un fel de rezervă se dezvoltă pe baza a trei mari principii pe care le voi menţiona pe scurt: mutarea centrului administrativ zonal de la Sebeş la Alba Iulia, pentru facilitarea rezolvării rapide a accesului la instituţii precum Tribunalul, APIA şi lista ar mai putea continua, asigurarea accesului la şcolarizare a tuturor copiilor din comunitate şi reducerea abandonului şcolar din cauza lipsei de posibilităţi financiare şi nu în cele din urmă realizarea unui dispensar veterinar modern, care să permită crescătorilor de ovine şi bovine o asistenţă medicală de calitate. Sigur că ar mai fi multe de spus despre un tânăr care decide să se implice în viaţa comunităţii sale, sigur că o campanie electorală pentru obţinerea unui fotoliu de primar e un fapt de statistică politică, dar indiferent de ceea ce se va întâmpla în 10 iunie, sunt convins că implicarea tinerilor în actul decizional ne va permite în acest an şi pentru anii care vor veni să schimbăm România. Va urma…


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est

Bogdan Ilea

Publicat

în

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est La 29 martie 2004, cele șapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga să devină membre ale Alianței (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care și România, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea