Președintele Klaus Iohannis a schiat, vineri, în Munții Șureanu – FOTO
Președintele Klaus Iohannis a schiat, vineri, în județul Alba, pe pârtiile de la Domeniul Schiabil Șureanu, unde în aceste zile se organizează Serbările Zăpezii.
Surse oficiale au confirmat că șeful statului a schiat, vineri, la Șureanu, unde altitudinea maximă este 2.010 metri, zăpada excelentă, vremea rece, iar pârtiile impecabil pregătite.
Klaus Iohannis s-a fotografiat alături de doi tineri, care au postat imaginea pe rețeaua de socializare Facebook, însoțită de descrierea ”Onoare pentru noi, onoare pentru țară, #rezist”.
Nu este pentru prima dată când Klaus Iohannis schiază în județul Alba, mai multe persoane declarând că l-au mai văzut pe președinte în Munții Șureanu.
Stratul de zăpadă bătătorită la Șureanu, unde în ultimele zile a nins din abundență, măsoară peste 50 de centimetri grosime, iar în afara pârtiilor circa 150 de centimetri.
În acest weekend la Domeniul Schiabil Șureanu sunt organizate Serbările Zăpezii, manifestările cuprinzând concursuri, coborâri ale schiorilor profesioniști cu torțe în mâini, foc de tabără și artificii.
Vineri seara la Alba Iulia a avut loc prima mișcare de protest împotriva șefului statului, iar oamenii au scandat în mai multe rânduri ”Iohannis schiază, Alba protestează”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Primăria unei comune de munte din Alba a „angajat” un funcționar virtual: Ce sarcini are „Lupșanu”
Primăria unei comune de munte din Alba a „angajat” un funcționar virtual Primăria unei comune de munte din Alba, Lupșa, din Munții Apuseni, a prezentat, luni, 2 martie 2026, noul său funcționar virtual, „un angajat model”. „Lumea se schimbă, tehnologia galopează, așa că ne-a venit o idee: ce-ar fi să punem „Inteligența Artificială” la treabă […]
SURSE | Șoferii STP ar putea suspenda din nou circulația autobuzelor în Alba Iulia: Angajații, din nou fără salarii de mai bine de 2 luni
SURSE | Șoferii STP ar putea suspenda din nou circulația autobuzelor în Alba Iulia: Angajații, din nou fără salarii de mai bine de 2 luni Transportul public din Alba Iulia riscă să fie din nou suspendat după ce angajații nu și-au primit salariile de mai bine de 2 luni. Surse ziarulunirea.ro spun că programul curselor […]
TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 30 de ani, găsit SPÂNZURAT de un copac pe un teren din Pâclișa
TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 30 de ani, găsit SPÂNZURAT de un pom fructifer aflat pe un teren din Pâclișa Un bărbat de 30 de ani a fost găsit luni, 2 martie 2026, spânzurat de creanga unui pom fructifer aflat pe un teren viran din cartierul Pâclișa din Alba Iulia. Incidentul a fost semnalat […]