Actualitate

Premierul Cîțu: „Interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat se va aproba săptămâna viitoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Actul normativ care interzice cumularea pensiei cu salariul de la stat va fi adoptat în câteva zile, a anunțat premierul Cîțu joi, într-un briefing de presă susținut la Guvern, potrivit news.ro.

Petrecerea Divorțaților

În foarte scurt timp, pensionarii care lucrează la stat vor fi puși să aleagă cu ce rămân: pensia sau jobul. E o chestiune de zile până la adoptarea actului normativ care interzice cumulul celor două.

„Interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat se va aproba săptămâna viitoare”, a explicat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

În aprilie, ministrul muncii, Raluca Turcan, afirma că din 4 milioane de pensionari din sistemul public, 200.000 au ales să lucreze în continuare.

„Cifrele arată că avem 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără, plus aproximativ 900.000 de beneficiar de pensie de invaliditate sau de urmaș. Dintre toți aceștia, peste 200.000, după momentul pensionării, optează să lucreze. Cred că se raportează la varianta de vârstă de pensionare oarecum ca la un beneficiu pe care îl au și nu ca la un moment în care viața activă se încheie și după aceea beneficiezi de drepturi în urma unei vieți de muncă. Provocarea noastră este să creștem și să impulsionăm viața activă”, declara ministrul pentru Digi24.

Raluca Turcan a mai spus că „la privat nu poți să interzici cumularea pensiei cu salariul” și a explicat ce variate vor avea bugetarii după interzicerea acestei practici.

„Un număr important de oameni în puterea muncii se pot îndrepta spre piața privată”, a declarat ministrul muncii.

Legea spune că, de acum încolo, în sistemul public, inclusiv în cel de Educație și cel de Cercetare, persoanele care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție și care își continuă activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani să poată opta în scris între pensie și veniturile astfel realizate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]

Citește mai mult

Actualitate

La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta

Ioana Oprean

Publicat

în

La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]

Citește mai mult