Actualitate

Pregătirea populației României pentru război. Nicușor Dan: Se va introduce un stagiu militar voluntar

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan: Se va introduce un stagiu militar voluntar

Legea pregătirii populaţiei pentru război va fi transmisă Parlamentului în scurt timp, a anunțat, marți, 30 septembrie 2025, la Timișoara, președintele Nicușor Dan.

Petrecerea Divorțaților

Cea mai importantă modificare, potrivit șefului statului, este introducerea stagiului militar voluntar, plătit de statul român.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat despre legea pregătirii populaţiei pentru război, că ”sunt multe corelări, pentru că legea se referă la tot spectrul pregătirii populaţiei”.

„Statul român va plăti şi ofiţerii care vor face instruirea şi va plăti şi pe tinerii care doresc să facă acest stagiu militar voluntar, de patru luni, astfel încât România să aibă nişte forţe în rezervă pregătite pentru o eventualitate pe care nu ne-o dorim, dar pentru care trebuie să fim pregătiţi şi să o descurajăm şi, ca efect secundar, e posibil ca după aceste patru luni, în condiţii militare, o parte din oamenii ăştia să vrea să se angajeze de adevăratelea la Ministerul Apărării”, a precizat Nicușor Dan.

„În foarte puţin timp, această lege va fi transmisă de către guvern, Parlamentului şi domnul ministru al Apărării va face o conferinţă de presă cu toate detaliile asupra legi”, a explicat preşedintele României.

Întregul traseu de avizare pentru Legea apărării naționale și pentru Legea pregătirii populației pentru apărare a fost reluat, în primăvara anului 2025, de la zero.

Motivul? Schimbarea Guvernului, în decembrie 2024, ceea ce a dus la nevoia aprobării actelor de către noii miniștri în funcție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, prezent la Muzeul Național Cotroceni la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”: Fotografia de pe copertă îl are ca autor

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, prezent la Muzeul Național Cotroceni la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”: Fotografia de pe copertă îl are ca autor Marți, 29 septembrie 2026, în prezența președintelui Nicușor Dan, a avut loc evenimentul de lansare a volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”, dedicat […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile: Polițiștii l-au ridicat de acasă pentru a-l duce în Arestul Central după ce Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile: Polițiștii l-au ridicat de acasă pentru a-l duce în Arestul Central după ce Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar polițiștii l-au ridicat de acasă pentru a-l duce în Arestul Central după ce Curtea de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni în următoarele 2 săptămâni: Sfârșit de septembrie călduros, urmat de o ușoară răcire la început de octombrie. Ce arată prognoza meteo de la ANM

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni în următoarele 2 săptămâni: Sfârșit de septembrie călduros, urmat de o ușoară răcire la început de octombrie. Ce arată prognoza meteo de la ANM Luna septembrie 2026 se încheie cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal în toate regiunile țării, arată prognoza meteo de la […]

Citește mai mult