Curier Județean

Prăgșorul de la Bistra, tradiția care aduce fiii satului acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru că tot suntem în perioada premergătoare celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului, aduc în atenţia cititorilor faptul că la Bistra se desfășoară un obicei specific şi foarte cunoscut, o atracţie turistică pentru toţi românii şi nu numai. Prăgşorul… căci despre asta vreau să vorbesc, este vechi de peste 250 de ani, un obicei cu care localnicii se mândresc şi doresc să îl păstreze în continuare aşa cum l-au moştenit de la strămoşi.

Petrecerea Divorțaților

Prăgşorul este o combinaţie complexă de sărbătoare religioasă şi laică. Începe în Vinerea Mare, în timpul slujbei de Prohod şi se încheie în Duminica Tomii, numită la noi Paștele Mici. Prăgşorul a fost adus la Bistra, pe la 1750, de la Roma, de către Petru Pavel Aron, episcop greco-catolic de Blaj originar din comuna Bistra, pentru consolidarea procesului de catolicizare a populaţiei.

Citește și: Obiceiuri, traditii și superstitii populare românești de Sfintele Paşti

E minunat să locuieşti în Bistra, zonă binecuvântată de Dumnezeu. Doar aici poţi să ai marele privilegiu să participi la ceea ce noi numim Prăgşor. Să simţi că aştepţi aceste sărbători ca pe ceva special şi asta datorită Prăgşorului la care participă de la cei mici până la cei mai vârstnici. Copiii aşteaptă cu nerăbdare Prăgşorul fiindcă numai atunci şi numai acolo se ciocnesc cele mai frumoase ouă, acolo copiii practică multe din jocurile lor, aşteptând acel spectacol care fascinează. Acolo este locul unde tinerii leagă prietenii şi trăiesc poate emoţia primei întâlniri, primului dans. Adulţii petrec şi ei alături de cei tineri, iar vârstnicii nu obosesc să-i admire pe cei care le poartă ADN-ul prin lume şi care, de Paşti, se întorc acasă. E minunat să umbli ca un trubadur prin zone unde ai senzaţia că doar Dumnezeu are dreptul să calce şi să-ţi redescoperi acolo alchimia octavelor pierdute, să te simţi mare şi important pentru pâlcul de lume adunat acolo, să respiri istorie şi legendă. Dacă te afli la Bistra în perioada sărbătorilor de Paști, eşti un om norocos fiindcă doar acolo poţi să participi la acest obicei.

Citește și: MESAJE DE PAŞTE HAIOASE • MESAJE de Paşte amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI de PASTE hazlii

Puţine sunt locurile de pe harta lumii care reuşesc să-mi îngrămădească toate emoţiile în buzunarul de la piept, pentru ca mai apoi să mă afişez cu haina descheiată până la ultimul nasture, doar, doar or vedea şi alţii cât sunt eu de BISTREANCĂ. Comuna noastră este unul din aceste locuri şi se face unică prin acest obicei numit Prăgşor. De Paști, Bistra se mai naşte o dată!… seduce şi cucereşte, impresionează şi sensibilizează, poate să te tulbure cu acest obicei  atât de tare, încât să-ţi doreşti să revii, o dată şi încă o dată, să retrăieşti momente de neuitat!

Vă aşteptăm cu drag să ne treceţi pragul şi să vă convingeţi singuri!

Cu consideraţie, MARIA JEFLEA, Bistra


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan

Ioana Oprean

Publicat

în

Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan Un bărbat în vârstă de 56 de ani, de profesie tâmplar, a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult