Povești din munții Apuseni | Legenda Înțelepților Artizani: Arta ca Legătură între Lumi

Povești din munții Apuseni | Legenda Înțelepților Artizani: Arta ca Legătură între Lumi

În Băișoara, demult, meșteșugurile nu s-au învățat doar din mâinile bătrânilor, ci direct de la Morostețele — spiritele pădurilor, care au dat viață lemnului și iilor ce aveau în ele magia tărâmurilor ascunse. Cine are curajul să se lase ghidat de tainele astea vechi o să descopere în fiecare sculptură și cusătură umbra Morostețelor… Da’ nu-i pentru oricine, doar cei cu inimă curată le pot simți cu adevărat.

Citește și: Povești din munții Apuseni | Pietrele Cântătoare și Moroștețele: Paznicele Tăcute din Muntele Băișorii

Într-o seară friguroasă, la gura sobei dintr-o căsuță de lemn din Băișoara, baciul Ilie își ațintea privirea către focul jucăuș și povestea, cu glas domol, istoria străbunilor lui, o poveste pe care o știa de la moșul său, iar acela de la moșii lui.

„Ascultați bine, copii, că nu-s povești de șagă… Morostetele n-au fost doar vorbe spuse în vânt, ci ființe care și azi veghează asupra noastră, dacă ai inimă curată și suflet liniștit.”

„Se zice că pe vremea bunicilor noștri, femeile și bărbații de prin munții ăștia au învățat meșteșuguri deosebite chiar de la Morostete. Bărbații au învățat să lucreze lemnul ca și cum ar modela sufletul codrilor, iar femeile au deprins arta țesutului, cum n-au mai fost văzute ii așa frumoase în toți Apusenii. Morostetele, ele nu erau doar spirite de pădure… Nu, nu. Erau ființe de lumină, uneori în chip de vulpe, iepure ori chiar femei bătrâne, dar cu inimi calde. Oamenii care erau vrednici și aveau drag de muncă erau vizitați de ele și învățați tainele magiei.”

Baciul își îndreptă spatele, iar focul din sobă trosnea a însoțire.

„Și-acum vine partea pe care o știe puțină lume. Morostetele au purtat, în lumea lor magică, o ceată de tineri din Băișoara. Erau ei oameni simpli, dar cu suflet curat.
Bărbații ăia au învățat de la spirite cum să facă din lemn adevărate povești. Luau un trunchi și, cu o simplă daltă, îl transformau într-o poveste cu toate ale sale: copaci, păsări, zâne, toate ascunse în formele lemnului.
Femeile, însă, au primit darul țesutului din fire de lumină.
Morostetele aveau ii din cele împănate cu natura însăși — fiecare cusătură era un fir din inima pădurii, iar culorile erau toate nuanțele cerului și ale pământului, de la răsărit până la apus.”

Bătrânul baci tăcu pentru o clipă, apoi își continuă istorisirea:
„Oamenii ăia n-au mai fost la fel după ce-au trecut în lumea Morostetelor. S-au întors în sat și, fără să-și dea seama, fiecare bucată de lemn pe care o lucrau sau fiecare ie pe care o țeseau avea în ea o bucată din magia tărâmului acela. Se spune că, dacă privești atent o sculptură făcută de ei sau o ie cusută de femeile de atunci, poți vedea umbrele Morostetelor ascunse printre forme și culori.”

Focul arunca umbre pe pereții colibei, iar baciul Ilie șopti cu un aer de mister:
„Dar mare grijă! Morostetele n-au plecat. Ele veghează încă, mai ales în nopțile senine de iarnă, când cerul e plin de stele și codrii sunt tăcuți. Le poți simți prezența dacă te afli pe culmile Băișoarei și ești liniștit la suflet. Doar cei cu inima pură le pot vedea în adevărata lor înfățișare. Și așa cum au făcut cu străbunii noștri, Morostetele te pot învăța lucruri de mare preț, dar doar dacă le respecți codrii, munții și arta.”

Cei ce ascultau povestea bătrânului baci tăcură, fiecare cugetând la tainele din adâncurile Apusenilor.

Căci nu era doar o poveste de demult, ci o chemare, o amintire că, printre ei, trăiau învățăturile vechi, meșteșugurile învățate din lumea magică a Morostetelor.

FOTO: apuseni.eu

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI