// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

Povestea frumoasei principese „iubăreţe“ a Transilvaniei, care a avut mai multe idile amoroase cu un maestru de ceremonii și medicul de la curte

Ecaterina de Brandenburg a fost una dintre femeile care şi-au legat numele de istoria Transilvaniei prin frumuseţe, avere şi putere. Căsătorită cu principele Gabriel Bethlen, a rămas văduvă pe când avea 27 de ani, dar şi stăpână peste principatul Transilvaniei, pentru o scurtă vreme, între 16 noiembrie 1629 şi 28 septembrie 1630.

Istoricii susţin că în timpul căsniciei cu Bethlen, frumoasa principesă a avut parte şi de idile amoroase, unele mai mult sau mai puţin dovedite.  Ecaterina de Brandenburg s-a născut în 28 mai 1602, într-o bogată şi vestită familie nobiliară. Din considerente politice, în anul 1626 s-a căsătorit cu renumitul principe al Transilvaniei, Gabriel Bethlen (1613-1629).

În onoarea căsătoriei, principele ardelean i-a făcut cadou viitoarei mirese o superbă bijuterie cu diamante, rubine şi smaralde, ce are în centru o inimă translucidă roşie, cuprinsă de două palme albe. Pentru oficierea mariajului, lui Bethlen i s-a impus, printre altele, să renunţe la cele 12 concubine ale sale. Ceea ce a şi făcut, cu gândul însă că imediat după aducerea prinţesei de Hohenzollern, „le va lua curând înapoi”. De o frumuseţe frapantă, „albă, cu ochi şi frunte superbă; buza un pic căzută, semn distinctiv al casei de Austria”, mireasa avea la momentul nunţii doar 24 de ani, în timp ce mirele era mult mai înaintat în vârstă, 46 de ani. Nu a fost singura diferenţă dintre cei doi. Se pare că a existat inclusiv o barieră lingvistică, întrucât Ecaterina nu vorbea limba maghiară, iar franceza o cunoştea prea puţin.

După nuntă, cei doi miri au vizitat mai multe oraşe din Transilvania, printre care şi Sibiul şi, desigur, Alba Iulia. Peste tot au fost aşteptaţi cu mult entuziasm de locuitori, pe străzi împodobite cu mesteceni şi brazi. Fiind o doamnă cochetă, o iubitoare de grandoare, lux şi fast, după aşezarea sa în principat, Ecaterina a făcut din Alba Iulia, din Cetate, un „paladiu al artelor frumoase”. Mobilă de lux adusă din Apus şi din Răsărit, pereţi acoperiţi cu goblenuri din Nürnberg, Flandra şi Italia, cât şi picturi alfresco cu scene din istoria biblică, au fost doar câteva din noile elemente decorative ce au împodobit sălile şi dormitoarele princiare. Tot acum, balurile mascate şi petrecerile au început să fie tot mai frecvente la reşedinţa de la Alba Iulia. Acesta se pare că a fost şi unul dintre motivele pentru care principesa nu a fost îndrăgită de nobilime.

Festivităţile de la curtea transilvăneană au fost coordonate, în anii 1628-1629, de ducele spaniol Diego de Estrada. Acesta a ajuns la Alba Iulia în calitate de profesor de dans însoţind un grup de zece muzicieni. Făcându-se repede remarcat, lui Estrada i s-a cerut să o iniţieze inclusiv pe principesă în tainele dansului spaniol. De altfel, în memoriile sale tipărite la Madrid, ce descriu viaţa de la curtea princiară de la Alba Iulia, maestrul de ceremonii, ducele de Estrada, lasă să se înţeleagă, mai mult sau mai puţin voalat, că ar fi avut o relaţie amoroasă cu soţia lui Bethlen (foto dreapta).

Relatând o partidă de vânătoare ce a avut loc după plecarea principelui într-o delegaţie, perioadă în care nu au fost organizate decât „festine şi plăceri”, ducele mărturiseşte că a avut un moment de intimitate cu principesa, pierzându-se de restul vânătorilor. „O coboram în braţe de pe cal, pentru că aşa îmi poruncea, pentru a mânca din potârnichea pe care o aduceam cu mine […] mânca, punându-mi dumicatele în gură cu mâna ei”. Mai mult decât atât, spaniolul a ajutat-o pe principesă să se descalţe, episod considerat ca fiind unul cu o profundă semnificaţie erotică.

Nu este singura aventură amoroasă de care a fost bănuită principesa. Pe motivul că Gabriel Bethlen era prea bătrân pentru ea, probabil, Ecaterina de Brandenburg s-a iubit şi cu medicul său de la curte, fizicianul şi alchimistul Weickhardt Scultetus, cunoscut şi sub numele de Caesar Paticarius, care a avut un sfârşit tragic, fiind ucis în 1630 şi aruncat în râul Olt de apropiaţii Ecaterinei. O altă relaţie extraconjugală, trăită cu pasiune, a fost cea cu Ştefan Csáki, comite de Cluj, unul dintre cei mai mari nobili catolici din Transilvania.

Din memoriile cronicarului János Kemény rezultă că „Csáki obişnuia să urce la principesă pe treptele ascunse dinspre casele acesteia, şi nu pe treptele mari din faţă”. Iubirea pătimaşă pentru acest personaj, extrem de arătos şi galant, mult mai apropiat de vârsta ei, a făcut-o nu numai să-şi trădeze soţul, dar şi să-şi afişeze sentimentele de faţă cu soţia amantului. Acelaşi cronicar povestea că aflaţi într-un car, soţia lui Csáki „cu lacrimi ce-i curgeau şiroaie pe obraji, ţinând în mână cartea de rugăciuni, se uita la giugiuleala dintre bărbatul ei şi Ecaterina”. Relaţia dintre cei doi a fost deconspirată după moartea lui Gabriel Bethlen, survenită în anul 1629.

Neavând moştenitori direcţi, decizia lui Bethlen a fost de a o desemna, prin testament, pe Ecaterina drept urmaşă a sa la tronnul Transilvaniei. După nici un an de la preluarea puterii, răstimp în care a fost sprijinită şi influenţată de iubitul Ştefan Csáki, la 21 septembrie 1630 Ecaterina de Brandenburg a fost determinată să abdice în favoarea lui Ştefan Bethlen. Ceea ce a dus la înlăturarea ei a fost imoralitatea, trecerea în mare taină la catolicism şi dezinteresul pentru soarta principatului. Alungată de la tron, Ecaterina a părăsit Transilvania, stabilindu-se în Saxonia inferioară. S-a recăsătorit în anul 1639 cu Francisc Carol de Saxa-Lauerburg. S-a stins din viaţă la 27 august 1644.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Un răspuns la Povestea frumoasei principese „iubăreţe“ a Transilvaniei, care a avut mai multe idile amoroase cu un maestru de ceremonii și medicul de la curte

  1. Eu 15.03.2018 la 0:30

    Seriozitate germana.