Povestea emoționantă a unui artist din Alba: Felician Farcașiu s-a prăbușit pe scenă, după 27 de biss-uri, la un concert pe Câmpia Libertății din Blaj

Felician Fărcaşiu, unul dintre cei mai îndrăgi’i cântăreţi de muzică populară din Ardeal, s-a născut în anul 1920. Puțină lume știe însă ca acesta a murit la vârsta de 57 de ani, într-un mod cu totul neașteptat: s-a prăbușit pe scenă, pe Câmpia Libertății de la Blaj, în fața unei mulțimi în extaz, după 27 de bisuri cerute de spectatori.

Felician Fărcaşiu s-a născut în municipiul Sebeş iar, în decursul anilor, a devenit un îndrăgit interpret de muzică populară şi culegător de folclor.

A urmat şcoală la Sebeş şi Orăştie, apoi Institutul Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1943. Fiind înzestrat cu un talent deosebit şi o voce amplă de bas profund, după o scurtă carieră de preot slujitor al Catedralei Ortodoxe din Deva s-a dedicat activităţii culturale de interpret al cântecului popular românesc, dar şi de culegător de comori folclorice, textier şi compozitor.

Timp de 7 ani, între 1948-1954, ca fondator, instructor şi solist vocal, a fost animatorul formaţiilor artistice de amatori de la Clubul Sindicatelor din Deva, interval în care a atras aprecierile profesorului etnolog Hary Brauner şi ale compozitorului Laurenţiu Profeta, care l-au recomandat Radiodifuziunii Române. În programele acesteia a cântat şi i s-au înregistrat 30 de piese folclorice – doine, cântece de joc şi de petrecere, în cursul anului 1951.

I s-au imprimat 7 discuri cuprinzând doar o parte din cele 260 de piese ale repertoriului său. Prietenii săi şi cei care l-au cunoscut şi ascultat îşi amintesc cu nostalgie şi emoţie de strălucitele sale concerte şi prezenţe la diverse întruniri, dar au fost descumpăniţi şi profund întristaţi când au aflat vestea zguduitoare a sfârşitului său dureros de crud, o nouă dovadă, din păcate tragică, a dăruirii totale pentru creaţia artistică a neamului.

În vara anului 1977, după ce se pensionase, reîntors dintr-un obositor turneu în străinătate, îşi propusese un răgaz pentru odihnă măcar câteva zile. Însă pasiunea arzătoare a vieţii lui nu i-a îngăduit să refuze rugămintea Ansamblului „Cindrelul” din Sibiu de a-l însoţi într-un turneu de 11 zile. A ajuns şi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, unde a murit după 27 de bisuri cerute de spectatori. În meomoria acestuia, la Sebeş se organizează în fiecare an Festivalul Naţional de folclor ”Felician Fărcaşiu”.

Moartea interpretului de muzică populară este descrisă tulburător de scriitorul Alexandru Uiuiu:

”Moartea este oricum frumoasă, dar în cazul lui Felician Fărcaş parcă s-a întrecut pe sine. S-a tăvălit prin farduri, a înghiţit valuri de ruj şi şi-a cuafat pădurile mai ceva decât la o reprezentaţie colectivă, o revoluţie, un război, de pildă. Felician a cântat o viaţă întreagă: câmpului, munţilor, ţării, dar mai ales oamenilor, care l-au iubit mult pentru asta. Moartea l-a urmărit – fascinată la rândul ei – mai tot timpul. Când avea un moment liber, când se mai odihnea şi ea câte-o clipă, îi asculta cântecele şi aplauda slab, emoţionată la finalul fiecăruia. La nici un concert nu rata un loc în primul rând şi – de multe ori – din cauza aglomeraţiei era nevoită să stea în picioare lângă scenă, dar nu obosea, ea nu-i din cele care să obosească. Nu! Niciodată nu a obosit ascultând acele cântece! Ea a fost autoarea morţii lui Felician şi responsabilitatea s-a împletit cu o imensă plăcere în elaborarea tehnică şi executarea acesteia.

Dimineaţă Felician a mâncat două ochiuri moi. Moi poate că este mult spus pentru că lui îi plăceau ochiurile foarte moi, extrem de moi, aşadar mult sub ceea ce în mod comun se înţelege şi se consumă ca „moale”. Ştia că ouăle crude ajută corzilor vocale şi ochiurile erau făcute în consecinţa acestei nădejdi şi a acestei convingeri. A băut şi o cafea slabă, slabă ca o bătrânică văzută din profil, o urmă de cafea în apă, o amintire. Nu vroia să fie neliniştit, avea o zi grea, încărcată, era ultima lui zi, dar el nu ştia asta pentru că moartea era discretă. Cu el moartea a fost chiar mai atentă decât cu alţii pentru că îl iubea mult.

Aşadar Felician era vesel şi optimist, plin de încredere în viaţă şi viaţa fluiera uşurel pe buzele lui în vreme ce rezolva ultimele detalii ale plecării. Avea concert la Blaj pe Câmpia Libertăţii, era o zi minunată de toamnă, soarele era puternic şi blând iar viaţa, of viaţa, părea o nesfârşită victorie. Moartea îi împăturea hainele şi i le aranja în valiză, ascultând cu drag cântecelul pe care-l fluiera Felician, încântată că va fi prezentă şi ea la marele concert de pe Câmpia Libertăţii. Când Felician a ieşit din casă îndreptându-se spre gară ea a intrat să facă un duş şi să se aranjeze puţin pentru că vroia să fie frumoasă. Pentru ea era o zi specială. Nu-l prinzi oricând pe Felician aşa într-o formă.

Publicul a fost entuziasmat odată cu vederea lui şi a intrat în freamăt cu primele sunete. Un cântec de neam, un cântec de cătănie, o doină, un cântec de nuntă… Tot programul a fost aplaudat, ovaţionat… Câmpia Libertăţii cânta cu Felician şi cântau şi apele şi munţii şi toată simţirea… Numai o furnică temătoare care a urcat pe faţa boxei de amplificare a fost aruncată cât colo de vibraţii. Sunetul era bun şi foarte puternic. Moartea, atentă, a ridicat-o şi a aşezat-o pe un fir de iarbă. Felician i-a lăsat pe toţi cu lacrimi în ochi după doina din final şi s-a retras în culise. Era evident că va fi bisat. A revenit pe scenă în urale şi a mai cântat un cântec pe care-l ştia toată lumea. Vraja cântecului s-a întins ca o pânză mişcătoare peste mulţime şi i-a legănat pe spectatori în apele unui sentiment comun, împărtăşit. Aşa s-a întâmplat şi la al doilea bis şi la al treilea… Moartea dansa de braţ cu un bătrân din Munţii Apuseni, îmbrăcat într-un spelendid costum naţional.

La al cincilea, al şaselea bis, la a zecea revenire a lui Felician pe scenă, atmosfera era la fel de încinsă şi de presărată cu magie. A avut Felician douăzeci şi şapte de bisări. Moartea era topită toată urmărind cum din cântec în cântec pe scenă urcă bătrâni şi copii şi fete frumoase care-i dau flori şi i se închină şi-l ating ca pe un binefăcător şi la al douăzeci şi optulea bis a sărit şi ea pe scenă, l-a îmbrăţişat strâns şi l-a sărutat pe gură pe Felician în văzul mulţimii de pe Câmpia Libertăţii care a împietrit când cântecul s-a întrerupt brusc. Un abur s-a înălţat şi Felician a căzut. De printre crengile de cetină se auzea foşnetul cântecelor care urcând la cer atingeau creştete de dealuri, vârfuri de munţi şi margini de nori.”

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---