Povestea diplomatului care a contribuit decisiv la făurirea României Mari: A fost lăsat de comuniști să moară într-o închisoare

Evenimentul politic cel mai important din istoria recentă a poporului nostru, se învârte în jurul unui om – Vasile Stoica. Cunoscut și ca Basil Stoica, născut în Avrigul, marelui Gheorghe Lazăr, în prima zi a anului 1889, cel al stingerii lui Eminescu, dintr-o familie de oameni simplii, a fost un important diplomat în slujba țării, dar a avut un sfârșit tragic și dureros, „grație” comuniștilor. Un erou uitat.

Basil Stoica, un diplomat cu ștaif, vorbitor și înțelegător de 14 limbi străine, a fost omul trimis de către Regele Ferdinand în Statele Unite, în 1917, pentru a le povesti americanilor despre Unire, despre identitatea națională. A cutreierat printre yankei, a susținut 60 de prelegeri. Comuniștii i-au luat tot, l-au bătut la Jilava și l-au lăsat să moară de septicemie. Acest erou uitat, a fost redescoperit de doamna Lucia Hossu-Longin în cartea ”Oamenii mari care au făcut România Mare”.

O dată cu începerea Primului Război Mondial, având gradul de sublocotenent, a fost mobilizat în armata austro-ungară, de unde, datorită orientărilor sale pro-antantiste, pleacă în scurt timp în România. Cunoscător de 14 limbi străine, Vasile Stoica a luptat pentru fondarea, recunoașterea internațională și consacrarea României Mari. De asemenea, el a fost cel care a redactat „Proclamațiile către Țară și Armată” lansate de regele Ferdinand I cu prilejul intrării României, în august 1916, în Primul Război Mondial. S-a remarcat prin participarea sa ca voluntar în acest război, fiind rănit de două ori și operat în mai multe rânduri la Iași, obținând astfel decorația „Virtutea Militară”.

Studiile universitare le-a terminat pe la 1912, când a și plecat la Paris, întru specializarea în limba și literatura franceză medievală. Prin sânge-i curge românism, deși dincolo de munți viața e grea. În 1916 se înrolează voluntar, în Primul Mare Război. O schijă-i rămâne în plămân, în luptele de pe Argeș, pe 12 noiembrie 1916. E tras într-unspital. Stă, aici, trei luni și suferă patru operații. Cere să fie retrimis pe front. E decorat cu cele mai înalte medalii ale epocii.

Prof. univ. dr. Ioan Opriş, istoric: ”În martie 1917, într-o Românie ajunsă un fragment de ţară, cu o parte a Parlamentului la Odesa, cu o bună parte a diplomaţiei la Sankt Petersburg, cu puţinii care rămăseseră la Iaşi, Regele Ferdinand îi încredinţează prin Ionel Brătianu misiunea de a merge în Statele Unite ale Americi pentru a face propaganda pro-românească. Primeşte această misiune cu părintele Lucaciu şi cu Ion Moţa, doi preoţi, unul ortodox şi unul greco catolic, sunt asociaţi şi trăiesc aventura vieţii lor. Trec prin Rusia până la Vladivoslock, rămân câteva zile în Japonia, apoi ajung, în vara lui 1917, la Washington. Este primul mesager al idealurilor pe care guvernul român nu înceta să le stabilească şi să le propună lumii contemporane americane în acel extrem de greu an, acea vară care va fi vara victorioasă a noastră în urma bătăliilor de la Oituz, Mărăşeşti, Mărăşti”.

În Statele Unite, Stoica vine cu o contribuţie extarordinară la prezentarea doleanţelor româneşti. Îşi asociază în demersurile sale pe Thomas Masaryk, cel ce reprezenta vârful de lance al cehilor, pe Pavelevski, pianistul ce ajunge în fruntea Poloniei în urma războiului şi pe Hincovici. Cu aceştia el creează în 1918, Uniunea Europeană. Este primul semnal că popoarele din Imperiul Austro-Ungar cel dualist nu vor să mai aparţină acestuia. Este un semnal catastrofic pe care-l prezintă autorităţilor americane, în primul rând lui Robert Lansing, secretar de stat cu probleme ale afacerilor externe, apoi ajung după Marea Adunare de la Philadelphia din Independence Hall, sala Libertăţii, la preşedintele Americii, Woodrow Wilson şi-i prezintă declaraţia. Despre impresia puternică pe care a lăsat-o audienţa se vorbeşte în documentele vremii.

Basil Stoica este un globe trotter (persoană care face înconjurul lumii pe jos). Conferenţiază cu bani puţini în 60 de centre româneşti. Vuia îi trimite bani de la Centrul Franţei, care milita pentru aceleaşi idealuri româneşti. Face acelaşi prozelitism şi reuşeşte să înfiinţeze Liga Naţională a Românilor Americani. Este un miracol, căci românii au această carenţă comportamentală, câte asociaţii atâţia şefi, dar el reuşeşte să-i adune pe toţi într-un singur congres la Pittsburgh creând astfel o forţă de prezentare şi susţinere a ideilor româneşti.

La 5 iunie 1918 a întemeiat Liga Naţioanală Română din America al cărui preşedinte a fost ales. Scopul ligii era obţinerea unui angajament în favoarea Unirii Ţărilor Române într-un singur trup politic. Această declaraţie oficială se produce în 5 noiembrie în acelaşi an când Guvernul SUA a promis că prin influenţa sa, va da României tot spirijinul ca această ţară în conferinţa păcii generale să-şi câştige drepturile politice şi teritoriale.

Reformaţii au creat în Transilvania un adevărat lobby englezesc şi american pentru a arăta că autoritatea română nu e capabilă să guverneze. Stoica este cel care demonstrează contrariul şi prin intermediul cuvântului autorizat al celor de la Liga Naţiunilor Unite va şti să facă cunoscută poziţia românească în aceste locuri.

Anii trec. Comuniștii se instalează la putere, după cel de-al Doilea Război Mondial. Este rechemat de la Haga. Pentru Basil Stoica începe infernul. E fidel ideilor lui Nicolae Titulescu. I se sistează salariul. Vinde din casă, trăiește din ajutorul dat de rude. După abdicarea Regelui, își dă seama că nu ia poate fi diplomat. I se propune intrarea în Partidul Muncitoresc. Refuză. Vrea să fugă din țară. Este prins și arestat. Bătut. În 1954, vreme de doi ani și jumătate, este eliberat. Mihai Beniuc, poetul, îl toarnă la Securitate. Eate arestat pentru ”atitudine dușmănoasă contra regimului” și acuzat că ascultă postul de radio ”Europa Liberă”.

”Jilava prezenta o particularitate agravantă, aceea de a păstra frigul şi umezeala până târziu în vară, dacă nu chiar tot timpul […] . Într-o bună zi, ne-am trezit cu încă o victimă a terorii, un bărbat înalt, slab, cu o zeghe ponosită, care nu-i era nici pe măsură. I s-a făcut un loc la primul nivel din cele trei ale redutului, toate arhipline. Era diplomatul Vasile Stoica, septuagenar închis la 17 iunie 1958”. Academician Alexandru Zub, „Un diplomat după gratii”.

“Suferind cumplit de frig, Vasile Stoica îşi lega pantalonii de la zeghea ponosită cu sfoară de glezne ceea ce i-a produs rosături şi inflamaţia picioarelor. A cerut insistent să-l vadă medicul închisorii, însă medicul nu s-a arătat. Când a fost scos la medic era prea târziu. Internat la infirmerie, s-a constatat că infecţia era prea avansată, iar organismul prea slăbit ca să reziste. La 27 iulie 1959 moare. Se stingea cu zile marele diplomat. Imaginea lui în zeghe, înalt, distins, costeliv, parcă stângaci în uniforma mizeriei le revenea mereu în memorie tovarăşilor de celulă, completând cu tragism tabloul întunecat al epocii”.

Făcuse septicemie. Fusese lăsat să moară în chinuri. În cimitirul penitenciarului nu mai sunt locuri, așa că urmează să fie zvârlit pe undeva. Preotul din Avrig află, se duce după el. Nimeni nu-l recunoaște, dar, finalmente, îl află după schija rămasă în plămân. Basil Stoica, eroul de pe front, diplomatul de excepție, omul care, alătuir de alți Oameni Mari făcuseră Unirea cea Mare, își doarme somnul de veci lângă un gard al cimitirului din Avrig…

Din păcate, aceasta a fost soarta tristă a acestui uitat erou.

sursa: a1.ro

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---