POVESTEA de succes a unei tinere designer din Alba Iulia. Andreea Oanță a cucerit podiumurile internaţionale cu propriul brand de genți din piele – ”Caresta”
Tot timpul cu zâmbetul pe buze, fără stare, volubilă de n-ai zice că are responsabilitatea a peste 100 de angajați și a celei mai mari firme de pielărie din județ, cu pretenții la primul loc la nivel național în acest domeniu. Mai ales că, recent, s-a decis să achiziționeze celebra fabrică de marochinărie Capris, unul dintre brandurile de renume ale județului Alba.
La doar 32 de ani, Andreea Oanță a ajuns să aibă propriul brand de genți din pie
le cu care participă la prezentări naționale și internaționale.
Ultima a fost la Săptămâna Modei de la Milano, în luna septembrie a acestui an, și urmează cea din Argentina. Partener de viață și de afaceri îi este soțul său, Andrei, fără de care Andreea spune că nu ar fi putut realiza nimic din ceea ce are în prezent. Cei doi se cunosc de 17 ani și s-au căsătorit imediat după terminarea facultății. Însă cea mai importantă realizare a celor doi este fiul lor, Andi, care are 7 ani și este elev în clasa I. Andreea este din Alba Iulia, unde de altfel și locuiește, și în 2007 a absolvit Facultatea de Management din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, deși pasiunea ei cea mai mare o reprezenta designul vestimentar.
”Am vrut să dau la Facultatea de Design, aveam totul pregătit, dosar, portofoliu, însă mama nu m-a lăsat. Voia să mă știe cu o meserie în mână, mă vedea lucrând într-o bancă. Deși nu a fost sută la sută alegerea mea, am învățat mult și am avut rezultate foarte bune în facultate, am luat bursă și am terminat printre primii. După ce am terminat Facultatea de Management am vrut din nou să dau la design, însă a intervenit iarăși mama și mi-a spus că trebuie să mă angajez. Poate atunci nu am fost de acord cu toate deciziile mamei mele, dar acum îi mulțumesc și ei îi datorez mare parte din ceea ce sunt în prezent. Ea a fost de altfel cea care mi-a găsit primul job, la Capris”, își amintește Andreea.
Și de aici începe povestea… Cunoscătoare a limbilor italiană și spaniolă, în 2008 Andreea Oanță s-a angajat, în urma unui anunț, ca asistent manager la Capris Sebeș. Însă fabrica se afla deja în declin, iar tânăra absolventă nu prea avea activitate și nu prea își găsea locul acolo. Atunci le-a propus șefilor săi să creeze un departament de creație de care să se ocupe ea, iar aceștia au acceptat. ”Astfel am devenit director de creație, am început să desenez, mi-am angajat un creator care să facă tiparele, pentru că la acea oră eu nu știam cum să le fac. Când am ajuns în Capris ei lucrau doar pentru extern, adică Lohn, aveau zero activitate pentru intern. Odată cu crearea acestui departament s-a ajuns ca 20% din capacitatea firmei să fie pe intern. Totodată, am reușit să scot bani din creație, care de obicei este un cost pentru o firmă.
Cum am reușit acest lucru: am început să realizăm seria 0, adică primul produs – prototipul pentru firmele de profil din țară și astfel să avem foarte multe cereri nu numai din România, ci și din afară”, povestește Andreea. Entuziasmul, voința și ideile sale nu au reușit însă să deturneze panta descendentă pe care aluneca fabrica, astfel că, după ce a văzut că planul de reorganizare a firmei, la care a participat personal, nu dă roade, s-a decis să plece și să își întemeieze propria afacere, la fel cum, de altfel, au făcut mulți dintre specialiștii care au lucrat la Capris Sebeș.
”Îmi aduc aminte că la începutul anului 2010 am închiriat un spațiu undeva în Sebeș și am început businessul cu 11 angajați, lucrând în sistem lohn pentru o firmă din Italia. La acel moment prima noastră grijă era să susținem cheltuielile, să respectăm angajamentele cu salariații, cu furnizorii, însă după ce am reușit acest lucru, se contura tot mai pregnant nevoia şi dorința de a crea ceva al meu, un brand propriu cu accesorii pentru femeia actuală, modernă, interesată de originalitatea produselor și calitatea acestora. Așa a început povestea brandului Caresta. Numele îl aveam în minte încă din timpul facultății și reprezintă un derivat al semnificației „asta rămâne” (în limba italiană), mesaj pe care îl vedeam zilnic pe o clădire din apropierea zonei in care locuiam ca studentă, care parcă se repeta obsesiv pentru a mă pregăti la momentul potrivit să numesc ceea ce avea să fie proiectul meu, afacerea, visul meu.
Activitatea firmei a evoluat de-a lungul timpului, fiind împărțită pe cele două direcții, ajungând în prezent la un număr de 100 de angajați și deținerea propriului spațiu de producție. Am investit în permanență în capacitatea de producție, echipamente și dotări care să ne permită realizarea unor produse calitative, care să răspundă criteriilor de particularitate specifice articolelor de lux. În interiorul fabricii avem propriul departament de creație unde iau naștere toate produsele noastre, lucrând cu artizani și creatori cu mulți ani de experiență”, a mărturisit tânara întreprinzătoare. Anul trecut, împreună cu soțul său, Andrei, au luat o decizie foarte importantă în ceea ce privește viitorul afacerii, și anume achiziționarea fostei fabrici Capris Sebeș, achiziție definitivată la începutul acestui an. Astfel, Andreea a revenit în locul unde a început totul și care, practic, i-a marcat destinul profesional:
”Pot spune despre Capris că a renăscut din propria-i cenușă, la fel ca pasărea Phoenix. Ne-am mutat activitatea aici, unde folosim hala principală, care are circa 8.000 de metri pătrați. O parte din spații le-am închiriat, iar o altă parte au nevoie de renovare. Oamenii din zonă, vecinii de aici s-au bucurat și chiar mi-au mulțumit că am cumpărat fabrica și că nu intenționez să o demolez și să valorific terenul, care are o valoare destul de mare. Intenția noastră este să ne dezvoltăm afacerea și să creștem brandul propriu, în paralel cu businessul în sistem lohn”.
Dacă e ceva care o nemulțumește este faptul că nu reușește să petreacă atât timp cât ar vrea cu fiul său. ”Plecăm dimineața la 8 de acasă, când îl ducem pe Andi la școală, și ne mai întoarcem seara după ora 19.30. Am momente când regret că nu putem sta mai mult cu Andi, chiar dacă îl știu pe mâini bune, rămâne cu mama mea, care îl crește de mic. Recuperăm însă în weekend-uri, când mergem la skatepark, pentru că Andi are o adevărată pasiune pentru skateboard, pasiune pe care i-o încurajăm”, a mai spus Andreea, care a mărturisit că cea mai mare relaxare după o săptămână de muncă este să stea cu familia ei și să citească.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]
Video | Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba
Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba În cursul zilei de azi, 12 septembrie 2026, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară, în zona Munților Apuseni, o acțiune cu efective suplimentare pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. […]