Economie

Potrivit BNR, majorările salariale pentru bugetari aduc inflație

Ioana Oprean

Publicat

în

Creșterea cu 10% a veniturilor bugetarilor duce la o accelerare cu 3,5 puncte procentuale a dinamicii salariale din industrie, în decurs de un an, se arată într-un raport al Băncii Naționale a României (BNR), informează Agerpres.

Conform sursei citate, a fost abordat un demers de cercetare privind evoluția salariilor din sectorul bugetar, precum și cel privat.

„Un demers de cercetare care a abordat o temă conexă pieței muncii s-a referit la legătura dintre evoluția salariilor din sectorul bugetar și cea a salariilor din sectorul privat. Evaluarea intensității acestei legături este relevantă din perspectiva influențelor inflaționiste, dar și a evaluării poziției competitive a economiei, în contextul în care majorarea salariilor în sectorul public are potențialul de a se răsfrânge la nivelul veniturilor care prevalează în sistemul privat (influența cunoscută sub numele de efect de demonstrație), independent de evoluția productivității muncii”, afirmă BNR.

De asemenea, Banca Centrală susține că majorările salariale ce au avut loc în anul 2015 au exercitat influențe inflaționiste, concomitent cu deteriorarea competitivității prin preț.

„Testele econometrice au relevat existența unei relații pe termen lung semnificative statistic între nivelul de remunerare din industrie și salariul mediu din sectorul bugetar. Astfel, în termeni cantitativi, o creștere cu 10% a veniturilor angajaților din mediul bugetar conduce la o accelerare cu 3,5 puncte procentuale a dinamicii salariale din industrie, în decurs de 1 an. Astfel, majorările salariale din sistemul public care au avut loc pe parcursul anului 2015 au exercitat influențe în sens inflaționist, concomitent cu deteriorarea competitivității prin preț. Rezultatele acestei cercetări au fost prezentate în caseta intitulată ‘Efectul de demonstrație — în ce măsură creșterile salariale din sectorul bugetar influențează dinamica salarială în industrie?’, inclusă în Raportul asupra inflației din luna februarie 2016”, a precizat Banca Națională a României.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 13 martie 2026: Anunț încheiere proiect „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

COMUNICAT DE PRESĂ 13.03.2026   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Anunț încheiere proiect „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”   Proiectul „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”, Cerere de finanțare nr. C10-I4-6/16.05.2022, Contract de finanțare nr. 129189/16.11.2022, Componenta C10-Fondul Local, Investiția […]

Citește mai mult

Economie

Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]

Citește mai mult

Economie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

  Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată”   Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]

Citește mai mult