POSTURI ÎN ADMINISTRAȚIE: Instituțiile din Alba care fac ANGAJĂRI. Condiţiile de înscriere la CONCURS și calendarul examenelor
Mai multe instituții din județul Alba organizează concursuri pentru posturi vacante. Candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii, vechime în muncă sau alte cerinţe.
Posturi vacante la data de 26 august 2018 şi condiţii de participare la concurs:
*Primăria Oraşului Zlatna – Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef al oraşului Zlatna, judeţul Alba.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
•studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul arhitectură, urbanism sau în domeniul inginerie civilă absolvent de master sau studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării construcţiilor, în condiţiile prevederilor art. 361 lit. c) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
•atestat Registrul Urbaniştilor din România
•studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
•vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 12 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 26 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
*Primăria Municipiului Aiud – Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de arhitect şef al municipiului Aiud, judeţul Alba şi director executiv – Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Aiud, judeţul Alba.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
Pentru funcţia de arhitect şef al municipiului Aiud, judeţul Alba:
•studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau în domeniul urbanism cu studii de masterat sau postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului conform art. 36 indice1 lit. b) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare;
•studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
•atestat eliberat de Registrul Urbaniştilor din România;
•vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.
Pentru funcţia de director executiv – Direcţia Economică
•studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
•studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
•vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 12 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 25 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
*Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de îngrijitor la Direcţia Administrativă, Compartiment Transport Aprovizionare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat, sau generale;
- vechime în muncă, minimum 1 an.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 06 septembrie 2018, data limită de depunere a dosarelor;
- 14 septembrie 2018, ora 10.00 proba scrisă;
- 18 septembrie 2018, ora 14.00 proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Blaj din Blaj, Piața 1848 nr. 16, Județul Alba, telefon 0258/710.110.
*Primăria Municipiului Alba lulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuţie vacante, de poliţist local, clasa I, gradul profesional debutant.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe economice;
- vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: -.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 10 septembrie 2018, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 25 septembrie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Alba lulia din Calea Moţilor nr. 5 A, et. 2, telefon 0258 819462.
*Primăria Comunei Valea Lungă, Județul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante consilier, clasa I, grad profesional asistent, compartiment agricol.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii necesare – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile: inginerie geodezică, ingineria resurselor vegetale şi animale, ingineria mediului, conform H.G. nr. 158/2018 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programeior de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2018-2019.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 10 septembrie 2018, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 21 septembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
- 26 septembrie 2018, ora 14.00: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Valea Lungă, Str. Victoriei nr. 328 B, Județul Alba, telefon 0245/661.509.
*Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Sebeş organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a unor posturi contractuale de execuţie vacante din cadrul Unităţii de Management şi Implementare a proiectului „Parteneriat pentru acces egal la educaţie“ – cod proiect 107777, posturi în afara organigramei, după cum urmează:
• expert grup ţintă – inspector de specialitate formare evaluare şi selecţie profesionala, cod COR 242404, posturi 2, perioada 6 luni, fracţiune normă 2h/zi;
• animator socio – educativ, cod COR 516907 posturi 2 perioada 27 luni, fracţiune nonnă 4h/zi;
• animator socio – educativ, cod COR 516907 posturi 2, perioada 12 luni. fracţiune normă 4h/zi;
• profesor limba engleză, cod COR 233002 posturi 2, perioada 27 luni, fracţiune normă 1h/zi;
• coordonator activităţi, cod COR 112029 posturi 2 perioada 31 luni (nu mai târziu de 10.04.2018, inclusiv), fracţiune normă 2h/zi;
• educator, cod COR 234202 posturi 2, perioada 27 luni, fracţiune normă 2h/zi;.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
Condiţiile generale şi specifice de participare pentru posturile de expert grup ţintă:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
vechime în specialitatea studiilor: minimum 1 an;
certificat ECDL/Certificat absolvire curs Analist programator sau echivalent;
certificat absolvire curs formator sau echivalent;
certificat absolvire curs inspector evaluare sau echivalent;
certificat absolvire curs evaluator competenţe profesionale sau echivalent;
certificat absolvire curs evaluator programe şi selecţie profesională sau echivalent;
vechime specifică în formare/evaluare/selecţie – minimum 1 an.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 04 septembrie 2018, ora 16.00 termenul limită de depunere a dosarelor;
- 11 septembrie 2018, ora 10.00 proba scrisă;
- 17 septembrie 2018, ora 10.00 proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Sebeş, din Sebeş, parcul Arini nr. 1, judeţul Alba, telefon 0258.731.318, e-mail [email protected].
*Primăria Municipiului Sebeș, Judeţul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale de execuție, temporar vacante, din cadrul Unităţii de Management şi Implementare a Proiectului „Parteneriat pentru acces egal la educaţie”- cod proiect 107777, posturi în afara organigramei, după cum urmează:
- mediator şcolar (2 posturi);
- consilier şcolar (2 posturi);
- învăţător (4 posturi);
- profesor kinetoterapeut;
- profesor logoped;
- psiholog.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- mediator şcolar (2 posturi):
- studii medii/postliceale;
- vechime în specialitatea studiilor – minimum 1 an;
- certificat absolvire curs de formare profesională cu specializarea mediator şcolar sau echivalent;
- vechime specifică în mediere şcolară – minimum 1 an.
- consilier şcolar (2 posturi):
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- vechime în specialitatea studiilor – minimum 1 an;
- certificat absolvire curs de consiliere şi orientare şcolară, program de pregătire psihopedagogie sau echivalente;
- vechime specifică în consiliere şcolară/ activităţi didactice/ psihopedagogie – minimum 1 an;
- certificat ECDL/Certificat absolvire curs analist programator sau echivalent.
- învăţător (4 posturi):
- studii medii – liceu pedagogic/institut pedagogic sau echivalent;
- vechime în specialitatea studiilor – minimum 2 ani.
- profesor kinetoterapeut:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- vechime în specialitatea studiilor – minimum 3 ani;
- certificat absolvire curs de kinetoterapie sau echivalent;
- vechime specifică în kinetoterapie – minimum 3 ani.
- profesor logoped:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- vechime în specialitatea studiilor – minimum 3 ani;
- certificat absolvire curs de formare profesională în logopedie sau echivalent;
- vechime specifică în logopedie – minimum 3 ani.
- psiholog:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialitatea psihologie sau socio-psihologie;
- vechime în specialitatea studiilor – minimum 1 an;
- cursul de certificare în vederea utilizării platformei CAS++;
- licenţă de utilizare baterii de teste CAS++;
- certificat ECDL/Certificat absolvire curs analist programator sau echivalent.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 04 septembrie 2018, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 11 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă – Sebeş, Parcul Arini nr. 1;
- 17 septembrie 2018, ora 10:00: proba interviu – Sebeş, Parcul Arini nr. 1.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Sebeș, din str. Piața Primăriei nr.1, Judeţul Alba, telefon 0258/731.318, 0258/731.004, interior 133, email [email protected].
*Primăria Municipiului Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată până la revenirea titularului postului, de consilier, gradul profesional debutant, cod COR 24201 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii de specialitate: studii universitare și de licență absolvite cu diplomă, în domeniul de licență (d1) limba și literatura română;
- vechime în specialitatea studiilor necesară: fără;
- cunoștințe de operare PC – nivel mediu;
- cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională (engleză) — nivel avansat.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 31 august 2018, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 11 septembrie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia din Calea Moţilor nr. 5 A, et. 2, telefon 0258/819.462.
*Primăria Orașului Teiuș, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de şofer I la Compartimentul Administrare domeniu public şi privat.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- vechime în specialitatea şofer: minimum 10 ani;
- posesor al permisului de conducere categoriile B, C, D, E, atestat auto valabil pentru transport persoane.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 10 septembrie 2018, ora 10.00 – proba scrisă;
- data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentate se obţin la sediul Primăriei Orașului Teiuș, str. Clujului nr. 80, Județul Alba, telefon 0258/851.101, interior 24.
*Primăria Comunei Blandiana, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de şofer şi muncitor la Compartimentul gospodărire reparaţii – întreţinere şi deservire.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
• pentru postul de muncitor:
fără vechime în muncă;
disponibilitate program flexibil.
• pentru postul de şofer:
vechime minimă în munca de 3 ani în administraţia publică;
permis de conducere;
sociabil şi cu simţul răspunderii.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 30 august 2018, ora 16:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 06 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Blandiana, Județul Alba, telefon 0258.760.811, fax 0258.760.738.
*Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, din localitatea Aiud, str. Ecaterina Varga, Nr.6, judeţul Alba organizează concurs, conform H.G. nr 284/2007 cu modificarile şi completările ulterioare, pentru ocuparea funcţiei specifice Comitetului Director:
- director medical.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs sunt:
- absolvent de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
- sunt confirmaţi cel puţin medic specialist;
- au cel puţin 5 ani vechime în specialitatea respectivă.
Concursul se va desfăşura la Sala de şedinţă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, situată în Alba Iulia, b-dul 1 Decembrie 1918, nr. 68, astfel:
- Proba scrisă: va avea loc în data de 24 septembrie 2018, ora 10.00;
- Susținerea proiectului de specialitate și interviul de selecție vor avea loc în data de 25 septembrie 2018, începând cu ora 10.00.
- Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 14 septembrie 2018, ora 15.00, la Biroul Resurse Umane din cadrul spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, str. Ecaterina Varga, nr.6.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul spitalului la secretariatul comisiei de concurs sau la telefon 0258/861.302, interior 102.
*Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str. Gabriel Bethlen nr.5, judeţul Alba, organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă determinată (01.10.2018 – 31.08.2020) a postului vacant de asistent de cercetare, COR211307, cu normă întreagă de 8 ore/zi (160 ore/lună), din cadrul proiectului „Tehnologii inovative pentru recuperarea avansată a materialelor din deşeuri de echipamente informatice şi de telecomunicaţii – Cod proiect PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-0652.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivel studii – superioare de lungă durată, specialitate studii – Ingineria Mediului.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 31 august 2018, ora 16.00 termenul limită de depunere a dosarelor;
- 11 septembrie 2018, proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Informaţii suplimentare se pot obține la sediul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str. Gabriel Bethlen, nr.5, judeţul Alba, telefon 0258/806.276.
*Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de referent de specialitate, grad IA la Direcţia Administrativă, Baza de Agrement.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei – minimum 7 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 30 august 2018, data limită de depunere a dosarelor;
- 07 septembrie 2018, ora 10.00 proba scrisă;
- 11 septembrie 2018, ora 14.00 proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Blaj din Blaj, Piața 1848 nr. 16, Județul Alba, telefon 0258/710.110.
*Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, Județul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal – Biroul Juridic Contencios.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe juridice;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 30 august 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 10 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- 12 septembrie 2018, ora 14:00: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Blaj din Blaj, Piața 1848 nr. 16, Județul Alba, telefon 0258/710.110.
*Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Sebeş organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor publice de execuție vacante, din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş, după cum urmează:
- poliţist local, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment Circulaţie Rutieră;
- poliţist local, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment Circulaţie Rutieră;
- poliţist local, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment Evidenţa Persoanelor, Baze de Date, Juridic;
- poliţist local, clasa III, grad profesional superior – Compartiment Ordine Publică, Pază Obiective.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- poliţist local, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment Circulaţie Rutieră:
- studii universitare de licenţa absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice, ştiinţelor economice sau administraţiei publice;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 1 an;
- aviz psihologic valabil pentru îndeplinirea funcţiei publice de poliţist local.
- poliţist local, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment Circulaţie Rutieră:
- studii universitare de licenţa absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice, ştiinţelor economice sau administraţiei publice;
- aviz psihologic valabil pentru îndeplinirea funcţiei publice de poliţist local.
- poliţist local, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment Evidenţa Persoanelor, Baze de Date, Juridic:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice, ştiinţelor economice sau administraţiei publice;
- aviz psihologic valabil pentru îndeplinirea funcţiei publice de poliţist local.
- poliţist local, clasa III, grad profesional superior – Compartiment Ordine Publică, Pază Obiective:
- studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 7 ani;
- aviz psihologic valabil pentru îndeplinirea funcţiei publice de poliţist local.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 29 august 2018, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 12 septembrie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
- 18 septembrie 2018, ora 11.00: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Sebeş, din Sebeş, parcul Arini nr. 1, judeţul Alba, telefon 0258.731.318, e-mail [email protected]
*Instituţia Avocatul Poporului organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de :
- consilier (1 post – nivel superior, la nivel teritorial, Centrul zonal Alba):
- consilier (1 post – nivel superior, la nivel teritorial, Centrul zonal Bacău);
- consilier (1 post – nivel superior, la nivel teritorial, Centrul zonal Bucureşti).
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: superioare.
- vechime: specialitate medic primar sau medic specialist, în activitate sau pensionar.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 31 august 2018, ora 14.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
- 10 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă de specialitate;
- 14 septembrie 2018, ora 10:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la sediul instituţiei Avocatul Poporului din București, str. Eugeniu Carada nr. 3, sectorul 3, telefon 021/312.71.27.
*Primăria Comunei Vidra, județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de şef serviciu – Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
- carnet de conducere categoria C, E;
- nu sunt condiţii de vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 30 iulie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Comunei Vidra, cu sediul în comuna Vidra, strada Vidra nr. 1, judeţul Alba, telefon 0786.571.173.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o oră
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana