Actualitate

Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor 2026: „Succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor 2026: „Succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană”

Președintele Nicușor Dan le-a transmis, duminică, un mesaj de apreciere pompierilor români, cu prilejul Zilei Pompierilor, subliniind rolul esențial pe care aceștia îl au în gestionarea situațiilor de urgență și în protejarea comunităților.

Petrecerea Divorțaților

Șeful statului a evidențiat curajul, profesionalismul și simțul datoriei de care dau dovadă pompierii în misiunile cu grad ridicat de risc, arătând că aceștia se află „în prima linie” a eforturilor de protecție civilă.

„Situațiile de urgență impun evaluări corecte și rapide, decizii clare și intervenții bine organizate”, a transmis Nicușor Dan, care a atras atenția asupra diversificării și complexității riscurilor cu care se confruntă România: de la războiul din vecinătate și incendiile de vegetație până la inundații, fenomene meteorologice extreme, accidente tehnologice și amenințări la adresa infrastructurii critice.

Președintele a subliniat că protecția civilă trebuie privită ca o componentă esențială a securității naționale, iar România are nevoie de o „cultură modernă a rezilienței”. În acest context, el a pledat pentru pregătirea populației pentru situații de criză, începând din școli și instituții și continuând la nivelul comunităților locale și al fiecărei familii.

Nicușor Dan a subliniat, de asemenea, necesitatea continuării investițiilor în infrastructură, instruire și tehnologii moderne. Inteligența artificială, dronele, sistemele de avertizare timpurie și soluțiile avansate de comunicații și intervenție ar trebui să devină instrumente obișnuite ale protecției civile.

Președintele a remarcat și contribuția pompierilor români la misiunile internaționale și europene de protecție civilă, apreciind că profesionalismul acestora este recunoscut și peste hotare.

„Succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană”, a transmis șeful statului, care le-a mulțumit pompierilor pentru devotamentul demonstrat în fiecare intervenție și le-a urat „La mulți ani!” de Ziua Pompierilor.

sursa: Agerpres

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în 2027 | Ministrul Finanțelor: „Ne dorim ca pensiile să fie indexate într-o formă prudentă, sustenabilă, compatibilă cu traiectoria noastră fiscal-bugetară în 2027”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în 2027 | Ministrul Finanțelor: „Ne dorim ca pensiile să fie indexate într-o formă prudentă, sustenabilă, compatibilă cu traiectoria noastră fiscal-bugetară în 2027” Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, miercuri, 28 octombrie 2026, la Radio România Actualități, că intenția autorităților este de a indexa pensiile în 2027, după doi ani în care acestea au […]

Citește mai mult

Actualitate

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie 2026: Construcțiile, sub presiunea costurilor și a lipsei de predictibilitate

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie 2026: Construcțiile, sub presiunea costurilor și a lipsei de predictibilitate Sectorul construcțiilor din România riscă să intre în 2027 cu prețuri greu de anticipat, marje tot mai fragile și presiuni asupra lichidităților. Aproximativ 70% dintre fabricile consultate nu pot garanta o […]

Citește mai mult

Actualitate

O categorie de vehicule ar putea scăpa de plata rovinietei. Schimbările propuse

Bogdan Ilea

Publicat

în

O categorie de vehicule ar putea scăpa de plata rovinietei. Schimbările propuse Vehiculele destinate exclusiv transportului stupilor ar putea fi exceptate de la plata rovinietei. Un proiect de lege depus în Parlament prevede eliminarea acestei taxe pentru apicultorii care practică stupăritul pastoral și își deplasează stupii în diferite zone, în funcție de perioadele de înflorire. […]

Citește mai mult