Ziarul Unirea

Postul creştin

După zidirea omului şi punerea lui în posesia întregii creaţii vegetale şi animale, prima grijă a lui Dumnezeu a fost să-i atragă acestuia atenţia asupra primejdiei care-l pândeşte dacă va nesocoti următoarea poruncă: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit” (Facere II, 16-17). Avertismentul primit de la Dumnezeu a fost recepţionat de către Adam şi Eva drept o provocare sau ispită, astfel că, în loc să privească cu înfrigurare, cu frică şi cu cutremur spre pomul cunoştinţei, cei doi au simţit faţă de acesta o atracţie magnetică pe care nu şi-au putut-o frânge numai când au simţit în gură şi în suflet amărăciunea fructului oprit. Acesta a fost momentul dezmeticirii din fericirea şi euforia paradisului pierdut. Fericirea trăită în perimetrul acelui spaţiu imaculat şi neprihănit a luat sfârşit ca un vis delirant. Pacea şi armonia de care s-au împărtăşit în compania lui Dumnezeu şi a întregii firi, au rămas în mintea strămoşilor, duioase amintiri cu care nu se vor mai întâlni în mod real niciodată.
Păcatul protopărinţilor a fost aparent minor dar a fost plătit scump atât de către aceştia, precum şi de către noi toţi până la venirea lui Hristos. După o scurtă perioadă de graţie, pentru strămoşii noştri a urmat alungarea din rai şi munca istovitoare, care nu va lua sfârşit decât odată cu părăsirea acestui tărâm.
Dacă alungarea din rai ni se pare o măsură teribil de drastică, preţul plătit de Dumnezeu pentru răscumpărarea omului din păcat şi din moarte, a fost pe măsură. Însă restaurarea şi răscumpărarea noastră nu a realizat-o Dumnezeu de unul singur, ci împreună cu noi. Dacă şi noi, prin protopărinţi am pricinuit căderea, era logic să punem umărul şi la redresarea noastră. În acest sens Dumnezeu ne-a impus anumite condiţii şi restricţii precum: postul, rugăciunea, munca, ascultarea, cumpătarea, mila, pacea, bunătatea, binefacerea, modestia sau smerenia, ş.a. Dar fiindcă ne aflăm la începutul unei perioade speciale a anului bisericesc (Începutul Postului Mare), vom lua ca reper de îndreptare a vieţii, Postul.
Această normă este cea mai veche şi singura pe care Dumnezeu a impus-o protopărinţilor încă de la începutul lumii. „Dacă postul ar fi fost păzit în rai – scrie un ierarh ortodox – omul şi astăzi ar fi fost în rai”.
Cel mai lung post, cunoscut în istoria religiilor este cel de 40 de ani la care au fost supuşi evreii în pustiul Sinai, după ieşirea din robia Egiptului. În tot acest răstimp, poporul ales a fost hrănit cu mană (un fruct alb, cu gust de pâine şi miere, pe care evreii o găseau în fiecare dimineaţă pe rouă şi o adunau făcându-şi provizii pentru o zi întreagă).
Dacă până la Hristos postul consta cu precădere în renunţarea la anumite alimente, fapte rele şi păcate, în Noul Testament el trebuie înnobilat şi împodobit cu faptele milei trupeşti şi sufleteşti ca formă superioară de exprimare şi de trăire a relaţiilor inter-umane şi divino-umane. La noile rigori şi forme de postire au aderat şi marii adepţi ai creştinismului primar în frunte cu Sf. Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, etc., dar nici Mântuitorul nu i s-a sustras, postind 40 de zile înainte de ieşirea la propovăduire şi la misiune.
Postul eficient, conceput la modul ideal, pentru a deveni complet, trebuie coborât în zona practică a vieţii, înlocuind păcatele cu virtuţile, adică: „mânia se înlocuieşte cu blândeţea, lenea cu hărnicia, zgârcenia cu dărnicia, răutatea cu bunătatea, vrăjmăşia cu dragostea şi prietenia, desfrânarea cu castitatea, mândria cu smerenia, necumpătarea cu înfrânarea, invidia, prin a plânge cu cei ce plâng şi a te bucura cu cei ce se bucură, hoţia cu cinstea, nedreptatea cu dreptate, uciderea prin respectarea vieţii, calomnia prin respectarea onoarei, etc.” (Mitrop. N. Mladin, „Studii de Teologie Morală”, Sibiu, 1969, pag. 343-344).
Postul nu este o normă de vieţuire general obligatorie, practicându-se după condiţiile obiective aflate la îndemâna fiecărui ins, în funcţie de vârstă, temperament, sănătate, condiţii de muncă şi de viaţă, scopul însă fiind acelaşi: disciplinarea trupului şi a sufletului, pentru a creşte în iubire şi a tinde spre desăvârşire.
Pr. dr. Petru PINCA, Blaj

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Român ca bradul…

Una dintre comparaţiile cele mai dragi sufletului nostru  este aceea că românul e „ca bradul”. Adică drept, neîncovoiat, falnic şi… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Studiu sociologic. România și criza migrației: Cum a evoluat această problemă de-a lungul timpului

Problema migrației a fost, dintotdeauna, una dintre efectele negative ale complexului proces de globalizare. Astfel, una dintre cele mai teribile… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Se ofilește crinul liberalului Crin

Venă groasă și isterică la gâtul crinului galben al liberalismului rămânesc. Icterul mecanic provocat de „Inițiativa România Liberală” a provocat… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Status: busy

După o lungă perioadă aglomerată și agitată, debutând încă din copilarie, când la zece-unsprezece ani suna gongul fixat de mine… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

La TV totul e bine… la mine nu!

Nu cred că cineva din România, bineânțeles în afară de cei din Guvern, va îndrăzni să contrazică statisticile și sondajele… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Temperaturi sub zero grade Celsius înregistrate în județul Alba

Miercuri dimineață, 28 octombrie 2015, la Sebeş a fost măsurată o temperatură minimă de minus 0,4 grade Celsius, potrivit Serviciului… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Retrocedăm… Ardealul?!?

Nu ştiu de ce noi, românii, ne găsim întotdeauna să fim mai… catolici decât Papa! Mă refer de această dată… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro