Populația româniei scade: sporul natural al țării este negativ
Populația româniei scade: sporul natural al țării este negativ
În luna septembrie 2022 numărul căsătoriilor și numărul divorțurilor a scăzut față de luna septembrie a anului 2021, cât și față de luna august 2022.
În septembrie 2022 s-a înregistrat nașterea a 17.460 de copii, 688 mai puține nașteri decât în luna august a 2022.
Numărul deceselor înregistrate în luna septembrie 2022 a fost de 19.774, cu 3.370 mai puține decât în luna august a anului curent.
Datele unui studiu INS arată că populatia a scăzut constant din 1990 şi până în prezent, cu aproape cinci milioane de locuitori, cu un impact considerabil asupra forţei de muncă şi a dezvoltării economice în ansamblu.
Populaţia României a scăzut în ultimul an cu 0,4 procente, la 19,9 milioane de persoane, din cauza numărului de decese în creştere faţă de cel al naşterilor înregistrate – anunţă Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit datelor publicate, aproape jumătate sunt bărbaţi, iar cea mai numeroasă categorie pe grupe de vârstă a populaţiei este cea cuprinsă între 25 şi 64 de ani, care depăşeşte 56 de procente.
La începutul anului, populaţia României număra 19,75 milioane de persoane şi reprezenta sub 4% din populaţia Europei. Mai mult, România se numără printre cele câteva ţări a căror populaţie scade accelerat, cu peste 5% anual.
sursa: romania-actualitati.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]
VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru
Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]
