UPDATE/ FOTO: Intervenție CONTRACRONOMETRU a pompierilor din Sebeș: Au salvat doi copii aflați în pericol să cadă în râu
Pompierii din Sebeș au intervenit, marți dimineața, pentru salvarea unor copii aflați în pericol să cadă în râu.
”Garda de intervenție Sebeș intervine cu o autospecială și o ambulanță SMURD pentru salvarea unei persoane în pericol să cadă în râul Sebeș pe raza localității Sebeș”, a transmis inițial purtătorul de cuvânt al ISU Alba.
UPDATE: Potrivit ISU Alba, persoanele salvate un băiat de 11 ani șI o fetiță în vârstă de 13 ani care au fost surprinși de apă după evacuarea controlată din barajul Petrești, în timp ce se aflau la joacă pe malul râului.
”Este vorba de doi minori în vârstă de 11 ani (băiat) și 13 ani (fata) care se aflau la joacă pe malul râului Sebeș. În momentul în care se aflau în apropierea albiei râului, din cauza faptului că a crescut debitul foarte mult ca urmare a deversarii controlate a barajului de la Petrești, minorii au fost surprinși și s-au urcat în copaci. Băiatul a reușit să sune la 112 pentru alertarea forțelor de intervenție. După salvarea acestora de către pompieri, au fost transportați la CPU Sebeș. Fata prezenta ușoară hipotermie, echimoze și escoriații la nivelul membrelor inferioare iar baiatul atac de panică. Minorii au rămas pentru mai multe investigații la CPU Sebeș – Pediatrie”, a precizat Ovidiu Costea, de la ISU Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: 11 persoane prinse muncind ,,la negru” și amenzi de peste 490.000 de lei. Aproape 50 de avertismente date de inspectori în perioada 20 – 24 aprilie 2026
ITM Alba: 11 persoane prinse muncind ,,la negru” și amenzi de peste 490.000 de lei. Aproape 50 de avertismente date de inspectori în perioada 20 – 24 aprilie 2026 Inspectorii ITM Alba au dat amenzi de peste 490.000 de lei și 49 de avertismente în urma controalelor la zeci de firme din județ, în perioada […]
FOTO | Militari din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, activități de instruire în poligonul Păiș: „Perfecționarea continuă face diferența în teren”
Militari din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, activități de instruire în poligonul Păiș: „Perfecționarea continuă face diferența în teren” O subunitate din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia a desfășurat, în această săptămână, activități de instruire în poligonul Păiș din Sfântu Gheorghe. Obiectivul a fost dezvoltarea și consolidarea abilităților specifice sprijinului de […]
INCENDIU în Abrud: Focul a cuprins o anexă gospodărească și o claie de fân Un incendiu s-a produs în seara zilei de duminică, 26 aprilie 2026, în Abrud. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu în orașul Abrud, strada Șerbina. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. […]