Poliţiştii din Alba au constatat în 7 zile 32 de infracţiuni, au reţinut 23 de permise de conducere şi au stabilit amenzi de 150.000 de lei
Poliţiştii rutieri împreună cu cei din structurile de ordine publică au acţionat pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, acţiuni speciale, arme, explozivi, substanţe periculoase au desfăşurat activităţi preventiv –reactive în zonele cu risc criminogen din judeţul Alba iar poliţiştii Serviciului Transporturi au acționat punctual în trenurile de călători şi în gări.
În perioada 08 -15 august 2014, poliţişti din structurile menţionate mai sus, în cadrul acţiunii numite “BLOCADA”au constatat 32 de infracţiuni, din care 23 în flagrant, cele mai multe , adică 17, la regimul rutier.
A fost efectuate 20 de filtre rutiere , reţinute 18 permise de conducere şi 12 certificate de înmatriculare şi a fost depistată o persoană urmărită, posesoare a unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
Totodată au fost aplicate 854 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.540 lei.
Pentru exemplificare redăm cazurile următoare, primite de la IPJ Alba:
Un pieton lovit în Petreşti, victimă a unui incident între două dube
În data de 14.08.2014, ora 13.57 , Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 67 C, pe raza localităţii Petreşti, a avut loc un accident rutier în urma căruia un pieton a suferit leziuni.
Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că M.F., de 40 de ani, din Petreşti, în timp ce conducea o autoutilitară, la ieşirea dintr-o staţia de carburanţi, nu a acordat prioritate unei autoutilitare condusă pe DN 67 C, în direcţia Şugag – Sebeş de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Lunca Mureşului, care, pentru a evita impactul, a efectuat un viraj spre dreapta, împrejurare în care l-a surprins şi accidentat pe B.I., de 64 de ani, din Mediaş, judeţul Sibiu, care se deplasa pe acostament.
În urma accidentului pietonul a suferit multiple leziuni fiind transportat la Spitalul Municipal Sebeş de unde a fost transferat la spitalul din Alba Iulia pentru asistenţă medicală şi investigaţii de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nu erau sub influenţa alcoolului.
Accident auto din cauza grabei şi neatenţiei între doi sexagenari
În data de 15.08.2014, ora 10:22, pe DN 1, la km 401, în afara oraşului Teiuș, H.M., o femeie în vârstă de 61 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de depășire, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeaşi direcţie de un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Arad şi care era deja în depăşirea autoturismului condus de femeie.
După producerea coliziunii dintre cele două autoturisme, autoturismul condus de H.M a intrat în coliziune şi cu autovehiculul în a cărei depăşire se angajase.
În urma accidentului şoferiţa imprudentă şi o femeie în vârstă de 56 de ani, pasageră în autoturismul condus de ea, au suferit leziuni corporale ușoare.
Urmărit naţional, identificat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Alba
În data de 14.08.2014, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, l-au identificat şi reţinut pe M.M.P., de 24 de ani, din Pâncota, judeţul Arad, posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Ineu la data de 25.09.2012, pentru o infracţiune de distrugere.
M.M.P. se sustrăgea executării pedepsei şi era urmărit la nivel naţional.
Condamnatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, urmând să fie transferat în penitenciar, pentru executarea pedepsei.
Un şofer care a refuzat să sufle în fiolă s-a ales cu dosar penal
În data de 15.08.2014, ora 04,35, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia, au oprit pentru control, pe strada Septimius Severus din Alba Iulia, un autoturism condus de C.V.M., de 39 de ani, din Alba Iulia.
Poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest şi recoltării probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei însă acesta a refuzat, motiv pentru care, pe numele său, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Informaţii de background:
Acţiunea Blocada este organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca urmare a intensificării tranzitului către zonele turistice şi localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale care fac legătura cu statele vecine, respectiv Ungaria şi Bulgaria.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Alexandru Jittu, fost director general al Uzinei Mecanice Cugir ce a lucrat și pentru Elon Musk, dezvăluie secretul succesului: „Dacă nu te implici 150%, ai mari șanse să ratezi”
Alexandru Jittu, fost director general al Uzinei Mecanice Cugir ce a lucrat și pentru Elon Musk, dezvăluie secretul succesului: „Dacă nu te implici 150%, ai mari șanse să ratezi” Dr. ing. Alexandru Jittu, fost director general al Uzinei Mecanice Cugir și antreprenor stabilit în America de Nord încă din anii ’90, a vorbit despre principiile […]
Foto | Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor”
Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor” Tradiția din Apuseni a fost reprezentată pe scena internațională a Balkan Folk Fest 2026, unde Tulnicăresele din Țara Moților au dus mai departe una dintre expresiile autentice ale patrimoniului cultural moțesc. Participarea a reprezentat o ocazie […]
Foto | Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț
Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț Un nou proiect energetic de anvergură intră în procedura de reglementare la Alba Iulia. Vienna Energy Forta Naturala SRL propune construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată de 28 MW […]