Curier Județean

Polițiștii din Alba au aplicat aproape 1000 de amenzi în valoare de peste 190.000 de lei în ultima săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 28 noiembrie -5 decembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au desfăşurat activităţi în cadrul „Planului de acţiune pentru asigurarea climatului de ordine şi amenzi soferisiguranţă publică în sezonul rece şi pe timpul sărbătorilor de iarnă 2015 – 2016”, atât pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale şi descoperirea infracţiunilor cât şi pentru asigurarea unui trafic rutier sigur.

Petrecerea Divorțaților

Poliţiştii din judeţul Alba au continuat acţiunile, în conformitate cu Planul Naţional „Sărbători de Iarnă în Siguranţă”, urmărind menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi a infracțiunilor din domeniul silvic dar şi creşterea siguranţei traficului rutier.

Astfel, în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, acțiuni speciale şi arme, explozivi şi substanţe periculoase au constatat 77 de infracţiuni, din care 42 de natură judiciară,  8 la Codul Silvic, 22 la regimul rutier şi 5 de altă natură.

Totodată, au fost aplicate 947 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 194.642 lei, din care 115 la Legea 61/1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 13 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, 3 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 797 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Dintre sancţiunile la regimul circulaţiei rutiere, 181 au fost aplicate pentru viteză excesivă, 4 pentru alcool, 2 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, iar restul au fost aplicate pentru alte abateri.

Au fost reţinute 62 de permise de conducere şi au fost retrase 28 certificate de înmatriculare.

În această perioadă, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 6.200 lei, constând în material lemnos şi produse alimentare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud achiziționează un sistem de supraveghere video cu senzori de mișcare integrat cu AI

Ioana Oprean

Publicat

în

Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud achiziționează un sistem de supraveghere video cu senzori de mișcare integrat cu AI Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud a lansat o procedură de achiziție pentru un sistem modern de supraveghere video cu senzori de mișcare integrat cu inteligență artificială, inclusiv instalare, documentație și mentenanță. Valoarea totală estimată a achiziției este […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 noiembrie 2026 | Alba Iulia comemorează Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea locului memorial „Temnița lui Crișan“

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia comemorează Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea locului memorial „Temnița lui Crișan“ Luni, 2 noiembrie 2026, Alba Iulia găzduiește un eveniment de rememorare istorică dedicat Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, în cadrul ALBA Dialog Fest. Programul reunește o lansare de carte și o reconstituire istorică cu marcarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

4 noiembrie 2026 | Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Elevii vor afla informații utile privind procesul de selecție și admitere, oferta educațională, baza materială și didactică a instituției

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Elevii vor afla informații utile privind procesul de selecție și admitere, oferta educațională, baza materială și didactică a instituției Miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 16.00, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” organizează Ziua Porților Deschise.  Activitatea este inclusă în seria de […]

Citește mai mult